Un mesaj comun pentru îngrijirea creaţiei. Papa Francisc, Bartolomeu I şi arhiep. Justin Welby

Un mesaj comun pentru îngrijirea creaţiei

Mesajul comun al Sfântului Părinte Francisc, al Sanctităţii Sale Bartolomeu I, patriarhul ecumenic al Constantinopolului, şi al Excelenţei Sale Justin Welby, arhiepiscop de Canterbury, pentru ocrotirea creaţiei, semnat la 1 septembrie 2021, de Ziua Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei.

Timp de peste un an toţi am experimentat efectele devastatoare ale unei pandemii globale: toţi, săraci sau bogaţi, slabi sau puternici. Unii au fost mai protejaţi sau mai vulnerabili decât alţii, însă răspândirea rapidă a infecţiei a comportat ca să depindem unii de alţii în eforturile noastre pentru a fi în siguranţă. Am înţeles că, în înfruntarea acestei calamităţi mondiale, nimeni nu este în siguranţă până când nu sunt toţi în siguranţă, că acţiunile noastră influenţează cu adevărat asupra celorlalţi şi că ceea ce facem astăzi influenţează ceea ce se va întâmpla mâine.

Nu sunt lecţii noi, dar a trebuit să le înfruntăm din nou. Să nu irosim acest moment. Trebuie să decidem ce fel de lume vrem să lăsăm generaţiilor viitoare. Dumnezeu porunceşte: "Alege viaţa ca să trăieşti tu şi descendenţa ta" (Dt 30,19). Trebuie să alegem să trăim în mod diferit; trebuie să alegem viaţa.

Septembrie este celebrat de mulţi creştini ca Timp al Creaţiei, o oportunitate pentru a se ruga şi a se îngriji de creaţia lui Dumnezeu. În timp ce liderii mondiali se pregătesc pentru a se întâlni la Glasgow în noiembrie pentru a delibera cu privire la viitorul planetei noastre, ne rugăm pentru ei şi reflectăm asupra alegerilor pe care toţi trebuie să le facem. De aceea, drept conducători ai Bisericilor noastre, îi îndemnăm pe toţi, oricare ar fi credinţa lor sau viziunea despre lume, să încerce să asculte strigătul pământului şi al persoanelor sărace, examinând propriul comportament şi angajându-se să facă sacrificii semnificative pentru binele pământului pe care Dumnezeu ni l-a dăruit.

Importanţa sustenabilităţii

În tradiţia noastră creştină comună, Scripturile şi sfinţii oferă perspective iluminante pentru a înţelege fie realităţile prezentului, fie promisiunea a ceva mai mare decât ceea ce trăim în acest moment. Conceptul de administrare - de responsabilitate individuală şi colectivă pentru dota pe care ne-a dat-o Dumnezeu - constituie un punct de plecare esenţial pentru sustenabilitatea socială, economică şi ambientală. În Noul Testament citim despre omul bogat şi nesăbuit care adună o mare abundenţă de grâu, uitând că viaţa sa este limitată (Lc 12,13-21). Auzim despre fiul risipitor, care ia înainte moştenirea sa numai pentru a o irosi şi a ajunge înfometat (Lc 15,11-32). Suntem avertizaţi cu privirea la adoptarea de opţiuni pe termen scurt, în aparenţă mai puţin scumpe, să construim pe nisip în loc să construim pe stâncă, aşa încât casa noastră comună să reziste în faţa furtunilor (Mt 7,24-27). Aceste relatări ne invită să adoptăm o viziune mai amplă şi să recunoaştem locul nostru în istoria lungă a omenirii.

Însă am luat-o în direcţia opusă. Am maximizat propriul nostru interes în defavoarea generaţiilor viitoare. Concentrându-ne pe bogăţia noastră, descoperim că bunurile pe termen lung, între care abundenţa naturii, sunt consumate pentru avantajul pe termen scurt. Tehnologia a deschis noi posibilităţi de progres, dar şi de acumulare de bogăţie nelimitată, şi mulţi dintre noi se comportă în moduri care demonstrează preocupare scăzută faţă de celelalte persoane sau faţă de limitele planetei. Natura este rezistentă la şocuri, şi totuşi delicată. Deja asistăm la consecinţele refuzului nostru de a o proteja şi de a o ocroti (Gen 2,5). Acum, în acest moment, avem o oportunitate pentru a ne căi, pentru a ne întoarce cu determinare, pentru a ne îndrepta spre direcţia opusă. Trebuie să urmărim mai degrabă generozitatea şi corectitudinea în modurile în care trăim, muncim şi folosim banii decât câştigul egoist.

Impactul asupra persoanelor care convieţuiesc cu sărăcia

Actuala criză climatică spune mult despre cine suntem şi despre modul în care vedem şi tratăm creaţia lui Dumnezeu. Ne aflăm în faţa unei dreptăţi severe: pierdere de biodiversitate, degradare ambientală şi schimbare climatică sunt consecinţele inevitabile ale acţiunilor noastre, pentru că am consumat cu lăcomie mai multe resurse ale pământului decât poate să suporte planeta. Însă ne aflăm şi în faţa unei profunde nedreptăţi: persoanele care îndură consecinţele mai catastrofale ale acestor abuzuri sunt cele mai sărace de pe planetă şi care au avut mai puţină responsabilitate în provocarea lor. Slujim un Dumnezeu al dreptăţii, care se complace în creaţie şi creează fiecare persoană după chipul său, dar care ascultă şi strigătul persoanelor sărace. De aceea, există în noi o chemare înnăscută de a răspunde cu angoasă atunci vedem această nedreptate devastantă.

Astăzi plătim preţul. Dezastrele atmosferice şi naturale extreme din ultimele luni ne revelează din nou cu mare forţă şi cu un mare preţ uman că schimbarea climatică nu este numai o provocare viitoare, ci şi o problemă de supravieţuire imediată şi urgentă. Inundaţii, incendii şi secete răspândite ameninţă continente întregi. Nivelurile mărilor cresc, constrângând comunităţi întregi să se mute; cicloane devastează regiuni întregi, ruinând vieţi şi mijloace de subzistenţă. Apa a devenit mai puţină şi stocurile de hrană sunt nesigure, provocând conflict şi dislocare pentru milioane de persoane. Am văzut asta deja în locuri unde persoanele depind de proprietăţi agricole pe scară mică. Astăzi vedem asta în ţările mai industrializate, unde şi infrastructurile sofisticate nu pot să împiedice complet distrugerea extraordinară.

Mâine ar putea să fie mai rău. Copiii şi adolescenţii de astăzi se vor afla în faţa unor consecinţe catastrofale dacă nu ne asumăm acum responsabilitatea, drept "colaboratori ai lui Dumnezeu" (Gen 2,4-7), de a susţine lumea noastră. Auzim adesea despre tineri care înţeleg că viitorul lor este ameninţat. Pentru binele lor, trebuie să alegem să mâncăm, să călătorim, să cheltuim, să investim şi să trăim în mod diferit, gândindu-ne nu numai la interesul şi la câştigurile imediate, ci şi la beneficiile viitoare. Ne căim de păcatele generaţiei noastre. Suntem alături de fraţii noştri şi surorile noastre mai tineri din toată lumea în rugăciune evlavioasă şi acţiune angajată, pentru un viitor care să corespundă tot mai mult cu promisiunile lui Dumnezeu.

Imperativul cooperării

În timpul pandemiei am înţeles cât de vulnerabili suntem. Sistemele noastre sociale au cedat şi am descoperit că nu putem controla totul. Trebuie să recunoaştem că modurile în care folosim banii şi organizăm societăţile noastre nu i-au favorizat pe toţi. Ne regăsim slabi şi neliniştiţi, scufundaţi de o serie de crize: sanitară, ambientală, alimentară, economică şi socială, care toate sunt profund interconectate.

Aceste crize ne pun în faţa unei alegeri. Ne aflăm în poziţia unică de a decide dacă să le înfruntăm cu puţină clarviziune şi speculând sau dacă să le percepem ca o oportunitate de convertire şi transformare. Dacă ne gândim la omenire ca la o familie şi lucrăm împreună pentru un viitor bazat pe binele comun, vom putea ajunge să trăim într-o lume foarte diferită. Împreună putem împărtăşi o viziune despre viaţă în care toţi prosperă. Împreună putem alege să acţionăm cu iubire, dreptate şi milostivire. Împreună putem merge spre o societate mai dreaptă şi satisfăcătoare, având în centru pe cei care sunt mai vulnerabili.

Însă acest lucru comportă să se facă schimbări. Fiecare dintre noi, individual, trebuie să-şi asume responsabilitatea modului în care sunt folosite resursele noastre. Acest drum cere o colaborare mai strânsă între toate Bisericile în angajarea lor de a se îngriji de creaţie. Împreună, comunităţi, Biserici, oraşe şi naţiuni, trebuie să schimbăm direcţia şi să descoperim noi moduri de a colabora pentru a da la o parte barierele tradiţionale dintre popoare, pentru a înceta să concurăm pentru resurse şi pentru a începe să colaborăm.

Celor care au responsabilităţi mai mari - în fruntea administraţiilor, gestionând firme, angajând persoane sau investind fonduri - noi le spunem: alegeţi profituri centrate pe persoane; faceţi sacrificii pe termen scurt pentru a salvgarda viitorul nostru al tuturor; deveniţi lideri în tranziţia spre economii drepte şi sustenabile. "Cui i s-a dat mult, mult i se va cere" (Lc 12,48).

Aceasta este prima dată când noi trei ne simţim constrânşi să înfruntăm împreună urgenţa sustenabilităţii ambientale, impactul său asupra sărăciei persistente şi importanţa cooperării mondiale. Împreună, în numele comunităţilor noastre, facem apel la inima şi la mintea fiecărui creştin, a fiecărui credincios şi a fiecărei persoane de bunăvoinţă. Ne rugăm pentru liderii noştri care se vor reuni la Glasgow pentru a decide viitorul planetei noastre şi al locuitorilor săi. Încă o dată amintim Scriptura: "Alege viaţa ca să trăieşti tu şi descendenţa ta" (Dt 30,19). A alege viaţa înseamnă a face sacrificii şi a exercita autocontrol.

Noi toţi - oricine şi oriunde ne aflăm - putem avea un rol în modificarea răspunsului nostru colectiv la ameninţarea fără precedent a schimbării climatice şi a degradării ambientale.

A avea grijă de creaţia lui Dumnezeu este un mandat spiritual care cere un răspuns de angajare. Acesta este un moment critic. Este vorba de viitorul copiilor noştri şi al casei noastre comune.

1 septembrie 2021

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu