|
| America Magazine. CNS photo/Paul Haring |
Iubiţi fraţi întru episcopat,
Vă scriu astăzi pentru a vă adresa câteva cuvinte în aceste momente delicate pe care le trăiţi ca păstori ai poporului lui Dumnezeu care merge împreună în Statele Unite ale Americii.
Călătoria de la sclavie la libertate pe care a parcurs-o poporul lui Israel, aşa cum este relatată în Cartea Exodului, ne invită să privim realitatea timpului nostru, atât de clar marcat de fenomenul migraţiei, ca un moment decisiv al istoriei pentru a reafirma nu numai credinţa noastră într-un Dumnezeu mereu apropiat, întrupat, migrant şi refugiat, ci şi demnitatea infinită şi transcendentă a fiecărei persoane umane[1].
Aceste cuvinte cu care încep nu sunt o construcţie artificială. Chiar şi o examinare superficială a doctrinei sociale a Bisericii arată cu tărie că Isus Cristos este adevăratul Emanuel (cf. Mt 1,23); nu a trăit în afara experienţei dificile de a fi expulzat din propria ţară din cauza unui risc iminent pentru viaţa sa şi în afara experienţei de a trebui să se refugieze într-o societate şi o cultură străine de ale lui. Fiul lui Dumnezeu, făcându-se om, a ales şi el să trăiască drama imigraţiei. Îmi place să amintesc, printre altele, cuvintele cu care Papa Pius al XII-lea şi-a început constituţia apostolică privind îngrijirea migranţilor, care este considerată "Magna Charta" a gândirii Bisericii despre migraţie:
"Familia din Nazaret în exil, Isus, Maria şi Iosif, emigranţi în Egipt şi refugiaţi acolo pentru a scăpa de mânia unui rege neevlavios, sunt modelul, exemplul şi consolarea emigranţilor şi pelerinilor din orice epocă şi ţară, a tuturor refugiaţilor de orice condiţie care, oprimaţi de persecuţie sau necesitate, sunt forţaţi să-şi părăsească patria, familia iubită şi prietenii dragi pentru ţinuturi străine."[2]
La fel, Isus Cristos, iubind pe toţi cu o iubire universală, ne educă în recunoaşterea permanentă a demnităţii fiecărei fiinţe umane, fără excepţie. De fapt, atunci când vorbim de "demnitate infinită şi transcendentă", dorim să subliniem că valoarea decisivă pe care o deţine persoana umană depăşeşte şi susţine orice altă consideraţie juridică care poate fi făcută pentru a reglementa viaţa în societate. Astfel, toţi credincioşii creştini şi oamenii de bunăvoinţă sunt chemaţi să ia în considerare legitimitatea normelor şi politicilor publice în lumina demnităţii persoanei şi a drepturilor sale fundamentale, nu invers.
Am urmărit îndeaproape criza majoră care are loc în Statele Unite cu iniţierea unui program de deportări în masă. Conştiinţa corect formată nu poate să nu emită o judecată critică şi să-şi exprime dezacordul faţă de orice măsură care identifică tacit sau explicit statutul ilegal al unor migranţi cu criminalitate. În acelaşi timp, trebuie să recunoaştem dreptul unei naţiuni de a se apăra şi de a proteja comunităţile de cei care au comis crime violente sau grave în timp ce se aflau în ţară sau înainte de sosire. Acestea fiind spuse, deportarea persoanelor care în multe cazuri şi-au părăsit ţara din motive de sărăcie extremă, insecuritate, exploatare, persecuţie sau deteriorare gravă a mediului dăunează demnităţii multor bărbaţi şi femei şi a familiilor întregi şi îi plasează într-o stare de vulnerabilitate şi lipsă de apărare deosebită.
Aceasta nu este o problemă minoră: un autentic stat de drept se verifică tocmai în tratamentul demn pe care îl merită toţi oamenii, în special cei mai săraci şi cei mai marginalizaţi. Adevăratul bine comun este promovat atunci când societatea şi guvernul, cu creativitate şi respectul strict faţă de drepturile tuturor – aşa cum am afirmat în numeroase ocazii – îi întâmpină, îi protejează, îi promovează şi îi integrează pe cei mai fragili, neprotejaţi şi vulnerabili. Acest lucru nu împiedică dezvoltarea unei politici care reglementează migraţia ordonată şi legală. Totuşi, această dezvoltare nu poate avea loc prin privilegiul unora şi prin sacrificiul altora. Ceea ce este construit pe baza forţei, şi nu pe adevărul despre demnitatea egală a oricărei fiinţe umane, începe rău şi se va termina rău.
Creştinii ştiu foarte bine că numai afirmând demnitatea infinită a tuturor, propria noastră identitate ca persoane şi comunităţi ajunge la maturitate. Iubirea creştină nu este o expansiune concentrică a intereselor care se extind încetul cu încetul asupra altor persoane şi grupuri. Cu alte cuvinte: persoana umană nu este un simplu individ, relativ expansiv, cu nişte sentimente filantropice! Persoana umană este un subiect demn care, prin relaţia constitutivă cu toţi, în special cu cei mai săraci, se poate maturiza treptat în identitatea şi vocaţia sa. Adevăratul ordo amoris care trebuie promovat este cel pe care îl descoperim meditând constant la parabola Bunului samaritean (cf. Lc 10,25-37), adică meditând la iubirea care clădeşte o fraternitate deschisă tuturor, fără excepţie[3].
Însă îngrijorarea cu privire la identitatea personală, comunitară sau naţională, în afara acestor consideraţii, introduce cu uşurinţă un criteriu ideologic care distorsionează viaţa socială şi impune drept criteriu al adevărului voinţa celui mai puternic.
Recunosc eforturile voastre valoroase, iubiţi fraţi episcopi din Statelor Unite, în timp ce lucraţi îndeaproape cu migranţii şi refugiaţii, proclamându-l pe Isus Cristos şi promovând drepturile fundamentale ale omului. Dumnezeu va răsplăti din belşug tot ceea ce faceţi pentru protecţia şi apărarea celor care sunt consideraţi mai puţin valoroşi, mai puţin importanţi sau mai puţin umani!
Îi îndemn pe toţi credincioşii Bisericii Catolice şi pe toţi bărbaţii şi femeile de bunăvoinţă să nu cedeze naraţiunilor care discriminează şi provoacă suferinţe inutile fraţilor şi surorilor noştri migranţi şi refugiaţi. Cu caritate şi claritate suntem cu toţii chemaţi să trăim în solidaritate şi fraternitate, să construim punţi care să ne apropie din ce în ce mai mult, să evităm zidurile ruşinii şi să învăţăm să ne dăm viaţa aşa cum a dat-o Isus Cristos pentru mântuirea tuturor.
Să-i cerem Maicii Domnului de Guadalupe să protejeze persoanele şi familiile care trăiesc în frică sau durere din cauza migraţiei şi/sau a deportării. "Virgen morena", care a ştiut să împace popoarele când erau în duşmănie, să ne dea tuturor să ne reîntâlnim ca fraţi şi surori, în îmbrăţişarea ei, şi să facem astfel un pas înainte în construirea unei societăţi mai fraterne, mai incluzive şi mai respectuoase faţă de demnitatea tuturor.
Cu fraternitate,
Franciscus
Din Vatican, 10 februarie 2025
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Note:
[1] Cf. Dicasterul pentru Doctrina Credinţei, Declaraţia Dignitas infinita despre demnitatea umană, 2 aprilie 2024.
[2] Pius al XII-lea, Constituţia apostolică Exsul familia, 1 august 1952: "Exsul Familia Nazarethana Iesus, Maria, Ioseph, cum ad Aegyptum emigrans tum in Aegypto profuga impii regis iram aufugiens, typus, exemplar et praesidium exstat omnium quorumlibet temporum et locorum emigrantium, peregrinorum ac profugorum omne genus, qui, vel metu persecutionum vel egestate compulsi, patrium locum suavesque parentes et propinquos ac dulces amicos derelinquere coguntur et aliena petere".
[3] Cf. Francisc, Scrisoarea enciclică Fratelli tutti, 3 octombrie 2020.
