Rugăciunea tăcută a Mariei
În ziua pro orantibus
de Emiliano Antenucci
Papa Francisc la audienţa de miercurea trecută (18 noiembrie 2020) adaugă în afara textului scris: "În tăcere, mereu în tăcere. Rugăciunea Mariei este tăcută. Evanghelia ne relatează numai o rugăciune a Mariei: la Cana [...] Prezenţa Mariei este în ea însăşi rugăciune şi prezenţa sa între discipoli în cenacol, aşteptându-l pe Duhul Sfânt, este în rugăciune. Astfel Maria dă naştere Bisericii, este Mama Bisericii".
Maria, în viaţa sa de la Nazaret, exprimă şi relatează tăcerea, care este cuvântul esenţial, original şi care dă origine Cuvântului lui Dumnezeu. Rugăciunea Mariei este puternică, tăcută, vigilentă şi atentă la nevoile persoanelor, ca la nunta din Cana.
Efrem Sirul o numeşte pe Sfânta Fecioară Maria "cea tăcută" şi scrie în imnurile sale de Crăciun: "Aşadar, când tu auzi vorbindu-se despre naşterea lui Dumnezeu, să rămâi în tăcere: ceea ce a spus Gabriel să rămână imprimat în sufletul tău! Nimic nu este prea dificil pentru acea maiestate preaînaltă care pentru noi s-a înjosit ca să se nască între noi şi din noi. Astăzi Maria este pentru noi un cer, pentru că îl poartă pe Dumnezeu". Un mare maestru de viaţă spirituală, abatele fericit Columba Marmion, comentează astfel viaţa Mariei: "În această reculegere internă trăia Fecioara Maria: Evanghelia spune că păstra în inima sa cuvintele Fiului său divin pentru a le medita: «Maria conservabat omnia haec verba conferens in corde suo» (Lc 2,19); nu se răspândea în cuvinte, ci plină de har şi de iluminări divine, inundată de darurile Duhului Sfânt, rămânea tăcută, adorându-l pe Fiul său, contemplând misterul inefabil care s-a împlinit în ea şi prin ea, înălţând către Dumnezeu un neîncetat imn de laudă şi de mulţumire din sanctuarul inimii sale neprihănite" (Dom Columba Marmion, Cristos ideal al călugărului [Cristo ideale del monaco, pag. 375-384, passim]).
Anthony Bloom, călugăr şi mitropolit episcop din Biserica ortodoxă rusă, scria: "Există momente în care nu avem nicio nevoie de cuvinte, nici de ale noastre nici de ale altora, şi atunci ne rugăm în tăcere. Această tăcere perfectă este rugăciunea ideală, totuşi cu condiţia ca tăcerea să fie reală şi nu un vis cu ochii deschişi. avem mult prea puţin experienţă despre ceea ce înseamnă tăcerea profundă a trupului şi a inimii, când nu există nicio agitaţie de niciun tip şi ne aflăm în faţa lui Dumnezeu, complet deschişi într-un act de adoraţie. Pot să existe momente în care ne simţim bine fizic, iar mintal ne simţim relaxaţi, obosiţi de cuvinte pentru că deja am folosit prea multe; nu vrem să ne agităm şi ne simţim bine în acest echilibru delicat; ne aflăm acolo pe marginea visului cu ochi deschişi. Tăcerea interioară este o lipsă a oricărui tip de agitaţie a gândirii sau a emoţiilor, ci este o vigilenţă totală, o deschidere la Dumnezeu. Trebuie să păstrăm tăcerea absolută atunci când putem face asta, însă nu trebuie s-o lăsăm niciodată să degenereze într-o simplă plăcere. Pentru a evita asta, marii autori din ortodoxie ne avertizează să nu abandonăm niciodată complet formele normale ale rugăciunii, pentru că şi aceia care au ajuns la această tăcere a contemplaţiei considerau necesar, ori de câte ori erau în pericol de relaxare spirituală, să se reintroducă unele cuvinte ale rugăciunii până când rugăciunea va reînnoi tăcerea. Părinţii greci puneau această tăcere, pe care o numeau hesychia, în acelaşi timp ca punct de plecare şi punct de sosire al unei vieţi de rugăciune. Tăcerea este starea în care toate facultăţile sufletului şi ale trupului sunt complet în pace, calme şi reculese, concentrate şi perfect vigilente, libere de orice agitaţie" (Anthony Bloom, Prière vivante, Cerf, 1981).
Cardinalul şi sfântul John Henry Newmann compune această rugăciune foarte frumoasă determinându-ne să face o călătorie spirituală în inima Fecioarei Tăcerii:
Rugăciune către Mama tăcută
Marie tăcută,
care ţi-ai imaginat totul
fără să vorbeşti,
dincolo de orice viziune umană,
ajută-mă să intru în misterul lui Cristos
lent şi profund,
aşa cum un pelerin ars de sete
intră într-o cavernă întunecată
la sfârşitul căreia aude o uşoară curgere de apă.
Fă ca înainte de toate să mă îngenunchez
ca să ador,
fă ca după aceea să ating stânca
încrezător,
şi să intru senin în mister.
În sfârşit fă ca eu să mă adap
din apa Cuvântului
în tăcere
ca şi tine.
Poate că atunci, Marie,
secretul Fiului Răstignit
mi se va revela
în imensitatea sa fără graniţe
şi vor dispare imagini şi cuvinte
pentru a face spaţiu numai infinitului.
(După L'Osservatore Romano, 21 noiembrie 2020)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
