Scrisoare a lui don Bosco adresată tinerilor din Mişcarea Tinerească Saleziană
Mergeţi şi mărturisiţi bucuria credinţei
Rectorul major al Societăţii saleziene, cu ocazia sărbătorii sfântului Ioan Bosco a scris o scrisoarea tinerilor din Mişcarea tinerească saleziană. Mesajul lansat de la Valdocco, leagănul operei saleziene, este semnat de don Ioan Bosco, în numele căruia părintele Chavez l-a scris aproape interpretând gândul sfântului, de la a cărui naştere se va celebra, peste doi ani, bicentenarul. Publicăm fragmente din scrisoare.
De Pascual Chavez Villanueva
Preaiubiţi tineri, cu această scrisoare aş vrea să mă apropii de toţi şi de fiecare dintre voi. Aş vrea să vă comunic marea afecţiune pe care o am faţă de voi şi să vă spun visul constant pe care-l păstrez în inimă: ca să puteţi fi pe deplin fericiţi, purtând înlăuntrul vostru toată plinătatea omenităţii Domnului Isus şi exprimând în viaţa voastră o adeziune deplină şi mărturisitoare la valorile Evangheliei. Vă scriu într-un timp în care se vorbeşte mult despre Noua Evanghelizare. În multe din ţările noastre Dumnezeu pare că a devenit un necunoscut, o persoană de care ne putem lipsi.
A evangheliza înseamnă a pune în aluat o plămadă capabilă să schimbe mentalitatea şi inima persoanelor şi, prin intermediul lor, structurile sociale, în aşa fel încât să fie mai adaptate planului lui Dumnezeu. Nu e vorba de o activitate intimistă; a evangheliza înseamnă a declanşa o adevărată revoluţie socială, cea mai profundă, unica eficace. Pentru a evangheliza este necesar să se aibă un motiv: a fi "îndrăgostiţi" de Dumnezeu, a fi avut experienţa prieteniei sale şi a intimităţii sale. În acest proces, atenţia trebuie să se concentreze înainte de toate asupra inimii noastre. Exact acolo unde se formează gândurile şi alegerile: inima trebuie să fie eliberată de poluări. Acest lucru cere transparenţă, capacitate de a ne întoarce în noi înşine şi de a prezenta, în faţa Domnului, motivaţiile cele mai adevărate ale comportamentelor noastre. Adevărul gesturilor cere curăţie a motivaţiilor.
Mulţi tineri, o ştiţi foarte bine, nu "locuiesc propria inimă", trăiesc "distraţi". Sunt atraşi de mii de lucruri; pornesc pe mii de cărări şi, mai ales sunt tiranizaţi şi aserviţi la mii de stăpâniri. Locuiesc "în altă parte", peste tot, dar nu în inimă, cu consecinţa de a nu face posibilă întâlnirea cu Dumnezeu care se realizează, în schimb, tocmai în acest loc aşa de preţios, aşa de personal şi aşa de secret: inima. De fapt, în inima fiecărei persoane există o rană, o durere mare care cere să fie ascultată, înţeleasă, vindecată. Pentru aceasta Isus are nevoie şi astăzi de discipoli capabili să asculte inima oamenilor, în special a tinerilor. Discipoli capabili să înţeleagă în bucuriile lor şi în temerile lor o voinţă, nu întotdeauna exprimată, de a se apropia de el şi de a-l întâlni. Numai discipolul care are un raport profund cu Domnul Isus poate să perceapă, printre cei care-l caută, cine doreşte cu adevărat să împărtăşească experienţa sa cu Dumnezeu.
Dar amintiţi-vă mereu că numai Cristos este capabil să vindece şi să însănătoşească sfâşierile profunde şi suferinde ale inimii tinerilor. Deci, pentru ca această întâlnire să fie rodnică, trebuie să se accepte să se facă un drum special: este necesar să se treacă de la admiraţie la cunoaştere şi de la cunoaştere la intimitate, de la intimitate la îndrăgostire, de la îndrăgostire la urmare şi la imitare.
Şi voi, dragii mei tineri, nu puteţi să trăiţi credinţa voastră solitari. Mântuirea noastră se află în afara noastră; n-o găsim în ştiinţă sau în economie sau în politică, ci numai în Isus Cristos, mort şi înviat pentru noi. Aşadar, întoarceţi-vă cu ochi noi şi inimă nouă în locul unde Isus, astăzi, se face prezent şi locuieşte: Biserica. Întâlniţi comunitatea credincioşilor, a celor care-l mărturisesc pe Isus ca Domnul lor, familia discipolilor săi, a celor care împărtăşesc cu El viaţa şi misiunea. Dragi tineri, se poate întâmpla ca multe lucruri, în contextul uman al Bisericii să vă dezamăgească. Se poate întâmpla şi ca să vă simţiţi neînţeleşi, neluaţi în serios. Este adevărat, Biserica uneori ne dezamăgeşte, uneori ne tulbură, dar mereu ne fascinează, pentru că este o realitate ale cărei graniţe trec înlăuntrul nostru, pentru că este o îmbrăţişare a unei mame asupra noastră, locul vizibil al identităţii noastre, zona de întâlnire cu Dumnezeul lui Isus Cristos şi cu oamenii înţeleşi ca fraţii şi surorile noastre. De aceea, ascultaţi cuvintele unui părinte care a suferit, dar a iubit mereu Biserica: nu, dragi tineri, nu vă separaţi de Biserică! Nici o realitate nu este aşa de bogată în speranţă, în compasiune, în iubire. Ea nu îmbătrâneşte niciodată: tinereţea sa este veşnică.
La aceste daruri care vă sunt oferite de Biserică drept har trebuie să uniţi o atitudine constantă de contemplaţie şi rugăciune. Contemplaţia, care devine rugăciune, înseamnă a rămâne deschişi la toată plinătatea pe care Tatăl vrea s-o reverse în inimile voastre, prin Duhul său Sfânt. Pentru voi astăzi, evanghelizatori şi educatori ai tinerilor din cel de-al treilea mileniu, Cuvântul proclamat şi împărtăşit, contemplat în rugăciune, este indispensabil pentru a creşte în credinţă. Credinţa care trebuie să devină ascultare a strigătului săracilor, al celor abandonaţi, al celor excluşi şi să se traducă în gesturi de caritate concretă, care-l fac vizibil pe Dumnezeu, Iubirea sa. La bicentenarul naşterii mele, vreau să renasc împreună cu voi pentru a continua să fac din tineri motivaţia vieţii mele, moştenirea preţioasă care mi-a revenit, misiunea mea. Cu voi vreau să-i iubesc cu aceeaşi iubire pe care o putem lua din inima Bunului Păstor. Acest lucru este posibil, deşi condiţiile sociale şi culturale s-au schimbat. Cum este obiceiul meu, nu voi recurge la forme abstracte sau teoretice sau ideologice, ci la acea pedagogie a bunătăţii care pune educaţia într-un neîncetat proces de adaptare, de convertire umană, spirituală, pastorală, ştiind să primească toate schimbările, dar ducându-le din nou la motivaţiile cele mai adevărate şi profunde ale creşterii umane şi ale maturizării creştine. Sunt tot mai convins că educaţia este un lucru al inimii, sau mai bine zis, că inima trebuie să fie educată, pentru că în iubire tinerii îşi joacă viaţa lor.
În Anul Credinţei vreau să fiu împreună cu voi în această misiune minunată care implică toată Biserică. Fiecăruia dintre voi îi spun aceleaşi cuvinte pe care le repetam tinerilor mei din Valdocco: "Una singură este dorinţa mea, aceea de a vă vedea fericiţi în timp şi în veşnicie". Pentru ca să fiţi fericiţi şi Vestea Bună a mântuirii să fie primită de toţi, străduiţi-vă să vă faceţi iubiţi. Pentru ca lumea să creadă şi crezând să se mântuiască, străduiţi-vă să vă faceţi iubiţi. Pentru ca să cadă zidurile despărţirii, ale neînţelegerii, ale prejudecăţilor şi ale refuzării Bisericii, străduiţi-vă să vă faceţi iubiţi. Pentru ca tu, tânăr credincios şi misionar al lui Cristos, pentru ca să poţi fi fericit, considerat credibil şi autoritar, străduieşte-te să te faci iubit! Împreună, pentru tineri, vom fi vestitori blânzi şi curajoşi ai Evangheliei, pentru credinţă şi cu iubire. Aşa vă visez, dragii mei: "tineri pentru tineri", însoţitori ai lui Isus şi martorii săi, plini de entuziasm pentru tot ceea ce este viaţa, dar profund înrădăcinaţi în viaţa Domnului Isus.
Vă binecuvântez, vă dau întâlnire pentru Ziua Mondială a Tineretului la Rio de Janeiro, la jumătatea lunii iulie, şi vă salut îmbrăţişându-vă pe toţi cu afecţiune de părinte, de frate şi prieten.
(După L'Osservatore romano, 31 ianuarie 2013)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
