Către fratele Gerard Francisco Timoner, O.P.,
maestru general al Ordinului Predicatorilor
Praedicator Gratiae: printre titlurile atribuite Sfântului Dominic, cel de "Predicator al Harului" iese în evidenţă prin consonanţa sa cu carisma şi misiunea ordinului întemeiat de el. În acest an, în care are loc al optulea centenar al morţii Sfântului Dominic, mă unesc cu bucurie cu fraţii predicatori în aducerea de mulţumire pentru rodnicia spirituală a acelei carisme şi a acelei misiuni, care se vede în bogata varietate a familiei dominicane aşa cum a crescut de-a lungul secolelor. Salutările mele şi în rugăciune şi urările bune se îndreaptă spre toţi membrii acestei mari familii, care îmbrăţişează viaţa contemplativă şi operele apostolice ale surorilor sale călugăriţe, fraternităţile sale sacerdotale şi laice, institutele sale seculare şi mişcările sale de tineret.
În exortaţia apostolică Gaudete et exsultate am exprimat convingerea mea că "fiecare sfânt este o misiune; este un proiect al Tatălui pentru a reflecta şi a întrupa, într-un moment determinat al istoriei, un aspect al evangheliei" (nr. 19). Dominic a răspuns la nevoia urgentă din timpul său nu numai de o reînnoită şi vibrantă predicare a evangheliei, ci şi, la fel de important, de o mărturie convingătoare a invitaţiilor sale la sfinţenie în comuniunea vie a Bisericii. În spiritul oricărei reforme autentice, el a căutat să se întoarcă la sărăcia şi simplitatea comunităţii creştine de la începuturi, reunite în jurul apostolilor şi fidele faţă de învăţătura lor (cf. Fap 2,42). În acelaşi timp, zelul său pentru mântuirea sufletelor l-a dus la constituirea unui grup de predicatori angajaţi, a căror iubire faţă de pagina sacră şi integritate a vieţii să poată lumina minţile şi să încălzească inimile cu adevărul dătător de viaţă al cuvântului divin.
În timpul nostru, caracterizat de schimbări epocale şi noi provocări pentru misiunea evanghelizatoare a Bisericii, Dominic poate deci folosi ca inspiraţie tuturor celor botezaţi, care sunt chemaţi, ca discipoli misionari, să ajungă în fiecare "periferie" din lumea noastră cu lumina evangheliei şi iubirea milostivă a lui Cristos. Vorbind despre liniile temporale perene ale viziunii şi carismei Sfântului Dominic, Papa Benedict al XVI-lea ne-a amintit că "în inima Bisericii trebuie să ardă mereu un foc misionar" (Audienţa generală, 3 februarie 2010).
Marea vocaţie a lui Dominic era aceea de a predica evanghelia iubirii milostive a lui Dumnezeu în tot adevărul său mântuitor şi putere răscumpărătoare. Ca student la Palencia a ajuns să aprecieze indisolubilitatea dintre credinţă şi caritate, adevăr şi iubire, integritate şi compasiune. Aşa cum ne aminteşte Fericitul Iordan de Saxonia, înduioşat de marile mulţimi care sufereau şi mureau în timpul unei mari foamete, Dominic a vândut cărţile sale preţioase şi cu gentileţe exemplare a instituit o cantină unde să poată da de mâncare săracilor (Libellus, 10). Mărturia milostivirii lui Cristos şi dorinţa sa de a duce balsamul său care vindecă la cei care trăiau sărăcia materială şi spirituală avea să inspire după aceea întemeierea ordinului vostru şi să modeleze viaţa şi apostolatul nenumăraţilor dominicani în diferite timpuri şi locuri. Unitatea adevărului şi carităţii a avut probabil cea mai înaltă exprimare în şcoala dominicană din Salamanca, şi îndeosebi în opera fratelui Francisco de Vitoria, care a propus un cadru de drept internaţional înrădăcinat în drepturi umane universale. Acesta la rândul său a furnizat baza filozofică şi teologică pentru angajarea eroică a fraţilor Antonio Montesinos şi Bartolomeu de Las Casas în Americi, şi Domingo de Salazar în Asia, pentru a apăra demnitatea şi drepturile popoarelor native.
Mesajul evanghelic al demnităţii noastre umane inalienabile ca fii ai lui Dumnezeu şi membri ai unicei familii umane provoacă Biserica, astăzi, să întărească legăturile de prietenie social, să depăşească structurile economice şi politice nedrepte şi să lucreze pentru dezvoltarea integrală a fiecărui individ şi popor. Fideli faţă de voinţa Domnului şi inspiraţi de Duhul Sfânt, discipolii lui Cristos sunt chemaţi să coopereze în orice efort de "a da naştere unei lumi noi, unde toţi suntem fraţi, unde să fie loc pentru orice rebutat din societăţile noastre, unde să strălucească dreptatea şi pacea" (Fratelli tutti, nr. 278). Fie ca Ordinul Predicatorilor, astăzi ca atunci, să fie în prima linie a unei reînnoite proclamări a evangheliei, capabile să vorbească inimii bărbaţilor şi femeilor din timpul nostru şi să trezească în ei o sete pentru venirea împărăţiei lui Cristos de sfinţenie, dreptate şi pace!
Zelul Sfântului Dominic pentru evanghelie şi dorinţa sa de o viaţă autentic apostolică l-au făcut să sublinieze importanţa vieţii în comun. Din nou, Fericitul Iordan de Saxonia ne relatează că, întemeind ordinul vostru, Dominic a ales în mod semnificativ "să fie numit nu sub-prior, ci fratele Dominic" (cf. Libellus, 21). Acest ideal de fraternitate avea să găsească exprimare într-o formă inclusivă de conducere, în care toţi participau la procesul de discernământ şi de luare de decizii, conform cu respectivele lor roluri şi autorităţi, prin sistemul de capitule la toate nivelurile. Acest proces "sinodal" a permis ordinului să adapteze viaţa sa şi misiunea sa la contexte istorice schimbătoare menţinând totuşi comuniunea fraternă. Mărturia fraternităţii evanghelice, ca mărturie profetică a planului ultim al lui Dumnezeu în Cristos pentru reconcilierea în unitate a întregii familii umane, rămâne un element fundamental al carismei dominicane şi un pilastru al angajării ordinului de a promova reînnoirea vieţii creştine şi de a răspândi evanghelia în timpul nostru prezent.
Cu Sfântul Francisc de Assisi, Dominic a înţeles că proclamarea evangheliei, verbis et exemplo, implica şi creşterea întregii comunităţi ecleziale în unitate fraternă şi în ucenicie misionară. Carisma dominicană a predicării a ajuns foarte repede în instituirea diferitelor ramuri ale marii familii dominicane, cuprinzând toată stările de viaţă din Biserică. În secolele ca au urmat a avut exprimare elocventă în scrierile Sfintei Ecaterina de Siena, în picturile Fericitului Fra Angelico şi în operele caritative ale Sfintei Roza din Lima, ale Fericitului Giovanni Macías şi ale Sfintei Margareta din Castello. Astfel, şi în timpurile noastre continuă să inspire munca artiştilor, studioşilor, profesorilor şi comunicatorilor. În acest an de aniversare, nu putem să nu-i amintim pe acei membri ai familiei dominicane al căror martiriu a fost în sine o formă puternică de predicare. Sau pe nenumăraţii bărbaţi şi femei care, imitând simplitatea şi compasiunea Sfântului Martin de Porres, au dus bucuria evangheliei în periferiile societăţilor şi ale lumii noastre. Mă gândesc aici îndeosebi la mărturia silenţioasă oferită de multele mii de terţiari dominicani şi de membrii Mişcării Dominicane de Tineret, care oglindesc rolul important şi de fapt indispensabil al laicilor în opera de evanghelizare.
La jubileul naşterii Sfântului Dominic pentru viaţa veşnică, aş vrea îndeosebi să exprim recunoştinţă fraţilor predicatori pentru contribuţia extraordinară pe care au dat-o predicării evangheliei prin explorarea teologică a misterelor credinţei. Trimiţându-i pe primii fraţi în universităţile care se năşteau în Europa, Dominic a recunoscut importanţa vitală de a da viitorilor predicatori o formare teologică sănătoasă şi solidă bazată pe Sfânta Scriptură, respectând întrebările puse de raţiune şi pregătită să se angajeze într-un dialog disciplinat şi respectuos în slujba revelaţiei lui Dumnezeu în Cristos. Apostolatul intelectual al ordinului, numeroasele sale şcoli şi institute de studii superioare, cultivarea ştiinţelor sacre şi prezenţa sa în lumea culturii au stimulat întâlnirea dintre credinţă şi raţiune, au hrănit vitalitatea credinţei creştine şi au promovat misiunea Bisericii de a atrage minţi şi inimi la Cristos. Şi în această privinţă nu pot decât să reînnoiesc recunoştinţa mea pentru istoria ordinului de slujire adusă Scaunului Apostolic, începând de la Dominic însuşi.
În timpul vizitei mele la Bologna în urmă cu cinci ani, am avut binecuvântarea de a petrece câteva momente în rugăciune în faţa mormântului Sfântului Dominic. M-am rugat în mod special pentru Ordinul Predicatorilor, implorând pentru membrii săi harul perseverenţei în fidelitate faţă de carisma lor întemeietoare şi faţă de tradiţia splendidă pe care o moştenesc. Mulţumind sfântului pentru tot binele pe care fiii săi şi fiicele sale îl fac în Biserică, am cerut, ca dar deosebit, o creştere considerabilă a vocaţiilor sacerdotale şi călugăreşti.
Fie ca această celebrare a Anului Jubiliar să reverse un belşug de haruri asupra fraţilor predicatori şi asupra întregii familii dominicane şi să inaugureze o nouă primăvară a evangheliei. Cu mare afect, îi încredinţez pe toţi cei care participă la celebrările jubiliare mijlocirii iubitoare a Stăpânei Noastre a Rozariului şi a patriarhului vostru, Sfântul Dominic, şi împart din inima binecuvântarea mea apostolică drept garanţie de înţelepciune, bucurie şi pace în Domnul.
Franciscus
Roma, din Sfântul Ioan din Lateran, 24 mai 2021
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
