La 11.30, în Aula "Ioan Paul al II-lea" a Sălii de Presă a Sfântului Scaun, din Via della Conciliazione 54, a avut loc o conferinţă de presă de prezentare a Directoriului pentru cateheză redactat de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări. Au intervenit: ES Mons. Rino Fisichella, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări; ES Mons. Octavio Ruiz Arenas, secretar al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări; ES Mons. Franz-Peter Tebartz-van Elst, delegat pentru cateheză din acelaşi Consiliu Pontifical. Publicăm în continuare intervenţiile.
Intervenţia ES Mons. Rino Fisichella
Publicarea unui Directoriu pentru cateheză reprezintă un eveniment fericit pentru viaţa Bisericii. De fapt, pentru cei care sunt dedicaţi marii activităţi a catehezei poate să însemne o provocare pozitivă pentru că permite să se experimenteze dinamica mişcării catehetice care a avut mereu o prezenţă semnificativă în viaţa comunităţii creştine. Directoriul pentru cateheză este un document al Sfântului Scaun încredinţat întregii Biserici. A cerut mult timp şi trudă şi ajunge la încheierea unei vaste consultări internaţionale. Astăzi se prezintă ediţia oficială în limba italiană. Oricum, sunt deja pregătite traducerile în spaniolă (ediţia pentru America Latină şi Spania), în portugheză (ediţia pentru Brazilia şi Portugalia), engleză (ediţia pentru SUA şi Regatul Unit), franceză şi poloneză. Este adresată în primul rând episcopilor, primii cateheţi în mijlocul poporului lui Dumnezeu, pentru că sunt primii responsabili ai transmiterii credinţei (cf. nr. 114). Împreună cu ei sunt implicate Conferinţele Episcopale, cu respectivele comisii pentru cateheză, pentru a împărtăşi şi a elabora un mult dorit proiect naţional care să susţină drumul fiecărei dieceze (cf. nr. 413). Oricum, cei mai direct implicaţi în folosirea Directoriului rămân preoţii, diaconii, persoanele consacrate şi milioanele de cateheţi şi catehete care zilnic oferă cu gratuitate, trudă şi speranţă slujirea lor în diferitele comunităţi. Dedicarea cu care lucrează, mai ales într-un moment de tranziţie culturală cum este acesta, este semnul tangibil a cât de mult poate transforma un catehet într-un evanghelizator genuin întâlnirea cu Domnul.
Începând de la Conciliul Vatican II, acesta este al treilea Directoriu pe care îl prezentăm astăzi. Primul din 1971, Directoriu catehetic general, şi al doilea din 1997, Directoriu general pentru cateheză, au marcat aceşti ultimi cincizeci de ani de istorie a catehezei. Aceste texte au desfăşurat un rol primar. Au fost un ajutor important pentru a face ca drumul catehetic să facă un pas decisiv, mai ales reînnoind metodologia şi instanţa pedagogică. Procesul de înculturare care caracterizează îndeosebi cateheza şi care mai ales în zilele noastre impune o atenţie complet deosebită a cerut compunerea unui nou Directoriu.
Biserica este în faţa unei mari provocări care se concentrează în noua cultură cu care a ajuns să se întâlnească, aceea digitală. A focaliza atenţia asupra unui fenomen care se impune ca global, îi obligă pe cei care au responsabilitatea formării să nu tergiverseze. Spre deosebire de trecut, când cultura era limitată la contextul geografic, cultura digitală are o valenţă care este afectată de globalizarea actuală şi îi determină dezvoltarea. Instrumentele create acest deceniu manifestă o transformare radicală a comportamentelor care au incidenţă mai ales în formarea identităţii personale şi în raporturile interpersonale. Viteza cu care se modifică limbajul, şi cu el relaţiile comportamentale, lasă să se întrevadă un nou model de comunicare şi de formare care atinge în mod inevitabil şi Biserica în lumea complexă a educaţiei. Prezenţa diferitelor exprimări ecleziale în lumea vastă a internetului este cu siguranţă un fapt pozitiv, însă cultura digitală merge mult mai departe. Ea atinge la rădăcină problema antropologică decisivă în fiecare context formativ, ca acela al adevărului şi al libertăţii. Deja a ridica această problematică impune să se verifice corespunderea propunerii formative din orice parte a proveni ea. Oricum, ea devine pentru Biserică o confruntare de care nu poate face abstracţie în virtutea "competenţei" sale asupra omului şi a pretenţiei sale veridice.
Probabil, numai pentru această premisă devenea necesar un nou Directoriu pentru cateheză. În epoca digitală, douăzeci de ani sunt comparabili fără exagerare cu cel puţin jumătate se secol. De aici a derivat exigenţa de a redacta un Directoriu care să ia în considerare cu mare realism noul care se arată, cu tentativa de a propune o lectură a sa care să implice cateheza. Pentru acest motiv Directoriul prezintă nu numai problematicile inerente în cultura digitală, ci sugerează şi parcursurile care trebuie efectuate aşa încât cateheza să devină o propunere care să-l găsească pe interlocutor în măsură s-o înţeleagă şi să-i vadă corespunderea cu lumea proprie.
Oricum, există un motiv mai mult de ordin teologic şi eclezial care a convins să se redacteze acest Directoriu. Invitaţia de a trăi tot mai mult dimensiunea sinodală nu ne poate face să uităm ultimele Sinoade pe care le-a trăit Biserica. În 2005, cel despre Euharistie izvor şi culme a vieţii şi a misiunii Bisericii; în 2008, Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa şi în misiunea Bisericii; în 2015, Vocaţia şi misiunea familiei în Biserică şi în lumea contemporană; în 2018, Tinerii, credinţa şi discernământul vocaţional. Aşa cum se poate observa, revin constante în toate aceste adunări care ating de aproape tema evanghelizării şi a catehezei aşa cum se poate verifica din documentele care au urmat după ele. Mai în special este necesar să facem referinţă la două date care în manieră complementară marchează istoria din acest ultim deceniu cât priveşte cateheza: Sinodul despre Noua evanghelizare şi transmiterea credinţei în 2012, cu ulterioara exortaţie apostolică a Papei Francisc Evangelii gaudium, şi a douăzeci şi cincea aniversare a publicării Catehismului Bisericii Catolice, ambele ating direct competenţa Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări.
Evanghelizarea ocupă locul primar în viaţa Bisericii şi în învăţătura zilnică a Papei Francisc. N-ar putea să fie altfel. Evanghelizarea este misiunea pe care Domnul Înviat a încredinţat-o Bisericii sale pentru a fi în lumea din orice timp vestire fidelă a Evangheliei sale. A face abstracţie de acest adevăr ar echivala cu a face comunitatea creştină una din multele asociaţii lăudabile, întărită de cei două mii de ani de istorie ai săi, dar nu Biserica lui Cristos. Perspectiva Papei Francisc, între altele, este în continuitate puternică faţă de învăţătura sfântului Paul al VI-lea din Evangelii nuntiandi din 1975. Amândoi nu fac altceva decât să se refere la bogăţia provenită din Conciliul Vatican II care, cât priveşte cateheza, a găsit în Catechesi tradendae (1979) a sfântului Ioan Paul al II-lea punctul său focal.
Aşadar, cateheza trebuie unită intim cu opera de evanghelizare şi nu poate face abstracţie de ea. Are nevoie să asume în sine caracteristicile înseşi ale evanghelizării, fără a cădea în ispita de a deveni un înlocuitor al ei sau de a voi să se impună evanghelizării propriile premise pedagogice. În acest raport, primatul revine evanghelizării, nu catehezei. Acest lucru permite să se înţeleagă pentru ce în lumina lui Evangelii gaudium, acest Directoriu se califică pentru a susţine o "cateheză kerygmatică".
Inima catehezei este vestirea persoanei lui Isus Cristos, care depăşeşte limitele de spaţiu şi timp pentru a se prezenta fiecărei generaţii ca noutatea oferită pentru a ajunge la sensul vieţii. În această perspectivă, este indicată o caracteristică fundamentală pe care cateheza trebuie să şi-o însuşească: milostivirea. Kerygma este vestire a milostivirii Tatălui care merge în întâmpinarea păcătosului care nu mai este considerat un exclus, ci un invitat privilegiat la ospăţul mântuirii care constă în iertarea păcatelor. Dacă se vrea, în acest context capătă forţă experienţa catecumenatului ca experienţă de iertare oferită şi a noii vieţi de comuniune cu Dumnezeu care rezultă din ea.
Oricum, centralitatea kerygmei trebuie să fie receptată în sens calitativ non temporal. De fapt, cere ca să fie prezentă în toate fazele catehezei şi a fiecărei cateheze. Este "prima vestire" care este făcută mereu pentru că Isus Cristos este unicul necesar. Credinţa nu este ceva sigur care se recuperează în momentele de nevoie, ci este un act de libertate care angajează toată viaţa. Aşadar, Directoriul face din kerygma centralitatea sa care se exprimă în sens trinitar ca angajare a întregii Biserici. Cateheza aşa cum este exprimată de Directoriu, se caracterizează prin această dimensiune şi prin implicaţiile pe care le are în viaţa persoanelor. Toată cateheza, în acest orizont, capătă o valenţă deosebită care se exprimă în aprofundarea constantă a mesajului evanghelic. Aşadar, cateheza are scopul de a se ajunge la cunoaşterea iubirii creştine care îi face pe cei care au primit-o să devină discipoli evanghelizatori.
Directoriul se împarte atingând diferite tematici care nu fac altceva decât să trimită la obiectivul de fond. O primă dimensiune este mistagogia care este prezentată prin două elemente complementare între ele: înainte de toate, o valorizare reînnoită a semnelor liturgice ale iniţierii creştine; în afară de asta, maturizarea progresivă a procesului formativ în care toată comunitatea este implicată. Mistagogia este o cale privilegiată de urmat, însă nu este facultativă în parcursul catehetic, rămâne ca un moment obligatoriu pentru că inserează tot mai mult în misterul care se crede şi se celebrează. Este conştiinţa primatului misterului care duce cateheza să nu izoleze kerygma de contextul său natural. Vestirea credinţei este întotdeauna vestire a misterului iubirii lui Dumnezeu care se face om pentru mântuirea noastră. Răspunsul nu poate să se eschiveze să primească în sine misterul lui Cristos pentru a permite să se facă lumină asupra misterului propriei experienţe personale (cf. GS 22).
O altă caracteristică de noutate a Directoriului este legătura dintre evanghelizare şi catecumenat în diferitele sale accepţiuni (cf. nr. 62). Este urgent de făcut "convertirea pastorală" pentru a elibera cateheza de unele legături care-i împiedică eficacitatea. Prima poate să fie identificată în schema şcolară, conform căreia cateheza iniţierii creştine este trăită după paradigma şcolii. Cateheta o înlocuieşte pe învăţătoare, în locul aulei din şcoală intră aula de catehism, calendarul şcolar este identic cu acela catehetic... A doua este mentalitatea conform căreia se face cateheză pentru a primi un sacrament. Este clar că odată terminată iniţierea se creează golul pentru cateheză. A treia este instrumentalizarea sacramentului în folosul pastoraţiei, motiv pentru care timpurile sacramentului Mirului sunt stabilite de strategia pastorală de a nu pierde turma mică de tineri rămasă în parohie şi nu de semnificaţia pe care sacramentul o are în sine însuşi în economia vieţii creştine.
Papa Francisc a scris că "a-l vesti pe Cristos înseamnă a arăta că a crede în el şi a-l urma nu este numai un lucru adevărat şi corect, ci şi frumos, capabil să umple viaţa cu o nouă strălucire şi cu o bucurie profundă, chiar şi în mijlocul încercărilor. În această perspectivă, toate expresiile de frumuseţe autentică pot să fie recunoscute ca o cărare care ajută la întâlnirea cu Domnul Isus... Aşadar, devine necesar ca formarea în via pulchritudinis să fie inserată în transmiterea credinţei" (EG 167). O caracteristică de valenţă inovatoare deosebită pentru cateheză poate să fie exprimată de calea frumuseţii mai ales pentru a permite să se cunoască marele patrimoniu de artă, literatură şi muzică pe care îl are fiecare Biserică locală. În acest sens, se înţelege de ce Directoriul a pus calea frumuseţii ca unul din "izvoarele" catehezei (cf. nr. 106-109).
O ultimă dimensiune oferită de Directoriu se găseşte în a ajuta la inserarea progresivă în misterul credinţei. Această conotaţie nu poate să fie delegată la o singură dimensiune a credinţei sau a catehezei. Teologia investighează cu instrumentele raţiunii misterul revelat. Liturgia celebrează şi evocă misterul cu viaţa sacramentală. Caritatea recunoaşte misterul fratelui care întinde mâna. Cateheza, în aceeaşi măsură, introduce progresiv la primirea şi trăirea în mod global misterul în existenţa zilnică.
Directoriul îşi însuşeşte această viziune atunci când cere să se exprime o cateheză care să ştie să se ocupe de a menţine unit misterul deşi îl articulează în diferitele faze de exprimare. Atunci când misterul este perceput în realitatea sa profundă, cere tăcerea. O adevărată cateheză nu va fi niciodată tentată să spună totul despre misterul lui Dumnezeu. Dimpotrivă, ea va trebui să introducă la calea contemplării misterului făcând din tăcere cucerirea sa.
De aceea, Directoriul prezintă cateheza kerygmatică nu ca o teorie abstractă, ci mai degrabă ca un instrument cu o puternică valenţă existenţială. Această cateheză îşi are punctul său de forţă în întâlnirea care permite să se experimenteze prezenţa lui Dumnezeu în viaţa fiecăruia. Un Dumnezeu apropiat care iubeşte şi care urmăreşte evenimentele istoriei noastre pentru că întruparea Fiului îl angajează în mod direct. Cateheza trebuie să-l implice pe fiecare, catehet şi care trebuie catehizat, trăind experienţa acestei prezenţe şi simţindu-se implicat în opera de milostivire. Aşadar, o cateheză de acest gen permite să se descopere că credinţa este realmente întâlnirea cu o persoană înainte de a fi o propunere morală, şi că creştinismul nu este o religie din trecut, ci un eveniment din prezent. O experienţă ca aceasta favorizează înţelegerea libertăţii personale, pentru că este rodul descoperirii unui adevăr care ne face liberi (cf. In 8,31).
Cateheza care dă kerygmei primatul este în opoziţie cu orice impunere, fie ea şi aceea a unei clarităţi care nu permite căi de scăpare. De fapt, alegerea de credinţă, înainte de a lua în considerare conţinuturile la care să adere cu propriul asentiment, este bine de luat în considerare cu atenţie ceea ce Directoriul propune cu privire la importanţa actului de credinţă în dubla sa articulare (cf. nr. 18). Prea mult timp cateheza şi-a focalizat angajarea sa în a aduce la cunoştinţă conţinuturile credinţei şi cu ce pedagogie să le transmită, neglijând din păcate momentul cel mai determinant cum este actul de a alege credinţa şi de a da propriul asentiment.
Ne dorim ca acest nou Directoriu pentru cateheză să poată fi un adevărat ajutor şi sprijin pentru reînnoirea catehezei în unicul proces de evanghelizare pe care Biserica nu încetează să-l realizeze de două mii de ani, pentru ca lumea să-l poată întâlni pe Isus din Nazaret, Fiul lui Dumnezeu făcut om pentru mântuirea noastră.
* * *
Intervenţia ES Mons. Octavio Ruiz Arenas
Papa Benedict al XVI-lea, transferând responsabilitatea catehezei la Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, a voit să sublinieze rolul foarte important al catehezei în realizarea misiunii fundamentale a Bisericii: evanghelizarea. Chiar în una din sesiunile finale ale celei de-a XIII-lea Adunări Generale a Sinodului Episcopilor despre "Noua evanghelizare pentru transmiterea credinţei creştine" a exprimat această intenţie, pe care a concretizat-o la 16 ianuarie 2013 cu publicarea scrisorii apostolice Fides per Doctrinam, în care se afirmă că credinţa are nevoie să fie susţinută cu o doctrină capabilă să lumineze mintea şi inima credincioşilor, deoarece momentul istoric deosebit în care trăim, marcat printre altele de o dramatică criză de credinţă, cere o conştiinţă care să răspundă la marile speranţe care apar în inima credincioşilor din cauza noilor întrebări care provoacă lumea şi Biserica. Aşadar, înţelegerea credinţei cere mereu ca să fie exprimate conţinuturile sale cu un limbaj nou, capabil să prezinte speranţa prezentă în credincioşi tuturor celor care cer motivaţia lor (cf. 1Pt 3,15).
Cateheza este chemată la o reînnoire care nu poate să constea numai într-o schimbare de strategie, sau în elaborarea de discursuri pur şi simplu mai atrăgătoare. Aşadar, acest Consiliu Pontifical a avut încă de la început ca una din principalele sale prerogative transmiterea credinţei ca parte esenţială a realizării misiunii pe care Domnul a încredinţat-o Bisericii, împreună cu conştiinţa modului în care mărturia de credinţă este trăită în societatea de astăzi. De fapt, Biserica nu mai trăieşte într-un regim de creştinătate ci într-o societate secularizată, în care fenomenul îndepărtării de credinţă este agravat de simţul sacrului pierdut de acum şi scara valorilor pusă în discuţie. Mulţi dintre credincioşi nu sunt mereu convinşi pe deplin de ceea ce cred, sau conştienţi de fundamentele credinţei pe care o mărturisesc şi uneori nu trăiesc o experienţă autentică a ei. Pe baza acestor lucruri trebuie să fim conştienţi că mulţi botezaţi n-au primit niciodată o iniţiere creştină, nu au fost încurajaţi de kerygmă, n-au ajuns la o întâlnire personală cu Cristos sau n-au avut sprijinul şi însoţirea comunităţii creştine.
Pentru a aprofunda raportul cateheză-evanghelizare, acest Consiliu Pontifical a organizat o serie de întâlniri cu episcopii şi responsabilii departamentelor de nouă evanghelizare şi cateheză din Conferinţele Episcopale din America Latină, Europa şi Statele Unite. După aceea, în martie 2015, aici la Roma, un seminar de studiu cu experţi din lumea academică şi din organizaţiile pastorale în domeniul catehezei, a lucrat cu intenţia de a da o viziune globală a situaţiei catehezei. În afară de asta, s-a considerat necesar să se aprofundeze înţelegerea modului în care activitatea catehetică se inserează în procesul de nouă evanghelizare. Astfel, în mai 2015, a fost elaborată o schiţă de document cu titlul "Cateheză şi nouă evanghelizare" care, pornind de la Directoriul general pentru cateheză, a asumat ceea ce este indicat de Papa Francisc în exortaţia apostolică Evangelii gaudium. Acest proiect a fost prezentat membrilor acestui Consiliu Pontifical în timpul celei de-a II-a Adunări Plenare, ţinută de la 27 la 29 mai 2015, şi la sfârşit s-a decis că va fi mai oportun să se efectueze o actualizare a Directoriului din 1997.
Pentru a desfăşura această misiune a fost convocată la Roma o comisie de experţi pentru a examina Directoriul general pentru cateheză şi a cere propunerile lor de actualizare. Această comisie era compusă din doisprezece experţi care proveneau din Brazilia, Columbia, Mexic, Statele Unite şi diferite ţări europene (Croaţia, Franţa, Italia, Polonia, Regatul Unit, Spania şi Ucraina), în afară de superiorii de la Consiliul Pontifical, un episcop din Bisericile orientale, şase preoţi, o călugăriţă, trei laice şi un laic. S-au desfăşurat trei întâlniri în timpul anului 2016. În prima a fost examinat Directoriul amintit mai sus şi s-a luat act de punctele care trebuie revizuite şi actualizate, în a doua au fost împărtăşite diferitele sugestii, şi în sfârşit, în a treia a fost redactat un document care a încercat să reflecteze concluziile la care s-a ajuns în timpul celor trei sesiuni. Acest text a fost pe larg studiat şi s-a concluzionat că era mai oportun să se elaboreze un nou Directoriu care să răspundă în mod mai direct la provocările care se prezintă astăzi pentru Biserică, ţinând cont de marile schimbări culturale petrecute în ultimii ani, de asemenea de bogatul magisteriu pontifical din această perioadă. Fiind pregătită o primă schiţă, a fost trimisă în aprilie 2017 la peste o sută de experţi din cele cinci continente: cardinali, episcopi, preoţi, călugări, călugăriţe şi laici competenţi în Sfânta Scriptură, teologie, cateheză, liturgie şi teologie pastorală. Au fost consultate şi diferite Conferinţe Episcopale şi unele Universităţi, precum şi membrii ai Consiliului Internaţional de Cateheză (Co.In.Cat.) şi comentariile primite au fost luate în considerare pentru redactarea unei alte schiţe. În septembrie 2017 s-a ţinut o întâlnire cu consultanţii de la Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări în care s-a făcut o reflecţie specială despre tema tinerilor şi a evlaviei populare, teme importante în pregătirea Directoriului.
În timpul celei de-a IV-a Adunări Plenare (27-29 septembrie 2017), membri eminenţi şi excelenţi au aprobat în substanţă a patra schiţă a Directoriului şi în zilele de 16-17 octombrie, Consiliul Internaţional de Cateheză reunit a discutat câteva teme de interes pentru noul Directoriu cum sunt realitatea tinerilor, cultura digitală, evlavia populară şi cateheza pentru şi cu persoane cu dezabilităţi.
Pornind de la aceste întâlniri s-a trecut la consultări ulterioare, cu corecturile necesare, ajungându-se la textul actual al noului Directoriu pentru cateheză: după douăsprezece schiţe şi aproape şase ani de muncă a fost aprobat de Sfântul Părinte la 23 martie, în comemorarea liturgică a sfântului Turibiu de Mogrovejo, şi a dispus publicarea sa.
* * *
Intervenţia ES Mons. Franz-Peter Tebartz-van Elst
După prezentarea din partea preşedintelui şi a secretarului a conţinuturilor şi a liniilor directoare ale noului Directoriu, la sfârşit aş vrea să indic pe scurt câteva aspecte care sunt importante pentru a lucra cu noul document în aceste timpuri.
Mi se pare că sunt şapte puncte asupra cărora trebuie să reflectăm.
1. Noul Directoriu este foarte atent la semnele timpurilor şi încearcă să le interpreteze în lumina Evangheliei - aşa cum spune constituţia pastorală a Conciliului Vatican II, Gaudium et spes.
De fapt, acestea sunt principalele provocări ale unei culturi digitale, contextul transmiterii credinţei în familie în compoziţia sa inter-generaţională.
În afară de asta, noul Directoriu acordă mare atenţie tuturor problemelor referitoare la criza ecologică şi, cât priveşte cateheza, face referinţă la enciclica papală Laudato si'.
În această considerare a semnelor timpurilor există o orientare a Directoriului care nu asumă o poziţie unilaterală şi nediferenţiată dintr-o parte, ci ajută la luarea în considerare a oportunităţilor şi limitelor în mod adecvat. Această reflecţie creează motivaţia pentru a acţiona în mod potrivit într-un domeniu corespunzător de învăţare catehetică.
2. În acest context, noul Directoriu pentru cateheză dă mai mult curaj conţinutului credinţei. Bazat pe scrisoarea apostolică a Papei Francisc Evangelii gaudium, kerygma nu este deci înţeleasă în sens strict ca o credinţă închisă în câteva fraze, ci ca o mărturie care creează noi mărturii.
3. Cu referinţă la exortaţia apostolică Evangelii nuntiandi din anul 1975 şi în mare parte inspirat din documentul Evangelii gaudium, noul Directoriu subliniază importanţa catehezei ca parte indispensabilă pentru un proces de evanghelizare mai amplu. Şi în acest sens Directoriul actual este continuitate şi inovaţie în acelaşi timp.
Subliniind responsabilităţile specifice pentru cateheză - de la episcop ca prim catehet al diecezei sale la bunici - cateheza nu poate să fie delegată, ci este esenţa cea mai intimă din toate formele şi modurile de a predica credinţa.
4. Ca precedentul Directoriu din anul 1997, documentul actual orientează procesul oricărei cateheze bazat pe catecumenat drept cale originală de iniţiere creştină. Mai ales sub actualele provocări ale unei pastoraţii misionare, catecumenatul devin o paradigmă în conţinut şi în structură pentru a învăţa şi a interioriza credinţa personal. În acest fel creşte posesia unei identităţi creştine şi ecleziale.
5. Pornind de la scrisoarea apostolică Amoris laetitia noul Directoriu promovează şi dezvoltarea unui catecumenat-căsătorie în acest sens în analogie cu procesul de iniţiere, pentru a evidenţia faza pregătitoare a căsătoriei în semnificaţia ei catehetică.
6. Mai mult decât precedentele Directorii din 1971 şi din 1997, actualul document subliniază o idee centrală din scrisoarea apostolică Evangelii gaudium. În ea Papa Francisc vorbeşte în mod expres despre importanţa lui via pulchritudinis ca punct central de plecare pentru evanghelizare în epoca postmodernă. Aceasta schiţează înţelegerea că frumuseţea nu trebuie să fie răstălmăcită ca estetism, ci mai degrabă - pe urmele Papei Benedict al XVI-lea - că adevărul este frumos şi frumuseţea este adevărată.
7. Marea aşteptare a noului Directoriu pentru cateheză - în special în ţările anglosaxone şi din Europa de sud şi de est, în Statele Unite şi în America de Nord şi de Sud, în Africa şi în Asia - arată că are nevoie cateheza de schimbul Bisericilor din lume. Marea angajare a multor Biserici locale în dezvoltarea propriilor Directorii diecezane pentru cateheză va dobândi nouă inspiraţie şi motivaţie din noul document.
Aceasta este experienţa mea derivată din multiplele conferinţe despre cateheză la care am putut să particip în ultimii ani în diferitele Biserici locale şi din consideraţiile pe care mi le-au exprimat multe persoane, împreună cu marea lor aşteptare şi bucurie pentru noul document.
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
