La 9 noiembrie 2024, Papa Francisc a trimis o scrisoare prin care încurajează toate Bisericile particulare să celebreze o Zi dedicată comemorării sfinților, fericiților, venerabililor și slujitorilor lui Dumnezeu, indicând în acest scop data sărbătorii Dedicării Bazilicii Lateran, care cade în aceeași zi.
Alegerea nu este întâmplătoare și are o semnificație ecleziologică ce nu este deloc secundară. Bazilica Lateran, recunoscută în mod tradițional ca mater et caput omnium ecclesiarum [mamă și cap al tuturor bisericilor], este catedrala episcopului de Roma și, tocmai din acest motiv, constituie un semn elocvent al comuniunii care leagă Bisericile particulare de Biserica Romei și, prin intermediul ei, de întreaga Biserică universală.
Dedicarea ei, de asemenea, amintește de misterul Bisericii ca edificiu spiritual, construit cu pietrele vii ale credincioșilor și zidit încontinuu de harul lui Dumnezeu și de mărturia celor care au primit și au trăit evanghelia.
Din această perspectivă, comemorarea sfinților și fericiților, împreună cu cea a venerabililor și a slujitorilor lui Dumnezeu, capătă un sens deosebit de potrivit: fiecare, după propria condiție și drum, este o mărturie vie a lucrării harului și a rodniciei evanghelice a Bisericilor cărora le-a aparținut.
Cu alte cuvinte, sunt o expresie a acelor comunități ecleziale în care viața lor creștină a luat naștere, a crescut și a ajuns la împlinire, chiar și atunci când diferitele etape ale existenței lor s-au desfășurat în teritorii și contexte ecleziale diferite.
Drumul lor spiritual nu numai că constituie o pagină semnificativă în istoria eclezială, ci continuă să fie o moștenire de credință, o amintire a chemării universale la sfințenie și un stimulent pentru drumul actual al comunităților creștine.
După cum se afirmă în aceeași Scrisoare, inițiativa își propune să „promoveze, în toate Bisericile particulare, memoria și cunoașterea figurilor sfințeniei care au marcat drumul și istoria lor spirituală”. Memoria trecutului, însă, este numai un aspect de luat în considerare, deoarece sfinții și fericiții au și ei ceva de spus prezentului nostru.
Atunci când sunt prezentați în concretețea experiențelor lor istorice și în bogăția drumului lor spiritual, ei fac mărturia evangheliei mai elocventă și convingătoare, iar sensul misiunii Bisericii mai ușor de înțeles.
Mai mult, întâlnirea cu experiențele lor de viață poate declanșa o reînnoire interioară, poate încuraja căi autentice de convertire și poate hrăni noi vocații la sfințenie.
Sfințenia, de fapt, posedă o putere generativă: mărturia celor care l-au urmat cu fidelitate pe Cristos devine adesea o motivație și o încurajare pentru alții să întreprindă același drum.
Aș dori să adaug o ultimă notă. În Scrisoarea sa, Papa Francisc sugerează că acest moment anual de comemorare poate fi trăit „prin inițiative pastorale adecvate și în afara celebrărilor liturgice, sau prin aducere aminte în predică și în alte momente ale vieții ecleziale”.
Această indicație sugerează că modalitățile în care inițiativa este implementată pot fi adaptate în mod corespunzător la diferite situații pastorale, permițând, de asemenea, extinderea domeniului său de aplicare dincolo de singura zi de 9 noiembrie și identificarea, atunci când circumstanțele sugerează, a altor momente sau ocazii mai favorabile la nivel local.
Toate acestea în convingerea că apropierea de sfinți, cunoașterea vieții lor și lăsarea de a fi atinși de mărturia lor aduce întotdeauna roade benefice: purifică privirea, înalță gândurile și dispune inima către o iubire mai autentică față de Dumnezeu și față de aproapele.
Nu există nicio îndoială, de fapt, că prezența lor în istoria și în viața Bisericii este un izvor de bucurie și speranță, pentru că arată cum plinătatea vieții creștine nu este un ideal abstract, ci o posibilitate reală, capabilă și astăzi să răspundă dorinței imperioase de fericire care locuiește în inima fiecărui om.
Cardinal Marcello Semeraro
prefect al Dicasterului pentru Cauzele Sfinților
(După L’Osservatore Romano, 9 noiembrie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
