Din cauză că în Vinerea Mare am sosit în satul natal târziu în noapte, nu am participat la sfânta Liturghie de priveghere. Ajuns la căsuţă priveam din pridvor grupurile de credincioşi ce mergeau în tăcere spre casele lor, întorcându-se de la Liturghia de priveghere a Mântuitorului.
Pentru această sfântă zi m-am gândit să redau prin versurile unui poet clasic al literaturii române, semnificaţia momentului crucial al creştinătăţii.
*
Isus
de Ştefan Octavian Iosif
Veghează-n colţ a candelei lumină,
Învăluind icoana-n raze pale:
Iisus, copil, la sânul maicii sale.
Păstori se miră, magi i se închină.
Un zâmbet liniştit, blând, fără de vină,
Şi totuşi nu ştiu ce ascunsă jale,
Ce presimţiri de chinuri ideale
Umbresc în taină faţa lui divină.
Ştiai de-atunci, Isuse, tu, c-odată,
Iubind prea mult pe oameni, drept răsplată,
Vei îndura batjocura şi-amarul,
Şi-ncununat cu spini, urcând Calvarul,
Pe umăr crucea singur ţi-o vei duce,
Şi vei muri, strigând la cer, pe cruce? ...
*
26 martie 2016. Sâmbăta mare
Când sosesc în satul natal, obişnuiesc să-mi vizitez vecinii. Am mers la nenea Toader să-i văd mieii din această primăvară capricioasă. Întreb unde se aflau soţia şi nora lui. Nu mi-au trebuit multe explicaţii deoarece o aromă de cozonac copt au făcut să-mi îndrept paşii spre cuptorul vecinilor. Ca un copil pofticios ce am fost, nu am plecat de lângă cuptor până ce nu am văzut cozonacii pe vatră. Am promis gospodinelor că dacă voi primi şi eu din cozonac voi face să apară pe internet minunatele lor delicii culinare. Bucuroasă nora lui nenea Toader mi-a oferit o jumătate dintr-un cozonac ce mi-a fript degetele spre hazul tuturor.
Ora 20.30 este ora ce a stabilit-o parohul pentru slujba Învierii. Pe pridvorul bisericii pe o vatră arde un foc. Este focul ce va fi sfinţit şi de la flacăra lui se va aprinde lumânarea pascală. Sus pe munte crucea din lămpi de neon luminează parcă mai intens. Pe cer s-au învălătucit nişte nori, spre regretul meu ca la miezul nopţii nu voi putea privi razele astrului nopţii ce face ca de milenii în această zi să aibă conturul plin să ne vestească Învierea Domnului. Dar nu-i totul pierdut...
În linişte deplină, apar preoţii însoţiţi de ministranţi. Se sfinţeşte focul şi se aprinde lumânarea pascală. După care cu candelele şi lumânarea pascală aprinse, în procesiune ministranţi şi preoţi pătrund în biserică. Preotul rosteşte puternic şi repetat "Lumina lui Cristos"... creştinii aprind micuţele candele care în întunericul nopţii răspândesc o lumină misterioasă.
La pupitru se succed pe rând tineri şi tinere aleşi cu grijă de parohul Anton Egner cu voci minunate şi dicţie impecabilă care prezintă lecturi din vechiul şi noul testament.
După cele nouă lecturi, de pupitru s-a apropiat Rebeca Ciotloş. Această minunată tânără din Ciugheş, pe lângă numele-i de rezonanţă biblică, Dumnezeu i-a dăruit şi o voce superbă. În aşteptarea măreţului moment, din vocea ei a răsunat psalmul "Voi schimba inima voastră".
Versurile, acordurile psalmului, precum şi lumina din biserică ce creştea treptat în intensitate anunţau momentul culminant. Când s-au sfârşit ultimele acorduri ale psalmului şi lumina a ajuns la intensitatea maximă, în biserică a răsunat din vocea parohului "Gloria in excelsis Deo". Ministranţii agitau de zor clopoţeii lor de argint, clopotele din turnul bisericii răsunau anunţând Învierea Domnului. Corul cânta mai voios ca altădată "Aceasta e noaptea cea sfântă".
A urmat sfinţirea apei de botez, apă cu care parohul Egner va boteza pruncii care vor veni pe lume până la Paştele următor.
Musai să descriu şi activitate micuţilor ministranţi. În această seară arătau mai frumoşi ca altădată. Aveau veşmintele specifice impecabil ajustate. Se străduiau din răsputeri să fie de ajutor preoţilor pentru bunul mers al ritualului liturgic. Ce mai mică fetiţă, care la acea oră ar fi dormit, a alunecat în drumul ei spre fotoliul de la altar. Vina nu a fost a micuţei, ci a condensului ce s-a aşternut pe gresie. Momentul a trecut neobservat, dar a stârnit în rândul colegilor ei zâmbete înfundate şi nevinovate.
După sfânta Liturghie, pe spaţiul din faţa bisericii lumea voioasă îşi adresa felicitări şi rosteau "Cristos a înviat". Voioşi au plecat în noapte spre casele lor.
Ajuns cu soţia la căsuţă, privesc din pridvor spre vârful Guşiţoaia. Prin stratul de nori se zăreşte astrul nopţii - luna. Are partea dreaptă puţin ştirbită, semn că fenomenul astronomic de lună plină a fost pe 23 martie. Dar suntem în definiţie cum se zice.
Este ora 00.00. Este prima duminică de după luna plină, de după echinocţiul de primăvară. Este sfânta zi de Paşti. Cristos a înviat, dragii mei ciugheşeni, oriunde v-aţi afla, am rostit din pridvor.
*
Duminică, 27 martie 2016. Liturgia de Paşti
Trecerea la ora de vară a făcut să mă trezesc mai timpuriu. Îmi place din pridvor să ascult glasul păsărilor. În bradul argintiu de lângă căsuţă şi-a făcut cuib un sturz. De acolo din petecul de iarbă verde Stuzi - aşa l-am botezat, se ceartă cu subsemnatul de ce i-am deranjat vecinătatea.
În noaptea Învierii din acest an ţara noastră a trecut la ora oficială de vară. S-au dat ceasurile cu o oră înainte. S-a dormit cu o oră mai puţin, dar toate acestea nu au reuşit să împiedice creştinii să fie punctuali la sfânta Liturghie de la ora 11.00.
Liturghia este oficiată de părintele Ioan. Aşa l-a prezentat parohul şi pentru subsemnatul a rămas părintele Ioan. Parohul se află în corul bisericii. Simte că acolo este nevoie de ajutor baritonal priceput. Locaşul este plin. Parohul este mulţumit. Vocea lui răspândeşte voioşie. Părintele Ioan la sfântul altar, cu rigurozitate, ajutat de micuţii ministranţi desfăşoară ritualul liturgic.
Urmează momentul oferirii de daruri. Un grup de copii şi tineri oferă în cinstea măreţului eveniment pascal, potirul, vinul, pâinea, sfântul rozariu şi un miel plăpând care în drumul său până la altar a dorit să-şi facă auzită voce lui zglobie chemându-şi mama. Părintele Ioan la privit cu duioşie pe micuţul miel şi l-a mângâiat.
După sfânta Liturghie în spaţiul din faţa bisericii lumea se salută se îmbrăţişează semn că au revenit în satul natal şi cei plecaţi în depărtări la prinţi şi la cei dragi.
*
Repetabila povară
de A. Păunescu
Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.
Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.
Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!
Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.
Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.
Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,
Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.
Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi înşine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vreun şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...
Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împuţina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.
*
Dragi ciugheşeni, dragostea să vă-nconjoare şi s-aveţi parte numai de bucurii!
Familia Catrina şi Nicu Baltă
