Joi, 15 septembrie 2022, în comemorarea Sfintei Fecioare Maria Îndurerată, în capela Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman, s-a celebrat o Sfântă Liturghie solemnă ce a marcat depunerea osemintelor slujitorului lui Dumnezeu preot Anton Demeter în cripta special amenajată. Celebrarea a fost prezidată de Excelenţa Sa Mons. Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, alături de care au concelebrat PS Petru Gherghel, episcop emerit, pr. Damian Gheorghe Pătraşcu, ministru provincial, pr. Cristian Blăjuţ, vicepostulator al cauzei de beatificare, şi alţi circa 80 de preoţi. Sfânta Liturghie a fost transmisă în direct de postul de radio ERCIS FM, transmisiunea fiind preluată de postul de televiziune catolic Angelus TV.
Potrivit mai multor mărturii, pr. Anton Demeter şi-a exprimat în mai multe rânduri dorinţa de a fi înmormântat "cât mai aproape de fraţii săi", semn al preţuirii acestora şi al dorinţei sale de a fi amintit cât mai des în rugăciunile lor şi ale tuturor persoanelor care l-au cunoscut. După 16 ani, rămăşiţele pământeşti ale Slujitorului lui Dumnezeu au fost deshumate din Cimitirul Municipal "Eternitatea" din Roman şi depuse în noul mormânt din capela seminarului. Alături de episcopii şi de preoţii concelebranţi, au luat parte la celebrare persoane consacrate, seminarişti, rude apropiate ale părintelui şi un mare număr de credincioşi din Roman şi din localităţile învecinate.
Încă din primele ore ale dimineţii, credincioşii au început să păşească pragul seminarului de la Roman, însufleţiţi de credinţă, iar unii dintre ei şi de amintirea vie a părintelui Demeter, pe care au avut bucuria să-l întâlnească pe când era în viaţă, fie la Oţeleni, Barticeşti şi apoi, în ultima parte a vieţii, la institutul din Roman. În aceste locuri, Slujitorul lui Dumnezeu şi-a lăsat o amprentă de neuitat prin slujirea pe care a oferit-o semenilor săi, cu multă bunătate şi generozitate, ori de câte ori era căutat pentru a i se cere sfaturi, rugăciuni, binecuvântări sau pentru primirea iertării Domnului în sacramentul Spovezii.
Celebrarea a fost precedată de o ediţie specială realizată de ERCIS FM în faţa criptei, în cadrul căreia câţiva fraţi au evidenţiat atât personalitatea, cât şi mărturia de credinţă a părintelui Demeter.
Sfânta Liturghie a început cu procesiunea spre capela institutului, iar după salutul credincioşilor şi cuvântul de bun venit rostit de ministrul provincial, s-a proclamat cuvântul lui Dumnezeu şi Secvenţa la Sfânta Fecioară Maria Îndurerată.
Cuvântul de învăţătură a fost ţinut de pr. Bogdan Emilian Balaşcă, director al Liceului Teologic Romano-Catolic "Sfântul Francisc din Assisi" din Roman, care a subliniat trei trăsături ale vieţii Slujitorului lui Dumnezeu, şi anume: fermitatea, suferinţa şi mângâierea, ce pot fi contemplate în scena Răstignirii Domnului şi a prezenţei la picioarele crucii a Maicii sale Îndurerate.
După liturgia euharistică au luat cuvântul mai întâi PS Petru Gherghel, episcop emerit, care a reamintit prietenia ce l-a legat de părintele Demeter, sfaturile şi încurajările pe care le-a primit de la el, chiar de la începutul numirii Preasfinţiei Sale ca ordinarius şi mai apoi ca episcop al Diecezei de Iaşi; seninătatea, blândeţea, munca neobosită şi spiritul de sacrificiu de care a dat dovadă părintele Demeter, în ciuda condiţiilor sale precare de sănătate, au constituit o mărturie eroică de credinţă şi de dragoste, cu care Dumnezeu a binecuvântat Provincia Franciscană şi Biserica locală de Iaşi.
A urmat luarea de cuvânt a pr. Cristian Blăjuţ, vicepostulator al cauzei de beatificare, care şi-a exprimat recunoştinţa faţă de Dumnezeu pentru acest eveniment important în procesul de beatificare a părintelui, precum şi faţă de episcopii diecezei, de preoţii concelebranţi, operatorii ERCIS FM şi de toţi cei prezenţi, îndemnând ca pe mai departe să fie vizitată cripta care adăposteşte osemintele părintelui, să fie invocat ajutorul lui Dumnezeu prin mijlocirea Slujitorului său şi harul de a fi învrednicit, cât mai curând, de cinstea altarelor.
Înainte de binecuvântarea finală, PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, a adus un omagiu părintelui Anton Demeter, pe care l-a cunoscut şi a cărui mărturie de credinţă şi de jertfă i-a rămas profund întipărită în memorie. Preasfinţitul a îndemnat ca, pe lângă evocarea sa, să încercăm cu toţii să-i imităm virtuţile eroice şi trăirea exemplară a credinţei, pentru a ne bucura de sfinţenia la care suntem chemaţi cu toţii prin Botez.
După Sfânta Liturghie credincioşii s-au putut apropia de mormântul Slujitorului lui Dumnezeu pentru a se ruga, a-i aduce mulţumiri pentru harurile mijlocite şi a-i cere ajutorul pentru diferitele lor nevoi trupeşti şi sufleteşti.
Toţi cei care doresc, vor putea veni în fiecare zi în capela Institutului Franciscan pentru a se ruga la mormântul părintelui Anton Demeter, fiind siguri că, aşa cum el s-a străduit să le fie de ajutor pe acest pământ, şi mai mult va mijloci pentru fiecare înaintea Tatălui ceresc, harurile de care au nevoie şi milostivirea divină.
Pr. Virgil Blaj, OFMConv.
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 15 septembrie: Roman: Osemintele preotului Anton Demeter au fost depuse în Capela Institutului Franciscan
* * *
ERCIS FM: Înregistrarea transmisiunii în direct a ediţiei speciale şi a Liturghiei:
