Iubiţi fraţi şi surori,
În toate epocile bărbaţi şi femei care şi-au consacrat lui Dumnezeu viaţa în rugăciune - cum sunt călugării şi călugăriţele - şi-au stabilit în comunităţile lor în locuri deosebit de frumoase, la sate, pe coline, în văile montane, pe malul lacurilor sau pe malul mării, sau chiar pe mici insule. Aceste locuri unesc două elemente foarte importante pentru viaţa contemplativă: frumuseţea creaţiei, care face trimitere la frumuseţea Creatorului, şi tăcerea, garantată de depărtare faţă de oraşe şi faţă de marile căi de comunicaţie. Tăcerea este condiţia ambientală care favorizează mai bine reculegerea, ascultarea lui Dumnezeu, meditaţia. Deja însuşi faptul de a gusta tăcerea, de a se lăsa, ca să spunem aşa, "umpluţi" de tăcere, ne predispune la rugăciune. Marele profet Ilie pe muntele Horeb - adică Sinai - a asistat la un vârtej de vânt, apoi la un cutremur şi în sfârşit la fulgere de foc, dar nu a recunoscut în ele glasul lui Dumnezeu; în schimb l-a recunoscut într-o dulce adiere (cf. 1Re 19,11-13). Dumnezeu vorbeşte în tăcere, dar trebuie să ştim să-l ascultăm. Pentru aceasta mănăstirile sunt oaze în care Dumnezeu vorbeşte omenirii; şi în ele se află curtea interioară, loc simbolic, pentru că este un spaţiu închis, dar deschis spre cer.
Mâine, dragi prieteni, o vom comemora pe sfânta Clara din Assisi. De aceea îmi place să amintesc una din aceste "oaze" ale spiritului deosebit de îndrăgite de familia franciscană şi de toţi creştinii: micul convent "Sfântul Damian", situat la mică distanţă de oraşul Assisi, în mijlocul livezilor de măslini care dau spre "Sfânta Maria a Îngerilor". În acea bisericuţă, pe care Francisc a restaurat-o după convertirea sa, Clara şi primele colege şi-au stabilit comunitatea lor, trăind din rugăciune şi din munci mici. Se numeau "Surorile Sărace" şi "forma lor de viaţă" era aceeaşi ca a Fraţilor Minori: "Respectarea sfintei Evanghelii a Domnului nostru Isus Cristos" (Regula sfintei Clara, I, 2), păstrând unirea carităţii reciproce (cf. ivi, X, 7) şi respectând îndeosebi sărăcia şi umilinţa trăite de Isus şi de preasfânta sa Mamă (cf. ivi, XII, 13).
Tăcerea şi frumuseţea locului în care trăieşte comunitatea monastică - frumuseţe simplă şi austeră - constituie ca o reflexie a armoniei spirituale pe care comunitatea însăşi încearcă să o realizeze. Lumea este presărată de aceste oaze ale spiritului, unele foarte vechi, îndeosebi în Europa, altele recente, altele restaurate de noi comunităţi. Privind lucrurile într-o optică spirituală, aceste locuri ale spiritului sunt o structură de bază a lumii! Şi nu este o întâmplare că multe persoane, în special în perioadele de pauză, vizitează aceste locuri şi se opresc acolo pentru câteva zile: şi sufletul, slavă Domnului, are exigenţele sale!
Aşadar, ne amintim de sfânta Clara. Dar amintim şi alte figuri de Sfinţi care ne amintesc de importanţa de a ne îndrepta privirea spre "lucrurile din cer", ca sfânta Edith Stein, Tereza Benedicta a Crucii, carmelitană, co-patroană a Europei, celebrată ieri. Şi astăzi, 10 august, nu putem să-l uităm pe sfântul Laurenţiu, diacon şi martir, cu o urare specială adresată romanilor, care din totdeauna îl venerează ca pe unul dintre patronii lor. Şi la sfârşit să ne îndreptăm privirea noastră spre Fecioara Maria, pentru ca să ne înveţe să iubim tăcerea şi rugăciunea.
Benedictus pp. XVI
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
