Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Miercurea trecută am vorbit despre iertarea păcatelor, referită în mod deosebit la Botez. Astăzi continuă cu tema despre iertarea păcatelor, dar cu referinţă la aşa-numita "putere a cheilor", care este un simbol biblic al misiunii pe care Isus a dat-o apostolilor.
Înainte de toate trebuie să amintim că protagonistul iertării păcatelor este Duhul Sfânt. În prima sa apariţie apostolilor, în cenacol, Isus înviat a făcut gestul de a sufla asupra lor spunând: "Primiţi pe Duhul Sfânt. Cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veţi ţine, vor fi ţinute" (In 20,22-23). Isus, transfigurat în trupul său, este de acum omul nou, care oferă darurile pascale rod al morţii şi învierii sale. Care sunt aceste daruri? Pacea, bucuria, iertarea păcatelor, misiunea, dar mai ales îl dăruieşte pe Duhului Sfânt care este izvorul pentru toate acestea. Suflul lui Isus, însoţit de cuvintele cu care îl comunică pe Duhul, indică transmiterea vieţii, a vieţii noi regenerate de iertare.
Însă înainte de a face gestul de a sufla şi a-l dărui pe Duhul, Isus arată rănile sale, în mâini şi la coastă: aceste răni reprezintă preţul mântuirii noastre. Duhul Sfânt ne aduce iertarea lui Dumnezeu "trecând prin" rănile lui Isus. Aceste răni pe care el a voit să le păstreze; şi în acest moment el în cer arată Tatălui rănile cu care ne-a răscumpărat. Prin forţa acestor răni, păcatele noastre sunt iertate: astfel Isus şi-a dat viaţa pentru pacea noastră, pentru bucuria noastră, pentru darul harului în sufletul nostru, pentru iertarea păcatelor noastre. Este foarte frumos să privim astfel la Isus!
Şi ajungem la al doilea element: Isus le dă apostolilor puterea de a ierta păcatele. Este un pic dificil a înţelege cum un om poate să ierte păcatele, dar Isus dă această putere. Biserica este depozitară a puterii cheilor, de a deschide sau de a închide la iertare. Dumnezeu iartă pe orice om în milostivirea sa suverană, însă El însuşi a voit ca aceia care-i aparţin lui Cristos şi Bisericii să primească iertarea prin slujitorii comunităţii. Prin slujirea apostolică milostivirea lui Dumnezeu ajunge la mine, păcatele mele sunt iertate şi îmi este dăruită bucuria. În acest mod Isus ne cheamă să trăim reconcilierea şi în dimensiunea eclezială, comunitară. Şi acest lucru este foarte frumos. Biserica, ce este sfântă şi în acelaşi timp are nevoie de pocăinţă, însoţeşte drumul nostru de convertire toată viaţa. Biserica nu este stăpâna puterii cheilor, ci este slujitoarea ministerului milostivirii şi se bucură de fiecare dată când poate să ofere acest dar divin.
Atâtea persoane poate că nu înţeleg dimensiunea eclezială a iertării, pentru că domină mereu individualismul, subiectivismul, şi chiar noi creştinii simţim asta. Desigur, Dumnezeu iartă pe fiecare păcătos căit, personal, însă creştinul este legat de Cristos, iar Cristos este unit cu Biserica. Pentru noi creştinii există un dar în plus şi există şi o angajare în plus: să trecem cu umilinţă prin slujirea eclezială. Acest lucru trebuie să-l valorizăm; este un dar, o îngrijire, o ocrotire şi este şi siguranţa că Dumnezeu m-a iertat. Eu merg la fratele preot şi spun: "Părinte, am făcut asta...". Şi el răspunde: "Dar eu te iert; Dumnezeu te iartă". În acel moment, eu sunt sigur că Dumnezeu m-a iertat! Şi acest lucru este frumos, asta înseamnă a avea siguranţa că Dumnezeu ne iartă mereu, nu încetează să ierte. Şi nu trebuie să încetăm să mergem ca să cerem iertare. Putem simţi ruşine să spunem păcatele, dar mamele noastre şi bunicele noastre spuneau că e mai bine să ne înroşim o dată decât să ne îngălbenim de mii de ori. Ne înroşim o dată, dar ne sunt iertate păcatele şi mergem înainte.
În sfârşit, un ultim punct: preotul instrument pentru iertarea păcatelor. Iertarea lui Dumnezeu care ne este dată în Biserică, ne este transmisă prin intermediul slujirii unui frate al nostru, preotul; şi el este un om ca asemenea nouă are nevoie de milostivire, devine cu adevărat instrument de milostivire, dăruindu-ne iubirea fără limite a lui Dumnezeu Tatăl. Şi preoţii trebuie să se spovedească, şi episcopii: cu toţii suntem păcătoşi. Şi duhovnicul aude lucrurile pe care i le spun, mă sfătuieşte şi mă iartă, pentru că toţi avem nevoie de această iertare. Uneori mi se întâmplă să aud pe cineva care susţine că se spovedeşte direct lui Dumnezeu... Da, aşa cum spuneam înainte, Dumnezeu te ascultă mereu, dar în sacramentul Reconcilierii trimite un frate să-ţi aducă iertarea, siguranţa iertării, în numele Bisericii.
Slujirea pe care preotul o prestează ca slujitor, din partea lui Dumnezeu, pentru a ierta păcatele este foarte delicată şi cere ca inima sa să fie în pace, ca preotul să aibă inima în pace; ca să nu-i maltrateze pe credincioşi, ci să fie blând, binevoitor şi milostiv; ca să ştie să semene speranţă în inimi şi, mai ales, să fie conştient că fratele sau sora care se apropie de sacramentul Reconcilierii caută iertarea şi face asta aşa cum se apropiau atâtea persoane de Isus pentru ca să le vindece. Preotul ca nu are această dispoziţie a spiritului este mai bine ca, până când nu se corectează, să nu administreze acest sacrament. Credincioşii penitenţi au dreptul, toţi credincioşii au dreptul de a găsi în preoţi nişte slujitori ai iertării lui Dumnezeu.
Iubiţi fraţi, ca membri ai Bisericii suntem conştienţi de frumuseţea acestui dar pe care ni-l oferă însuşi Dumnezeu? Simţim bucuria acestei griji, a acestei atenţii materne pe care Biserica o are faţă de noi? Ştim s-o valorizăm cu simplitate şi asiduitate? Să nu uităm că Dumnezeu nu încetează niciodată să ne ierte; prin slujirea preotului ne strânge într-o nouă îmbrăţişare care ne regenerează şi ne permite să ne ridicăm din nou şi să reluăm drumul. Pentru că aceasta este viaţa noastră: să ne ridicăm din nou încontinuu şi să reluăm drumul.
* * *
Apeluri
1. Mâine, 21 noiembrie, în comemorarea liturgică a Prezentării Preasfintei Mariei la templu, vom celebra Ziua pro orantibus, dedicată amintirii comunităţilor călugăreşti de clauzură. Este o ocazie oportună pentru a-i mulţumi Domnului pentru darul atâtor persoane care, în mănăstiri şi în schituri, se dedică lui Dumnezeu în rugăciune şi în tăcere activă. Să-i aducem mulţumiri Domnului pentru mărturiile de viaţă claustrală şi să nu-i lipsim pe fraţii şi surorile noastre de sprijinul nostru spiritual şi material, pentru ca să-şi poate îndeplini misiunea lui importantă.
2. La 22 noiembrie va fi inaugurat de Naţiunile Unite "Anul internaţional al familiei rurale", menit să sublinieze şi că economia agricolă şi dezvoltarea rurală au în familie un operator care respectă creaţie şi este atent la necesităţile concrete. Şi în muncă, familia este un model de fraternitate pentru a trăi o experienţă de unitate şi de solidaritate între toţi membrii săi, cu o sensibilitate mai mare faţă de cel care are mai multă nevoie de îngrijiri sau de ajutor, blocând de la început eventuale conflicte sociale. Pentru aceste motive, în timp ce exprim complăcere faţă de această iniţiativă oportună, doresc ca ea să contribuie la valorizarea nenumăratelor binefaceri pe care familia le aduce creşterii economice, sociale, culturale şi morale a întregii comunităţi umane.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
