Prin Sfânta Liturghie care va fi celebrată joi, 15 septembrie 2022, în capela Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman, începând cu ora 11.00, se va marca depunerea osemintelor slujitorului lui Dumnezeu preot Anton Demeter în cripta pregătită în interiorul capelei institutului. Sfânta Liturghie va fi transmisă în direct de postul de radio ERCIS FM, transmisiunea fiind preluată de postul de televiziune catolic Angelus TV.
Osemintele părintelui Demeter au fost deshumate din Cimitirul "Eternitatea" din Roman, unde trupul său a fost îngropat la 23 decembrie 2006. S-a născut la 17 septembrie 1925 şi a trecut la Domnul în seara zilei de 20 decembrie 2006. Pe 4 aprilie 1959, fiind deţinut la Jilava, a fost lovit cu un ciocan de lemn peste spate, lovitură care i-a provocat o lentă paralizie a picioarelor. A slujit ca preot 53 de ani, fiind hirotonit pe 29 iunie 1953.
Provincia Fraţilor Minori Conventuali din România, împreună cu Episcopia Romano-Catolică de Iaşi, după terminarea lucrărilor de deshumare şi depunerea osemintelor în cripta pregătită în Capela Institutului Teologic Franciscan din Roman, va celebra, în ziua de 15 septembrie, o Sfântă Liturghie, începând cu ora 11.00, prezidată de către Excelenţa Sa Mons. Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, alături de care vor concelebra Mons. Petru Gherghel, episcop emerit, pr. Damian-Gheorghe Pătraşcu, ministru provincial, pr. Cristian Blăjuţ, vicepostulatorul cauzei de beatificare, părinţi parohi şi guardiani ai comunităţilor Provinciei şi preoţi invitaţi.
În Capela Institutului Franciscan din Roman, slujitorul lui Dumnezeu preot Anton Demeter va putea de acum să fie "întâlnit", având convingerea că el va asculta pe fiecare pelerin al acestei vieţi, îndeosebi pe cei bolnavi şi suferinzi, şi va mijloci la Tronul Tatălui ceresc pentru oricine se va opri pentru un moment de venerare şi rugăciune. Totodată, slujitorul lui Dumnezeu preot Anton Demeter a slujit în ultimii său ani de viaţă la Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan, unde, în amintirea lui, există un birou de consiliere spirituală ce îi poartă numele.
Vă invităm pe toţi cei care aveţi posibilitatea să participaţi la această sfântă celebrare şi vă îndemnăm să continuaţi să vă rugaţi ca Dumnezeu să-l învrednicească pe slujitorul său de cinstea altarelor.
*
În anul 2016, Provincia Fraţilor Minori Conventuali din România, împreună cu Episcopia Romano-Catolică de Iaşi, a deschis cauza de beatificare a slujitorului lui Dumnezeu preot Anton Demeter, aceasta aflându-se actualmente la Dicasterul pentru Cauzele Sfinţilor din Vatican.
Slujitorul lui Dumnezeu preot Anton Demeter a murit în faimă de sfinţenie, iar astăzi mulţi îi invocă mijlocirea şi curajul.
Site-ul cauzei de beatificare şi canonizare a slujitorului lui Dumnezeu preot Anton Demeter este www.antondemeter.ro.
Pace şi bine!
Pr. Carol-Daniel Sabău, OFMConv.
* * *
Din arhiva ercis.ro:
-
Roman: Încheierea fazei diecezane a procesului de beatificare a pr. Anton Demeter OFMConv.
-
Liber în închisoare – Slujitorul lui Dumnezeu pr. Anton Demeter, OFMConv.
-
Butea: Comemorarea slujitorului lui Dumnezeu pr. Anton Demeter, OFMConv.
-
13 martie, ziua condamnării slujitorului lui Dumnezeu preot Anton Demeter
-
Roman: Liturghia de deschidere a procesului de beatificare a pr. Anton Demeter
-
Începerea primei etape a cauzei de beatificare a pr. Anton Demeter
-
Roman: Liturghie de comemorare a opt ani de la trecerea la Domnul a părintelui Anton Demeter
