"Numele fecioarei era Maria" (Lc 1,27).
Astăzi este ziua de 12 septembrie şi Biserica comemorează "Numele sfânt al Mariei". Numele Maria, în limba ebraică, provine de la numele Miryam, numele surorii mai mari a lui Moise, un nume compus din două elemente: "mar" însemnând "picătură" şi "yâm" însemnând "mare". Sfântul Ieronim cunoştea aceasta etimologie, deoarece declara că Maria înseamnă "Stilla Maris", "picătura din mare", iar eu aş îndrăzni să spun că Maria poate fi numită şi "picătura din oceanul infinit al iubirii lui Dumnezeu". Un copist, greşind o literă din numele Mariei şi scriind în loc de "stilla maris", "stella maris", fericită greşeală, a făcut ca Maria să fie numită şi "steaua mării", adică "Steaua care străluceşte în noaptea lumii".
Dar numele "Maria" are rădăcini şi în limba egipteană, acolo unde copii lui Israel au stat în robie timp de 430 de ani. În limba egipteană, numele Maria înseamnă "cea iubită de Dumnezeu".
Celebrul învăţat Raimundo Giordano (+1385), scriitor ascetic, afirmă că la impunerea numelui de Maria au contribuit toate cele trei persoane ale Preasfintei Treimi. Îngerul lui Dumnezeu vorbind cu Maria, o numeşte "plină de har" şi "binecuvântată între femei" (cf. Lc 1,28), deşi ea se recunoaşte doar o roabă a Domnului" (cf. Lc 1,38).
Dumnezeu, încă din paradisul pământesc, a voit să facă din Maria o "înainte mergătoare a biruinţelor lui Isus Cristos, Fiul său, asupra diavolului şi a tuturor relelor din lumea de păcat". De aceea, i-a zis diavolului: "Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul" (Gen 3,15). Iar noi ştim că această femeie promisă a fost Maria. Dumnezeu a prefigurat-o pe Maria nu numai în mamele care îşi aşteptau naşterea binecuvântaţilor lor copii promişi: Sara, Rebeca, Rahela, mama lui Samson, mama lui Samuel, mama lui Ioan Botezătorul; dar a prefigurat-o şi în femeile luptătoare şi biruitoare din Biblie: Myriam, Debora, Sunamita, Estera, Iudita. În toate aceste femei a fost prefigurată Maria, "înainte mergătoarea lui Cristos, biruitorul final al diavolului, al morţii şi al relelor păcatului din lume".
De aceea, Dumnezeu a avut grijă ca, în decursul istoriei, Maria să revină şi să rămână în conştiinţa oamenilor credincioşi ca o "înainte mergătoare a biruinţelor finale ale lui Cristos, asupra diavolului, a păcatului, a nedreptăţii, a prigonitorilor şi a tuturor relelor din lume". Astfel avem nişte biruinţe ale creştinilor, prin mijlocirea şi prin ajutorul Mariei, asupra unor duşmani care voiau şi vor încă să şteargă numele de creştin de pe pământ. Biruinţa de la Lepanto, 1571, prin puterea Rozariului, când papa Pius al V-lea a înfiinţat spre aducere aminte, sărbătoarea "Maria, Regina Rozariului", celebrată în fiecare an la 7 octombrie. Apoi avem biruinţa de la Viena, din 12 septembrie 1683, tot prin rugăciune Rozariului, unită acum cu participarea creştinilor la sfânta Liturghie şi la sfânta împărtăşanie. În cinstea biruinţei de la Viena, 1683, prin rugăciunile Mariei care petrece cerul făcând bine pe pământ, papa Inocenţiu al XI-lea (1611-1689), tot spre aducere aminte, a înfiinţat sărbătoarea "Numele Mariei" celebrată în fiecare an, la 12 septembrie.
Iată cum s-au petrecut evenimentele care au dus la înfiinţarea sărbătorii de astăzi, "Numele Mariei"
De la 16 iulie şi până la 12 septembrie 1683, Viena a fost asediată de 250.000 de turci, în timp ce numai 16.000 de creştini o apărau, sub comanda lui Ernst Rüdiger von Starhemberg (1638-1701). Asediatorii săpau şanţuri şi galerii subterane până sub zidurile cetăţii. Deja se făcuseră mai multe spărturi în ziduri. Numărul apărătorilor creştini şi a proviziilor lor scădeau cu fiecare zi. La 11 septembrie se mai auzeau doar dangătele clopotelor venite din turnul bisericii "Sfântului Ştefan", invocând ajutorul cerului şi pământului. În momentul când totul părea pierdut, iată că vine în ajutor regele Poloniei, Ioan al III-lea, Sobieski (1629-1696), cu 25.000 de oameni; cu el s-au unit alţi principi creştini din Lorena, Bavaria şi Saxonia formând acum o armată de 90.000 de creştini.
În zorii zilei de 12 septembrie 1683 pe Leopoldsberg, un deal mare din Viena pe care este clădită biserica "Sfântul Leopold", a fost aşezată o mare cruce albă, ca semn al unirii armatelor creştine. Un preot a celebrat sfânta Liturghie în biserica "Sfântul Leopold", din în conventul camaldulenzilor, la care regele Poloniei a slujit ca ministrant. Toţi principii creştini după ce s-au rugat Rozariul cu toţi ostaşii lor, s-au spovedit şi s-au împărtăşit, după care armatele lor au primit binecuvântarea sfântă. Regele Poloniei a ţinut soldaţilor o cuvântare inspirată, îndemnându-i să-şi pună încrederea în mijlocirea sfintei Fecioare Maria, care ţine mereu pruncul Isus în braţe. Apoi, comandantul, la ora stabilită, a dat ordin de atac, strigând: "Isus şi Maria!". Toată ziua a fost o încrâncenare de nedescris. Până seara turcii au fost zdrobiţi şi cei care au mai rămas au fost puşi pe fugă. După victoria obţinută prin puterea numelor lui Isus şi Mariei, Sobieski şi ceilalţi principi creştini au intrat în Viena, îndreptându-se spre catedrală, spre a-i mulţumi Domnului. Sobieski, intrând în posesia stindardului mahomedan, l-a trimis papei Inocenţiu al XI-lea, în semn de omagiu adus lui Isus, Fiul sfintei fecioare Maria.
Această victorie este amintită până în ziua de azi în ziua de 12 septembrie, în sărbătoarea "Sfântul Nume al Mariei". Victoriile minunate ale creştinilor, sub protecţia şi mijlocirea sfintei Fecioare Maria, anunţă victoria finală a lui Isus asupra tuturor duşmanilor lui Dumnezeu şi ai noştri.
Toate aceste bătălii biruitoare ale puţinilor credincioşi, contra mulţimilor mari de păgâni, vor ne amintească astăzi şi de luptele pe care trebuie să le purtăm şi noi, care suntem "mica turmă a lui Cristos" (Lc 12,32), cu mulţimile de duhuri necurate aruncate pe pământ din cauza păcatului lor şi care vor să ne piardă (cf. Ap 12,9.12-13). Căci iată ce ne spune sfântul Paul: "Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti" (Ef 6,12). Victoriile Mariei garantează nu numai victoriile finale ale lui Isus, ci şi victoriile noastre.
Sfântul Alfons Maria de Liguori (1696-1787) ne-a transmis o fabulă auzită de la părintele Bernardin de Bustis (1450-1513), cum că un papagal a fost dresat să pronunţe cuvintele "Bucură-te, Marie". Într-o zi, venind un erete ca să-l răpească, el a rostit cu disperare "Bucură-te, Marie" şi eretele, ca prin minune, a căzut mort la pământ. Morala fabulei este aceasta: dacă o pasăre care în mod inconştient a rostit "Bucură-te, Marie", nu numai că şi-a salvat viaţa, ci chiar a scăpat pentru totdeauna de un potenţial duşman, cu atât mai mult un creştin, conştient de puterea dată de Dumnezeu Mariei, pentru a prefigura în ea victoria finală şi universală a lui Cristos, o va invoca cu mai multă încredere.
"Să ne apropiem cu toată încrederea de tronul harului ca să primim îndurare şi să găsim ca ajutor harul său la timpul potrivit" (Evr 4,16).
"Îndrăzniţi, copiii mei, strigaţi către Dumnezeu şi el vă va scoate de sub stăpânire, din mâna duşmanilor. Căci eu de la cel veşnic am nădăjduit mântuirea voastră şi mi-a venit bucurie de la cel sfânt, pentru îndurarea care va veni degrabă la voi de la cel veşnic, mântuitorul vostru" (Bar 4,21-22).
Dulce nume al Mariei, fii mângâierea noastră!
Pr. Ioan Lungu
