Suntem în pragul încheierii anului jubiliar în care am celebrat cel de-al VIII-lea centenar al convertirii sfintei Clara de Assisi şi totodată naşterea unei noi realităţi în Biserică: Ordinul Surorilor Clarise.
A fost un an providenţial în care prin diferite celebrări şi pelerinaje, organizate de Federaţia Clariselor, am revizitat locurile unde a luat naştere carisma clariană, am aprofundat şi reîmprospătat identitatea noastră de fiice ale sfintei Clara, pentru a fi în acest timp istoric atât de delicat şi dificil în care trăim "sarea pământului şi lumina lumii" (Mt 5,13-14) care să dea gust vieţii şi să lumineze orice întuneric.
Pe bună dreptate în bula de canonizare a sfintei Clara, papa Alexandru al IV-lea o descrie astfel: "Cât de vie este puterea acestei lumini, cât de puternică splendoarea acestui izvor luminos! Cu adevărat, această lumină era ţinută închisă în ascunderea vieţii claustrale, dar în afară iradia raze luminoase; se reculegea într-o mănăstire angustă, dar în afară se răspândea pe toată întinderea pământului. Se păstra înăuntru şi se răspândea în afară. Clara, de fapt, se ascundea, dar viaţa sa era cunoscută tuturor. Clara tăcea, dar faima sa striga" (FF 3284). Acest strigăt silenţios, care s-a auzit de-a lungul secolelor şi care a ajuns până la noi, ne invită pe fiecare de orice condiţie şi categorie de viaţă am face parte, să nu ne fie teamă să ne aventurăm asemenea ei în trăirea vieţii creştine după "perfecţiunea sfintei Evanghelii", cu fervoarea şi pasiunea iubirii care a determinat-o să abandoneze afectele, bunurile pământeşti, casa..., pentru ca liberă de toţi şi de toate să-l poată urma pe Cristos cel sărac, străduindu-se să-şi conformeze sentimentele cu cele ale lui Cristos (Fil 2,5).
În acest drum de urmare şi transformare în Cristos, un rol deosebit l-a avut sfântul Francisc de Assisi: El este plin de admiraţie pentru curajul cu care Clara şi surorile înfruntau orice fel de sărăcie, greutăţi, umiliri... în noua "formă de viaţă evanghelică" îmbrăţişată. Francisc, "mişcat de afecţiune paternă, a scris pentru noi forma de viaţă în acest mod: «Deoarece prin inspiraţie divină aţi devenit fiice şi slujitoare ale regelui preaînalt, Tatăl ceresc, şi v-aţi căsătorit cu Duhul Sfânt, alegând să trăiţi după perfecţiunea sfintei Evanghelii, vreau şi promit, din partea mea şi a fraţilor mei, să am mereu de voi, ca de ei, grijă atentă şi atenţie specială»" (FF 2788). Grija şi atenţia specială constau în asistenţă spirituală şi materială atât din partea lui, cât şi a fraţilor săi, oferind surorilor hrana cuvântului şi a Euharistiei (Trupul lui Cristos), pentru "a propăşi mereu în bine şi în slujirea lui Dumnezeu" (FF 2842).
Cunoaştem cât de tenace a fost sfânta Clara în a apăra şi promova acest ajutor: când papa Grigore a interzis ca fraţii să meargă la mănăstire fără permisiunea lui pentru a le oferi hrana vieţii, Clara i-a trimis înapoi la ministrul provincial şi pe cei care se îngrijeau de hrana trupească, neavând cine să le ofere pâinea duhului (cf. FF 3232).
Cuvântul viu, pe care îl primim cu credinţă şi pe care fraţii şi preoţii îl vestesc în ogorul lumii, îl păstrăm cu iubire în inimă, făcându-l să rodească, asemenea Fecioarei Maria care, primind cuvântul cu credinţă, i-a fost dat să-l poarte în sânul ei pe Dumnezeu făcut om.
Şi pentru noi, Fiicele Sfintei Clara, care trăim pe acest tărâm, aniversarul originilor, care se va încheia în mod solemn în ziua de 11 august 2012, a fost motiv de bucurie şi îl rugăm pe Tatăl milostivirilor ca sămânţa acestei carisme semănată pe pământul României să încolţească în multe inimi, pentru ca, atrase şi ele de idealul evanghelic care a inspirat-o pe sfânta Clara, să răspundă cu generozitate chemării Domnului.
Surorile Clarise din Roman
