O reflecţie despre Cântarea sfântului Francisc deschide cea de-a paisprezecea congregaţie generală
Proiectul documentului final al Sinodului Episcopilor pentru Amazonia a fost prezentat celor 184 de părinţi care au luat parte la a paisprezecea congregaţie generală, desfăşurată în dimineaţa de luni, 21 octombrie 2019, în prezenţa papei. După recitarea orei a treia - în timpul căreia arhiepiscopul peruan de Trujillo, monseniorul Héctor Miguel Cabrejos Vidarte, a ţinut omilia pe care o publicăm în continuare într-o traducere - cardinalul Cláudio Hummes, raportor general, a ilustrat adunării reunite în Aula Sinodului textul proiectului, citind câteva pasaje din el. Imediat după aceea a luat cuvântul unul din invitaţii speciali (care în zilele trecute n-a putut să rostească intervenţia sa) pentru a reafirma importanţa ecologiei integrale şi urgenţa de a ocroti pădurea amazoniană pentru a salvgarda viaţa întregii planete. După aceea părinţii s-au reunit din nou în cercurile mici pentru elaborarea modurilor colective, adică a amendamentelor la schiţa documentului, care vor fi prezentate la Secretariatul Sinodului până marţi seara. De miercuri dimineaţa raportorul general şi secretarii speciali, cu ajutorul experţilor, le vor insera în text, care va fi revizuit şi aprobat de Comisia pentru redactarea documentului final în după-amiaza de joi, 24 octombrie. La briefingul zilnic ţinut la amiază în Sala de Presă a Sfântului Scaun au intervenit după aceea cardinalul Christoph Schönborn, arhiepiscop de Viena şi preşedinte al Conferinţei Episcopale Austriece; episcopul Domenico Pompili, de Rieti (Italia); părintele Dario Bossi, superior provincial al misionarilor combonieni din Brazilia, membru al Reţelei Ecleziale Panamazoniene (REPAM) şi al Reţelei Iglesias y Minería; şi braziliana Marcivana Rodrigues Paiva, reprezentantă a Grupului etnic sateré mawé.
"Binecuvântaţi-l pe Domnul, toate lucrările sale" (Ps 103,22).
Papa Francisc alege ca început al enciclicei sale Laudato si' poezia Cântarea fratelui soare. Şi papa a încredinţat sfântului Francisc şi acest sinod, în grădinile vaticane, la 4 octombrie.
De aceea îmi permit să vă invit să parcurgem o bucată din drumul spiritual al sfântului Francisc.
Sfântul Francisc compune Cântarea după o noapte petrecută printre spasme, provocate pe de o parte de un cancer la oase, care în câteva luni îl va duce la moarte, pe de altă parte de suferinţa pe care i-au provocat-o unii dintre fraţii pe care Dumnezeu i-a dat lui.
Se naşte atunci din inima sa cealaltă mare rugăciune de laudă: Tu eşti duioşie, Tu eşti bunătate, Tu eşti toată bucuria noastră, Admirabil, Preaînalt Bun Domn...
Francisc înlocuieşte frumuseţea medievală, rezervată numai celor puternici, cu frumuseţea celor din urmă, în atingerea şi sărutarea leprosului. Această rugăciune, compusă pe muntele Verna, ne spune că Dumnezeul lui Francisc nu mai este un Dumnezeu războinic, ci Dumnezeul suferind, Dumnezeul care pătimeşte şi compătimeşte durerea fiinţei umane, rănită de mortalitate.
Îmbătat de întâlnirea cu Dumnezeul duioşiei, Francisc este gata să-l laude pe Domnul în orice timp. Nu există nori care să poată întuneca demnitatea persoanei, minune a lui Dumnezeu; nu există nori care să întunece valoarea vieţii, lucrare minunată a lui Dumnezeu; sau nori care să ameninţe darul fraţilor, pe care iertarea poate să-l facă să strălucească. Da, deoarece pentru Francisc frumuseţea nu este o problemă de estetică, ci de iubire, de fraternitate cu orice preţ, de haruri cu orice preţ. "Lăudat să fii, Domnul meu, pentru fratele vânt şi pentru aer şi nori şi cer senin şi pentru orice timp". Tu eşti frumuseţe!
A cunoaşte Binele Suprem, a-i recunoaşte binefacerile şi a restitui Binelui Suprem lauda (a cunoaşte, a recunoaşte şi a restitui) sunt verbele care marchează ritmul drumului spiritual al sfântului Francisc de Assisi. Dumnezeul cunoscut de Francisc este totul: Dumnezeul meu şi totul meu. Deus et Omnia, este repetat de Francisc în Laudele Dumnezeului Preaînalt, Dumnezeu "totul în toţi" (1Cor 15,28).
Experienţa totalităţii lui Dumnezeu, a bunătăţii sale în totul, în toate lucrurile, reprezintă mărimea şi extinderea viziunii sale despre realitate, care nu poate decât să includă totul în Dumnezeu şi pe Dumnezeu în toate creaturile: în fiecare lucrare îl laudă pe Creator. Tot ceea ce găseşte în creaturi îl referă la Creator. Tresaltă de bucurie în toate lucrările ieşite din mâinile Domnului şi, prin această viziune bucuroasă, intuieşte cauza şi motivul care le dă viaţă.
În lucrurile frumoase recunoaşte Frumuseţea Supremă, şi din tot ceea ce pentru Francisc este bun se înalţă strigătul: "Cel care ne-a creat este infinit de bun!". Prin urmele imprimate de Binele Suprem în natură, sfântul Francisc îl urmează peste tot pe Iubit şi face din fiecare lucru o scară pentru a ajunge la tronul său. Îmbrăţişează toate fiinţele create cu o iubire şi o devoţiune nemaiauzite înainte, vorbindu-le despre Domnul şi îndemnându-le la lauda sa. Astfel Francisc devine inventatorul sentimentului medieval faţă de natură.
Recunoscându-l pe Dumnezeu în toate lucrurile, Francisc se simte dus la restituire. Creatorului i se dă gloria care-i corespunde ca artizan al frumuseţii. Lauda reprezintă astfel mişcarea de restituire.
Dacă pentru sfântul Francisc păcatul este apropriere nu numai a voinţei ci şi a lucrurilor bune pe care Domnul le realizează în fiinţa umană, lauda, dimpotrivă, este restituire. Fiinţa umană nu-l poate lăuda pe Dumnezeu aşa cum se cuvine, dat fiind că ea cu păcatul a rănit filiaţia sa.
Lauda adusă lui Dumnezeu, cel căruia îi corespunde cu adevărat, n-ar putea să fie înălţată în mod adecvat de către om dacă n-ar veni în ajutorul său creaturile, pentru că fiinţa umană, din cauza păcatului, nu este vrednică să-l numească.
Sfântul Francisc clarifică spunând că toate creaturile, care sunt surorile sale, "îl slujesc, îl cunosc şi ascultă de Creatorul lor mai bine decât tine", pentru că sunt unicele care au elocvenţă, autenticitate de cuvânt şi frumuseţe de exprimare: fiinţa umană este astfel numai dacă recunoaşte propria simplitate. Dacă în Regula sfântului Francisc nevrednicia fiinţei umane păcătoase este ajutată de Fiul lui Dumnezeu, în Cântare creaturile desfăşoară rolul de mediere pentru a-l lăuda pe Dumnezeu. astfel creaturile din univers umplu golul unei fiinţe umane lipsite, din cauza păcatului, de un glas vrednic să-l laude pe Creator "aşa cum îi place Lui".
Francisc face aluzie la Ps 103,22: "Binecuvântaţi-l pe Domnul, toate lucrările sale", la Dan 3,57 şi la Ps 19,1: "Cerurile vestesc slava lui Dumnezeu". Şi adjectivele - frumos, strălucitor, clar, preţios - exprimă calităţile divine care fac în aşa fel încât creaturile să fie apte să-l ajute pe omul care, păcătuind, este incapabil de o laudă vrednică.
Laudele Domnului făcute de sfântul Francisc şi care încep cu "Preaînalt Atotputernic, Bun Domn", le-a intitulat Cântarea Fratelui Soare, care este creatura cea mai frumoasă. Dimineaţa, când răsare soarele, fiecare om ar trebui să-l laude pe Dumnezeu, care a creat acest astru, prin care ochii noştri sunt luminaţi în timpul zilei. Şi seara, când coboară noaptea, fiecare om ar trebui să-l laude pe Dumnezeu pentru cealaltă creatură: fratele Foc, prin care ochii noştri sunt luminaţi în timpul nopţii.
Mai spune: "Toţi suntem ca nişte orbi, iar Domnul ne luminează ochii prin intermediul acestor două creaturi. Prin ele şi prin celelalte creaturi de care ne folosim în fiecare zi, trebuie să-l lăudăm mereu pe Creatorul glorios".
Sfântul Francisc descoperă în Dumnezeu locul creaţiei, restituie lui Dumnezeu creaţia, îl vede pe Dumnezeu în toate lucrurile şi pentru aceasta îndrăzneşte să le numească surori. El este fratele universal (cf. Laudato si', nr. 11) pentru că vede în Dumnezeu nu numai pe Tatăl tuturor, ci şi pe Tatăl tuturor lucrurilor.
De aceea cântă: "Tu eşti sfânt, Doamne singur Dumnezeu, care săvârşeşti minuni. / Tu eşti puternic, Tu eşti mare, Tu eşti preaînalt, / Tu eşti atotputernic, Tu, Tată sfânt, rege al cerului şi al pământului. / Tu eşti întreit şi unul, Doamne Dumnezeul dumnezeilor, / Tu eşti binele, tot binele, supremul bine, / Doamne Dumnezeu viu şi adevărat. / Tu eşti iubire şi caritate, Tu eşti înţelepciune, / Tu eşti umilinţă, Tu eşti răbdare, / Tu eşti frumuseţe".
(După L'Osservatore Romano, 22 octombrie 2019)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
