Dragi prieteni,
Sunt cu adevărat fericit să vă întâlnesc la deschiderea lucrărilor Adunării Plenare a Consiliului Pontifical al Culturii, în care veţi fi angajaţi să înţelegeţi şi să aprofundaţi - aşa cum a spus Preşedintele -, din diferite perspective, "culturile tinereşti care apar". Îl salut cordial pe Preşedinte, cardinalul Gianfranco Ravasi, şi-i mulţumesc pentru cuvintele respectuoase pe care mi le-a adresat în numele vostru al tuturor. Îi salut pe membrii, pe consultanţii şi pe toţi colaboratorii Dicasterului, urând o muncă rodnică, ce va oferi o contribuţie utilă pentru acţiunea pe care Biserica o desfăşoară faţă de realitatea tinerească; o realitate, aşa cum s-a spus, complexă şi articulată, care nu mai poate să fie cuprinsă în cadrul unui univers cultural omogen, ci într-un orizont care se poate defini "multivers", adică determinat de o pluralitate de viziuni, de perspective, de strategii. Pentru aceasta este oportun să se vorbească despre "culturi tinereşti", dat fiind faptul că elementele care disting şi diferenţiază fenomenele şi domeniile culturale prevalează asupra celor care, deşi prezente, în schimb le unesc. De fapt, numeroşi factori colaborează a desenarea unei panorame culturale tot mai fragmentate şi în evoluţie continuă, foarte rapidă, de care nu sunt străine desigur social media, noile instrumente de comunicare care favorizează şi, uneori, provoacă ele însele continue şi rapide schimbări de mentalitate, de obiceiuri, de comportament.
Astfel, se întâlneşte un climat răspândit de instabilitate care atinge domeniul cultural, precum şi pe cel politic şi economic - acesta din urmă marcat şi de dificultăţile tinerilor să găsească un loc de muncă - pentru a avea incidenţă mai ales la nivel psihologic şi relaţional. Incertitudinea şi fragilitatea care îi caracterizează pe atâţia tineri, adesea îi împing la marginalitate, îi fac aproape invizibili şi absenţi în procesele istorice şi culturale ale societăţilor. Şi tot mai frecvent fragilitatea şi marginalitatea ajung în fenomene de dependenţă de droguri, de deviere, de violenţă. Sfera afectivă şi emotivă, domeniul sentimentelor, precum şi cel al corporeităţii, sunt puternic interesate de acest climat şi de furtuna culturală care rezultă, exprimată, de exemplu, de fenomene aparent contradictorii, cum ar fi transformarea în spectacol a vieţii intime şi personale şi închiderea individualistă şi narcisistă asupra propriilor nevoi şi interese. Şi dimensiunea religioasă, experienţa de credinţă şi apartenenţa la Biserică sunt adesea trăite într-o perspectivă privată şi emotivă.
Însă nu lipsesc fenomene categoric pozitive. Elanurile generoase şi curajoase ale atâtor tineri voluntari care dedică fraţilor mai nevoiaşi energiile lor cele mai bune; experienţele de credinţă sinceră şi profundă ale atâtor tineri şi tinere care cu bucurie mărturisesc apartenenţa lor la Biserică; eforturile făcute pentru a construi, în atâtea părţi ale lumii, societăţi capabile să respecte libertatea şi demnitatea tuturor, începând de la cei mai mici şi slabi. Toate aceste ne întăresc şi ne ajută să trasăm un cadru mai precis şi obiectiv al culturilor tinereşti. Aşadar, nu ne putem mulţumi să citim fenomenele culturale tinereşti după paradigme consolidate, dar devenite de acum nişte locuri comune, sau să le analizăm cu metode care nu mai sunt utile, pornind de la categorii culturale depăşite şi nepotrivite.
În definitiv, ne aflăm în faţa unei realităţi deosebit de complexe dar şi fascinante, care trebuie înţeleasă în manieră aprofundată şi iubită cu mare spirit de empatie, o realitatea ale cărei linii de fond şi dezvoltări trebuie percepute cu atenţie. Privind, de exemplu, tinerii din atâtea ţări din aşa-numita "Lume a treia", ne dăm seama că ei reprezintă, cu culturile lor şi cu nevoile lor, o provocare pentru societatea consumismului globalizat, pentru cultura privilegiilor consolidate, de care beneficiază un cerc restrâns din populaţia lumii occidentale. Culturile tinereşti, prin urmare, devin "urgente" şi în sensul că manifestă o nevoie profundă, o cerere de ajutor sau chiar o "provocare", care nu poate să fie ignorată sau neglijată, fie de societatea civilă fie de Comunitatea eclezială. De mai multe ori am manifestat, de exemplu, preocuparea mea şi a întregii Biserici faţă de aşa-numită "urgenţă educativă", la care trebuie alăturate desigur alte "urgenţe", care ating diferitele dimensiune ale persoanei şi relaţiile sale fundamentale şi la care nu se poate răspunde în mod evaziv şi banal. Mă gândesc, de exemplu, la dificultatea crescândă în domeniul muncii sau la truda de a fi fideli în timp faţă de responsabilităţile asumate. Ar rezulta, pentru viitorul lumii şi al întregii omeniri, o sărăcire nu numai economică şi socială dar mai ales umană şi spirituală: dacă tinerii n-ar spera şi n-ar mai înainta, dacă n-ar insera în dinamicile istorice energia lor, vitalitatea lor, capacitatea lor de a anticipa viitorul, am avea o omenire concentrată asupra sieşi, lipsită de încredere şi de o privire pozitivă spre ziua de mâine.
Deşi conştienţi de multele situaţii problematice, care ating şi domeniul credinţei şi al apartenenţei la Biserică, vrem să reînnoim încrederea noastră în tineri, să reafirmăm că Biserica priveşte la condiţia lor, la culturile lor, ca la un punct de referinţă esenţial şi care nu poate fi eludat pentru acţiunea sa pastorală. Pentru aceasta, aş vrea să reiau din nou câteva pasaje semnificative din Mesajul pe care Conciliul al II-lea din Vatican l-a adresat tinerilor, pentru ca să fie motiv de reflecţie şi de stimulent pentru noile generaţii. Înainte de toate, în acest Mesaj se afirma: "Biserica vă priveşte cu încredere şi cu iubire... Ea are ceea ce face forţa sau frumuseţea tinerilor: capacitatea de a se bucura pentru ceea ce începe, de a se dărui fără întoarcere, de a se reînnoi şi de a porni din nou pentru noi cuceriri". Apoi Venerabilul Paul al VI-lea adresa acest apel tinerilor din lume: "În numele acestui Dumnezeu şi al Fiului său Isus noi vă îndemnăm să lărgiţi inimile voastre după dimensiunile lumii, să înţelegeţi apelul fraţilor voştri şi să puneţi cu putere energiile voastre tinere în slujba lor. Luptaţi împotriva oricărui egoism. Refuzaţi să daţi curs liber instinctelor violenţei şi ale urii, care generează războaiele şi tristul lor cortegiu de nenorociri. Fiţi generoşi, curaţi, respectuoşi, sinceri. Şi construiţi în entuziasm o lume mai bună decât cea actuală!".
Şi eu vreau să reafirm asta cu forţă: Biserica are încredere în tineri, speră în ei şi în energiile lor, are nevoie de ei şi de vitalitatea lor, pentru a continua cu elan reînnoit să trăiască misiunea încredinţată ei de Cristos. Aşadar, doresc cu putere ca Anul Credinţei să fie, şi pentru tinerele generaţii, o ocazie preţioasă pentru a regăsi şi a întări prietenia cu Cristos, din care să ţâşnească bucuria şi entuziasmul pentru a transforma profund culturile şi societăţile.
Dragi prieteni, mulţumind pentru angajarea pe care cu generozitate o puneţi în slujba Bisericii şi pentru atenţia specială pe care o îndreptaţi către tineri, din inimă vă împart Binecuvântarea mea Apostolică. Mulţumesc!
BENEDICTUS PP. XVI
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
