Congregaţia pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor
Prot. 213/08/L
Eminenţelor lor şi Excelenţelor lor preşedinţii Conferinţelor Episcopale
Scrisoare către Conferinţele Episcopale despre "numele lui Dumnezeu"
Eminenţă / Excelenţă,
Prin directiva Sfântului Părinte, în acord cu Congregaţia Pentru Doctrina Credinţei, această Congregaţie pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor consideră potrivit să se facă cunoscut Conferinţelor Episcopale următoarea expunere despre traducerea şi pronunţarea, în cadru liturgic, a numelui divin semnificat în tetragrama sacră, însoţind-o cu o parte dispozitivă corespunzătoare.
I. Partea expozitivă
1. Cuvintele Sfintei Scripturi conţinute în Vechiul şi în Noul Testament exprimă adevăruri care depăşesc limitele impuse de timp şi de loc. Ele sunt cuvântul lui Dumnezeu în cuvinte umane şi, prin aceste cuvinte de viaţă, Duhul Sfânt îi introduce pe credincioşi în cunoaşterea adevărului în întregime şi face în aşa fel încât cuvântul lui Cristos să locuiască în credincioşi cu toată bogăţia sa (cf. In 14,26; 16,12-15). Pentru ca acest cuvânt al lui Dumnezeu, scris în textele sacre, să fie păstrat şi transmis în mod integru şi fidel, fiecare traducere modernă a cărţilor biblice îşi stabileşte să fie transpunerea fidelă şi acurată a textelor originale. Acest angajament literar cere să fie tradus textul original cu maxima integritate şi acurateţe, fără a recurge la omisiuni sau adăugiri în ceea ce ţine de conţinut şi fără a introduce glose sau parafraze explicative care nu aparţin textului sacru.
Când este vorba de numele sacru propriu al lui Dumnezeu, fidelitatea şi respectul din partea traducătorilor trebuie să fie maxime. În particular, aşa cum este scris la nr. 41 din instrucţiunea Liturgiam authenticam, "după o tradiţie imemorabilă, deja pusă în evidenţă în versiunea Septuagintei, numele lui Dumnezeu atotputernicul, exprimat în ebraică de tetragrama sacră şi tradus în latină cu cuvântul «Dominus», să fie redat în orice limbă vernaculară cu un cuvânt cu semnificaţie echivalentă" ["Iuxta traditionem ab immemorabili receptam, immo in (...) versione «LXX virorum» iam perspicuam, nomen Dei omnipotentis, sacro tetragrammate hebraice expressum, latine vocabulo «Dominus», in quavis lingua populari vocabulo quodam eiusdem significationis reddatur"].
În ciuda acestei hotărâri, în anii recenţi s-a împământenit obiceiul de a pronunţa numele propriu al Dumnezeului lui Israel, cunoscut ca tetragrama sacră şi divină, fiind scris cu patru litere consonantice ale alfabetului ebraic în forma YHWH. Uzanţa vocalizării sale se întâlneşte atât în lectura textelor biblice extrase din lecţionare, cât şi în rugăciuni şi cântece şi are loc în diferite forme de scriere şi de pronunţare, precum, de exemplu, "Yahweh", "Yahwè", "Jahweh", "Jahwè", "Jave", "Jehovah" etc. De aceea, este intenţia noastră, cu această scrisoare, să expunem câteva date esenţiale care motivează norma citată mai sus şi să dăm câteva dispoziţii de urmat.
2. Tradiţia biblică demnă de veneraţie a Sfintelor Scripturi, cunoscută ca Vechiul Testament, atestă o serie de apelative divine, printre care sacrul nume al lui Dumnezeu revelat în tetragrama YHWH. Fiind expresie a infinitei măreţii şi maiestăţi a lui Dumnezeu, era considerată de nepronunţat şi de aceea era înlocuită, în lectura textului sacru, cu folosirea unui apelativ alternativ: "Adonay", care înseamnă "Domn".
Însăşi traducerea greacă a Vechiului Testament, aşa-zisă Septuagintă, datată în ultimele secole anterioare erei creştine, a redat tetragrama ebraică cu cuvântul grecesc Kyrios, care înseamnă "Domn". Deoarece textul Septuagintei a constituit Biblia primelor generaţii creştine de limbă greacă, în care au fost scrise de asemenea toate cărţile Noului Testament, înşişi creştinii de la începuturi nu au pronunţat niciodată tetragrama divină. În mod analog a fost şi pentru creştinii de limbă latină, a cărei literatură începe de la sfârşitul secolului al II-lea, aşa cum atestă mai întâi Vetus latina şi, succesiv, Vulgata a sfântului Ieronim: chiar şi în aceste traduceri tetragrama a fost în mod regulat înlocuită de cuvântul divin "Dominus", corespunzător ebraicului Adonay, cât şi grecescului Kyrios. Aceasta este valabil şi pentru recenta Nova Vulgata, pe care Biserica o adoptă în liturgie.
Acest fapt a avut implicaţii importante pentru însăşi cristologia neotestamentară. Când, de fapt, sfântul Paul, referindu-se la Răstignit, scrie că: "Dumnezeu l-a înălţat şi i-a dăruit numele care este mai presus de orice nume" (Fil 2,9), nu înţelege altceva decât numele de "Domnul", pentru că el continuă spunând: "Şi orice limbă să dea mărturie că Isus Cristos este Domn" (Fil 2,11; cf. Is 42,8: "Eu sunt Domnul: acesta este numele meu"). Atribuirea acestui calificativ lui Cristos cel înviat corespunde nici mai mult, nici mai puţin cu proclamarea divinităţii sale. Titlul, de fapt, devine interschimbabil între Dumnezeul lui Israel şi Mesia al credinţei creştine, în timp ce acesta nu aparţinea deloc titulaturii lui Mesia israelitic. În sens strict teologic, acesta se întâlneşte, de exemplu, deja în prima evanghelie canonică (cf. Mt 1,20: "Îngerul Domnului a apărut în vis lui Iosif") şi se vede de regulă în citatele vetero-testamentare (cf. Fap 2,20: "Soarele se va întuneca... înainte să vină ziua cea mare a Domnului" [Jud 3,4]; 1Pt 1,25: "Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în veci" [Is 40,8]). În schimb, în sens propriu cristologic, pe lângă textul citat din Fil 2,9-11 se pot aminti Rom 10,9 ("Dacă îl mărturiseşti cu gura ta pe Domnul Isus şi crezi în inima ta că Dumnezeu l-a înviat din morţi, vei fi mântuit"), 1Cor 2,8 ("...nu l-ar fi răstignit pe Domnul gloriei"), 1Cor 12,3 ("...Nimeni nu poate să spună «Isus este Domnul» decât prin Duhul Sfânt") şi frecventa formulă referitoare la creştin care trăieşte "în Domnul" (Rom 16,2; 1Cor 7,22; 1Tes 3,8 etc.).
3. Omiterea pronunţării tetragramei numelui lui Dumnezeu de către Biserică are, aşadar, raţiunea sa de a fi. Pe lângă motivul de ordine pur filologică, există şi acela de a rămâne fideli tradiţiei bisericeşti, din moment ce tetragrama sacră nu a fost pronunţată niciodată în mediul creştin, nici tradusă în nici una dintre limbile în care a fost tradusă Biblia.
II. Partea dispozitivă
În lumina celor expuse, se dispune observarea a ceea ce urmează:
1. În celebrările liturgice, în cântece şi în rugăciuni, să nu se adopte nici să se pronunţe numele lui Dumnezeu în forma tetragramei YHWH.
2. Pentru traducerile textului biblic în limbile moderne, destinate folosirii liturgice a Bisericii, să se urmeze ceea ce este prescris în nr. 41 al instrucţiei Liturgiam authenticam sau tetragrama divină să fie redată cu echivalentul de: Adonay / Kyrios: "Signore", "Lord", "Seigneur", "Herr", "Senor", "Domn" etc.
3. În traducerea, în cadrul liturgic, a textelor în care sunt prezenţi, unul după altul, termenul ebraic Adonay şi tetragrama YHWH, să se traducă Adonay cu "Domnul" şi să se folosească forma "Dumnezeu" pentru tetragrama YHWH, în mod analog cum se întâmplă în traducerea greacă Septuaginta şi în cea latină numită Vulgata.
Sediul Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor
29 iunie 2008
Card. Francis Arinze,
prefect
Albert Malcolm Ranjith,
arhiepiscop secretar
Traducere de Ovidiu Bişog
