Sinodul pentru Amazonia: Este nevoie de un salt înainte
Lucrările celei de-a douăsprezecea congregaţii generale
Pentru a treia oară papa a intervenit la dezbatere în aula Sinodului, unde în după-amiaza de marţi, 15 octombrie 2019, s-a desfăşurat a douăsprezecea congregaţie generală, în prezenţa a 173 de părinţi. Aşa cum s-a făcut deja miercuri, 9, şi luni, 14, pontiful a luat cuvântul în timpul celei de-a doua părţi a sesiunii, dedicată discuţiei libere. Imediat după aceea, a fost proiectat adunării un scurt material video cu privire la iniţiativa ambarcaţiunii spital "Papa Francisc", inaugurată în luna august şi creată cu scopul de a duce Evanghelia şi asistenţa sanitară celor sute de mii de locuitori din statul brazilian Pará care trăiesc de-a lungul Amazonului şi se poate ajunge la ei numai pe cale fluvială.
Moderată de preşedintele delegat la rând, cardinalul brazilian Braz de Aviz, congregaţia a fost ultima dedicată dezbaterii generale. De fapt, de miercuri dimineaţă, părinţii s-au reunit din nou în cercurile minore, care vor continua până joi dimineaţă. Apoi, după-amiază, rapoartele fiecărui grup vor fi prezentate adunării.
Din ultimele intervenţii din aulă - dintre care unele au invocat explicit un salt înainte care să lase spaţiu supraabundenţei Duhului fără a se închide în soluţii funcţionaliste - a reieşit încă o dată, în miile sale faţete, chipul lumii amazoniene, cu dorinţa sa de a avea o Biserică drept aliată a sa. Nu se poate vorbi despre săraci uitând poporul răstignit. S-ar comite un păcat de indiferenţă sau de omisiune. De aceea, comunitatea eclezială nu trebuie să înceteze să denunţe strigătul oamenilor şi al pământului, pornind de la Evanghelie: numai aşa va asuma chipul samaritean sau misionar, în apărarea celor din urmă, fără a-i fi frică de dimensiunea martiriului, pentru că este mai bine "a muri pentru viaţă, decât a trăi pentru moarte", aşa cum spunea Gabriel Maire, un preot francez fidei donum ucis în Brazilia în 1989.
În unele regiuni mai vulnerabile din Amazonia poporul se simte adesea abandonat. Gândul părinţilor a mers, de exemplu, la copiii străzii. Biserica este chemată să-i ajute, să întărească autostima lor, evitând ca ei să cadă în victimizare, o atitudine care nu rezolvă problemele. Nu se poate nega că populaţia este victimă a samavolniciilor şi atacurilor, dar trebuie ajutate persoanele să se simtă coresponsabile de construirea propriului destin, prin pretenţia legitimă de drepturi şi respectiva asumare de obligaţii.
În orice caz, cererea de ajutor din partea poporului şi a pământului îi interpelează pe toţi. Deci credincioşii sunt chemaţi să recunoască valoarea fiecărei creaturi. De fapt din vocaţia creştină provine preocuparea pentru îngrijirea casei comune. Trebuie acţionat la mai multe niveluri, individual, comunitar şi global. Nu este posibil să ne dezinteresăm de viitorul următoarelor generaţii. A proteja Amazonia de distrugerea făcută de fiinţele umane este o responsabilitate a întregii omeniri. În această privinţă, adunarea a invocat un răspuns global în faţa riscurilor care derivă din schimbările climatice, sugerând printre altele crearea unei coordonări a oamenilor de ştiinţă şi a studioşilor la nivel mondial care să includă şi contribuţia Academiei Pontificale de Ştiinţe. În afară de asta, s-a exprimat dorinţa unei munci mai intense în domeniul educativ. Şi de la unul dintre părinţi a venit propunerea de a insera un nou canon în cadrul Codului de Drept Canonic: un canon ecologic referitor la obligaţiile creştinilor faţă de ambient.
Apelul adresat Bisericii este mai ales acela de a înainta în larg, primind chemarea la o profundă convertire ecologică, sinodală, integrală la Cristos şi la Evanghelia sa. Invitaţia este de a merge uniţi ca o familie universală, având convingerea că Amazonia nu aparţine fiecărui stat sau guvernelor. Aceştia sunt administratori şi de aceea vor trebui să dea cont de activitatea lor.
O adevărată Biserică amazoniană "sacrament" al prezenţei lui Cristos în această regiune poate să ia formă numai prin mărturia laicilor, consacraţilor şi căsătoriţilor care se dăruiesc pe ei înşişi în cotidian. Se simte exigenţa unei spiritualităţi şi a unei teologii a sacramentelor care să se lase interpelate de ceea ce comunităţile trăiesc şi recunosc darurile pe care ele le-au primit. În această privinţă a fost încurajată o coordonare mai mare între Bisericile locale, după exemplul muncii desfăşurate de REPAM. A fost evidenţiată şi exigenţa unui dialog intercultural inspirat de Duhul Sfânt la Rusalii. Invitaţia este aceea de a ieşi din această atitudine impunătoare sau de apropriere, îmbrăţişând o "simetrie a relaţiilor". Este nevoie ca umilinţa să devină aptitudine la un dialog întemeiat pe convingerea comună că suntem coresponsabili în îngrijirea casei comune. Ceea ce singuri este imposibil, s-a afirmat, se poate face împreună. Astfel devine urgentă construirea unui "noi" inclusiv în care toate persoanele sunt necesare, chiar dacă sunt diferite între ele. A fost încurajată, în acest scop, crearea de procese de formare pentru un dialog intercultural în care aporturile teoretice să fie coroborate de practică şi de reflecţie.
Oricum, nu trebuie pierdută din vedere drama multelor comunităţi - conform părinţilor, 70% din cele care trăiesc în Amazonia - care sunt vizitate de preot numai o dată sau de două ori pe an. Sunt private de sacramentele şi de celebrările centrale pentru creştini, cum sunt Paştele, Rusaliile, Crăciunul. Chiar există credincioşi care aderă la alte confesiuni numai să nu rămână în condiţia de oi fără păstor. În faţa acestei situaţii Biserica universală nu poate să rămână indiferentă. S-au invocat alegeri curajoase, deschise la glasul Duhului, însă fără a uita că rămâne fundamentală rugăciunea către Domnul pentru ca să trimită lucrători pentru secerişul său. De fapt, îngrijirea turmei aparţine în mod prioritar lui Dumnezeu. Şi Lui trebuie cerute soluţiile.
De altfel, trebuie văzut că astăzi pasiunea pentru misiune în zonele mai îndepărtate pare să fi slăbit. În diferite regiuni extractivismul prădător are consecinţe devastatoare, cu mari proiecte miniere nesustenabile care provoacă boli, trafic de droguri, pierdere a identităţii. Trebuie îndemnată comunitatea internaţională să se elibereze de proiecte industriale nocive sănătăţii regiunii. Amazonia are nevoie mai mult ca oricând de misionari, singurii cărora popoarele încă mai continuă să dea încredere deplină. Aşadar, este preţioasă contribuţia oferită de echipele misionare itinerante, inspirate de stilul lui Isus care ducea cuvântul său din sat în sat, fără a se opri şi fără a găsi locuinţă. La rândul său Biserica trebuie să treacă de la o pastoraţie de conservare la o pastoraţie creativă: de fapt există structuri de acum depăşite, care au nevoie de actualizări, mai ales în cheie ecologică. Toate acestea deschid la noi forme ministeriale în care slujirea femeilor şi a tinerilor este fundamentală.
În atenţia adunării a fost pusă încă o dată tema migranţilor, dezrădăcinaţi din contextele originare şi transplantaţi în oraşe, locuri de contraste politice, sociale, economice, de gol existenţial şi de individualism exasperat. Aici indigenul este un adevărat supravieţuitor. De aceea, a fi prezenţi cu Evanghelia devine o obligaţie. Astfel ţesutul urban devine loc de misiune şi de sfinţire. Recomandarea a fost aceea de a promova o pastoraţie specifică aptă să ia în considerare pe indigenii protagonişti. Apoi trebuie ţinut cont de importanţa dată pământului în Biblie: în această lumină apare clar gravitatea dezrădăcinării unui popor din teritoriul propriu, a cărui apărare este o piatră de hotar pentru tutelarea complexului ecologic din Amazonia şi a stilurilor de viaţă ale popoarelor tradiţionale. A fost recomandată în acest sens o acţiune intransigentă în favoarea indigenilor. Dreptul la cultura lor, la teologia lor şi la religia lor este de fapt o bogăţie de salvgardat în interesul întregii omeniri.
În intervenţiile părinţilor a mai găsit spaţiu problema hranei. S-a afirmat că Amazonia, cu patrimoniul său hidrologic, ar putea contribui la reducerea foamei în lume: de fapt, 26% din apa planetei provine din această regiune. De aici invitaţia de a încuraja proiecte sustenabile care să nu pună în pericol această bogăţie enormă.
Pe la amiaza zilei de miercuri, 16 octombrie, s-a ţinut obişnuitul briefing în Sala de Presă a Sfântului Scaun. Au participat episcopul italian Ambrogio Spreafico, de Frosinone-Veroli-Ferentino, şi prelaţii brazilieni Wellington Tadeu de Querioz Vieira, de Cristalândia, şi Pedro José Conti, de Macapá, împreună cu Yesica Patiachi Tayori, profesor bilingv din poporul indigen Harakbut şi membru al pastoraţiei indigene din vicariatul apostolic de Puerto Maldonado din Peru.
(După L'Osservatore Romano, 17 octombrie 2019)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
