|
| © Vatican Media |
Umilinţă şi slujire pentru gloria lui Dumnezeu
de Gianluca Giorgio
Urcând spre Quirinale la Roma, se întâlneşte Biserica "Sant'Andrea". În decursul timpului, a fost sediul noviciatului Societăţii lui Isus. Călugări, cardinali şi sfinţi au trecut prin ea, ca iezuitul Robert Bellarmin. Cardinal, episcop şi scriitor, numele său deschide o pagină ilustră a istoriei Bisericii, prin cultură, dar mai mult prin sfinţenie. Născut la Montepulciano în 1542 şi intrat când era adolescent în rândul iezuiţilor, a fost primit de părintele Diego Laínez, succesor al Sfântului Ignaţiu de Loyola. Consultând izvoarele istorice despre formarea tânărului, aflăm că în serviciile cerute, simple sau solicitante, angaja aceeaşi disponibilitate. În 1570, după ce a terminat itinerarul formativ, a fost hirotonit preot.
Ales superior al provinciei napolitane, n-a voit nimic în camera sa, cu excepţia unui crucifix şi a câtorva cărţi. Anecdota este indicativă pentru modul său de a fi: un stil caracterizat de simplitate, coerenţă şi iubire faţă de voturile călugăreşti. Privirea asupra lui Dumnezeu şi asupra lumii înţeleasă ca destinatară a pericopelor evanghelice. A ocupat funcţii importante şi de natură diplomatică şi jurisdicţională, dar a rămas mereu o persoană coerentă şi umilă în slujba Bisericii. Între ele se aminteşte numirea ca arhiepiscop de Capua. Era anul 1602. Ajuns în arhidieceză, se interesează de persoanele aflate în nevoie, ajutându-le material. Este atent la dimensiunea socială şi spirituală a fiecăruia, dorind binele colectivităţii sub fiecare punct de vedere. Angajat în pastoraţie, nu uită sfera economică, realizând mici intervenţii pentru a susţine profiturile mai scăzute. Rămâne numai trei ani la conducerea comunităţii, dar semnificativi pentru binele făcut.
Părinte spiritual al Sfântului Alois Gonzaga şi profesor la Colegiul Roman, Bellarmin este amintit pentru pregătirea şi bunătatea sa. Între cei doi se naşte o prietenie bazată pe stimă şi puncte de vedere identice. Doi călugări autentici şi îndrăgostiţi de Cristos pe care istoria îi are înmormântaţi, la câţiva metri unul de celălalt, în Biserica "Sfântul Ignaţiu". Teolog şi scriitor, rămân multe texte ale sfântului, între care un catehism important. Între ele este interesant de citit Ridicarea minţii către Dumnezeu, unde descrie importanţa de a trăi în Domnul şi pentru Domnul.
Privind întreaga experienţă a Sfântului Robert Bellarmin, se descoperă mărturia unui călugăr atent la exigenţele Bisericii şi aproape de persoane. Ştie să asculte şi să sfătuiască şi în decizii urmează caritatea, luminată de acea discreţie care ştie să privească la binele sufletelor şi la finalităţile apostolice. În diferite slujiri încearcă să înţeleagă necesităţile prezentului, făcând un discernământ special faţă de semnele timpurilor. Nu este un om închis şi nici intransigent, ci mărturiseşte evanghelia adaptând-o la acel cotidian, uneori, complex şi greu de citit. Cel care a trăit cu sfântul îl aminteşte ca un călugăr primitor, cult şi deosebit de simpatic. Ca iezuit, trăieşte pentru cea mai mare slavă a lui Dumnezeu, înţeleasă ca o slujire, calificată şi autentică, pentru vestirea evangheliei. Acest lucru se înţelege citind "Principiu şi Fundament" pe care Sfântul Ignaţiu l-a pus la începutul Exerciţiilor spirituale. Cu aceeaşi autenticitate, în ultima perioadă a vieţii, cere să locuiască în acea comunitate pentru a trăi din rugăciune. Moarte la 17 septembrie 1621, la Roma, privind la Cristos, slujit şi iubit în cursul existenţei.
(După L'Osservatore Romano, 16 septembrie 2023)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
