Vatican: Omilia papei la Liturghia cu cateheţii (29 septembrie 2013)
1. "Vai de cei care trăiesc fără de grijă în Sion şi de cei care se cred în siguranţă... culcaţi pe paturi de fildeş" (Am 6,1.4), mănâncă, beau, cântă, se distrează şi nu se îngrijesc de problemele celorlalţi.
Sunt dure aceste cuvinte ale profetului Amos, dar care ne atenţionează cu privire la un pericol în care suntem cu toţii. Ce anume denunţă acest mesager al lui Dumnezeu, ce anume pune în faţa ochilor contemporanilor săi şi în faţa ochilor noştri astăzi? Riscul de acomodare, al comodităţii, al mondenităţii în viaţă şi în inimă, de a avea drept centru bunăstarea noastră. Este aceeaşi experienţă a bogatului din evanghelie, care se îmbrăca în haine luxoase şi în fiecare zi stătea la ospeţe îmbelşugate; asta era important pentru el. Şi săracul care era la uşa sa şi nu avea cu ce să-şi potolească foamea? Nu era treaba sa, nu-l interesa. Dacă lucrurile, banii, mondenitatea devin centrul vieţii, ne cuprind, ne posedă şi noi pierdem însăşi identitatea noastră de oameni: uitaţi-vă bine, bogatul din evanghelie nu are nume, este pur şi simplu "un bogat". Lucrurile, ceea ce are sunt faţa sa, nu are altceva.
Dar să încercăm să ne întrebăm: Cum de se întâmplă asta? Cum de oamenii, poate că şi noi, cădem în pericolul de a ne închide, de a pune siguranţa noastră în lucruri, care la sfârşit ne fură faţa, faţa noastră umană? Asta se întâmplă atunci când pierdem amintirea lui Dumnezeu. "Vai de cei care trăiesc fără grijă în Sion", spunea profetul. Dacă lipseşte amintirea lui Dumnezeu, totul se aplatizează, totul merge asupra eului, asupra bunăstării mele. Viaţa, lumea, ceilalţi, pierd consistenţa, nu mai contează nimic, totul se reduce la o singură dimensiune: a avea. Dacă pierdem amintirea lui Dumnezeu, şi noi înşine pierdem consistenţa, şi noi ne golim, pierdem faţa noastră, asemenea bogatului din evanghelie! Cel care aleargă după nimic devine el însuşi nulitate - spune un alt mare profet, Ieremia (cf. Ier 2,5). Noi suntem făcuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, nu după chipul şi asemănarea lucrurilor, a idolilor!
2. Aşadar, privindu-vă, mă întreb: Cine este catehetul? Este cel care păstrează şi alimentează amintirea lui Dumnezeu; o păstrează în el însuşi şi ştie s-o trezească în ceilalţi. Este frumos acest lucru: a face amintirea lui Dumnezeu, ca Fecioara Maria care, în faţa acţiunii minunate a lui Dumnezeu în viaţa ei, nu se gândeşte la onoare, la prestigiu, la bogăţii, nu se închide în ea însăşi. Dimpotrivă, după ce a primit vestea îngerului şi l-a zămislit pe Fiul lui Dumnezeu, ce face? Pleacă, merge la ruda în vârstă Elisabeta, însărcinată şi ea, pentru a o ajuta; şi la întâlnirea cu ea, primul său act este amintirea acţiunii lui Dumnezeu, a fidelităţii lui Dumnezeu în viaţa sa, în istoria poporului său, în istoria noastră: "Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul... căci a privit la smerenia slujitoarei sale... milostivirea lui rămâne din neam în neam" (Lc 1,46.48.50). Maria are amintirea lui Dumnezeu.
În această cântare a Mariei este şi amintirea istoriei sale personale, istoria lui Dumnezeu cu ea, însăşi experienţa sa de credinţă. Şi aşa este pentru fiecare dintre noi, pentru fiecare creştin: credinţa conţine tocmai amintirea istoriei lui Dumnezeu cu noi, amintirea întâlnirii cu Dumnezeu care face prima mişcare, care creează şi mântuieşte, care ne transformă; credinţa este amintire a Cuvântului său care încălzeşte inima, a acţiunilor sale de mântuire cu care ne dăruieşte viaţă, ne purifică, ne îngrijeşte, ne hrăneşte. Catehetul este tocmai un creştin care pune această amintire în slujba vestirii; nu pentru a se face văzut, nu pentru a vorbi despre sine, ci pentru a vorbi despre Dumnezeu, despre iubirea sa, despre fidelitatea sa. A vorbi şi a transmite tot ceea ce Dumnezeu a revelat, adică învăţătura în totalitatea sa, fără a tăia şi fără a adăuga.
Sfântul Paul recomandă discipolului şi colaboratorului său Timotei mai ales un lucru: Aminteşte-ţi, aminteşte-ţi de Isus Cristos, înviat din morţi, pe care eu îl vestesc şi pentru care sufăr (cf. 2Tim 2,8-9). Însă apostolul poate spune asta pentru că el cel dintâi şi-a amintit de Cristos, care l-a chemat când era persecutor al creştinilor, l-a atins şi l-a transformat cu harul său.
Aşadar, catehetul este un creştin care poartă în sine amintirea lui Dumnezeu, se lasă condus de amintirea lui Dumnezeu în toată viaţa sa şi ştie s-o trezească în inima celorlalţi. Este angajant acest lucru! Angajează întreaga viaţă! Catehismul însuşi ce este dacă nu amintire a lui Dumnezeu, amintire a acţiunii sale în istorie, a apropierii sale de noi în Cristos, prezent în cuvântul său, în sacramente, în Biserica sa, în iubirea sa? Dragi cateheţi, întreb: Suntem noi amintire a lui Dumnezeu? Suntem cu adevărat ca sentinelele care trezesc în ceilalţi amintirea lui Dumnezeu, care încălzeşte inima?
3. "Vai de cei care trăiesc fără grijă în Sion", spune profetul. Ce drum trebuie parcurs pentru a nu fi persoane "care trăiesc fără grijă", care îşi pun siguranţa lor în ei înşişi şi în lucruri, ci bărbaţi şi femei ai amintirii lui Dumnezeu? În lectura a doua, sfântul Paul scriind tot lui Timotei, dă câteva indicaţii care pot marca şi drumul catehetului, drumul nostru: a tinde la dreptate, la evlavie, la credinţă, la caritate, la răbdare, la blândeţe (cf. 1Tim 6,11).
Catehetul este om al amintirii lui Dumnezeu dacă are un constant, vital raport cu el şi cu aproapele; dacă este un om de credinţă, care se încrede cu adevărat în Dumnezeu şi îşi pune în el siguranţa sa; dacă este un om de caritate, de iubire, care îi vede pe toţi ca fraţi; dacă este un om de "hypomone", de răbdare, de perseverenţă, care ştie să înfrunte dificultăţile, încercările, insuccesele, cu seninătate şi speranţă în Domnul; dacă este un om blând, capabil de înţelegere şi de milostivire.
Să-l rugăm pe Domnul pentru ca să fim cu toţii bărbaţi şi femei care păstrează şi alimentează amintirea lui Dumnezeu în propria viaţă şi ştiu s-o trezească în inima celorlalţi. Amin.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
