De Giorgio Bernardelli
Sosesc în aceste ore la Roma din toată Europa - dar şi din unele ţări din America şi din Asia - reprezentanţele comunităţilor ţigăneşti care iau parte la un pelerinaj internaţional promovat de Consiliul Pontifical pentru Migranţi. Ocazia iniţiativei este celebrarea celor cincizeci de ani ai vizitei lui Paul al VI-lea la tabăra din Pomezia, prima întâlnire a unui papă cu lumea ţiganilor, care a avut loc la 26 septembrie 1965.
Cinci mii sunt aşteptaţi la Roma pentru acest eveniment care va avea momentul său culminant luni dimineaţa, 26 octombrie 2015, cu audienţa cu Papa Francisc în aula "Paul al VI-lea". dar deja sâmbătă, 24 octombrie 2015, după-amiază un moment foarte semnificativ va fi o Via Crucis a ţiganilor la Colosseum împreună cu cardinalul vicar de Roma, Agostino Vallini. Duminică dimineaţă, 25 octombrie 2015, la sanctuarul "Divino Amore" este programată Liturghia care va fi prezidată de preşedintele Consiliului Pontifical pentru Migranţi, cardinalul Antonio Maria Vegli?.
Într-adevăr a fost o zi fără precedent aceea trăită cu Paul al VI-lea în urmă cu cincizeci de ani la Pomezia: şi cu acea ocazie împreună cu romii şi sinti italieni erau prezenţi şi grupuri de ţigani veniţi la Roma de departe. Paul al VI-lea a ajuns la Pomezia după o foarte violentă rupere de nori care a constrâns să se mute o parte a întâlnirii în afara taberei, invadată de nămol. "Pelerini perpetui" i-a numit Montini în discursul său, care a fost un imn adus primirii. "Voi în Biserică nu sunteţi la margine - le-a spus ţiganilor -, ci, sub anumite aspecte, voi sunteţi în centru, voi sunteţi în inimă. Sunteţi în inima Bisericii, pentru că sunteţi săraci şi aveţi nevoie de asistenţă, de instruire, de ajutor; Biserica îi iubeşte pe săraci, pe suferinzi, pe cei mici, pe cei dezmoşteniţi, pe cei abandonaţi".
În acea zi în urmă cu cincizeci de ani - însă - Paul al VI-lea n-a ignorat istoria complexă şi dureroasă a raportului dintre ţigani şi oraşele în care îşi aşază tabăra. A amintit victimele persecuţiilor rasiale, dar a şi invitat comunităţile nomade să recunoască paşii înainte făcuţi în primire. Mai ales Montini a indicat în mod concret un drum posibil pentru o fraternitate adevărată: "Aşa cum vouă vă place să găsiţi primire şi ospitalitate gentilă, acolo unde vă aşezaţi tabăra - a spus el -, tot aşa va trebui să vă străduiţi să lăsaţi la fiecare etapă o amintire bună şi simpatică: drumul vostru să fie presărat de exemple de bunătate, de onestitate, de respect. Probabil calificându-vă mai bine în vreo muncă artizanală veţi putea perfecţiona stilul vostru de viaţă în folosul vostru şi al altora".
Şi este drumul pe care - în aceşti cincizeci de ani, nu fără dificultăţi şi noi prejudecăţi - Biserica a încercat să-l ducă înainte cu prezenţa sa pastorală printre romi, sinti şi celelalte populaţii nomade. Statisticile oficiale vorbesc despre 36 de milioane de ţigani, răspândiţi în Europa, America şi câteva ţări din Asia. 18 milioane trăiesc numai în India, un alt milion este reprezentat numai "ţiganii de pe mare", care se mută pe bărci între Bangladesh, Filipine şi Indonezia. Sunt 24 de ţări în care există o pastoraţie structurată din partea Bisericii locale faţă de aceste comunităţi. O însoţire care nu este numai de asistenţă, ci şi mărturie a credinţei ţiganilor. Tocmai gestul pelerinajului este unul dintre acelea prin care această credinţă se exprimă în manieră mai vizibilă. Însă - în nota pe care o prezintă întâlnirea din aceste zile - Consiliul Pontifical pentru Migranţi nu ezită să amintească de exemplu că sunt în creştere vocaţiile la viaţa călugărească ce provin din aceste comunităţi.
De altfel, Biserica are deja printre fericiţii săi un ţigan: Zefirin Giménez Malla, fiu de nomazi, proclamat de papa Benedict al XVI-lea "martir al Rozariului". Şi pentru alte două figuri - care provin tot din lumea caravanelor şi moarte în timpul persecuţiei religioase în vremea războiului civil spaniol - este în curs procesul de beatificare: Emilia Fernández Rodríguez - moartă datorită complicaţiilor la naştere în timp ce era în închisoare - şi Juan Ramón Gil Torres, ucis pentru că n-a voit să renunţe la o procesiune.
(După Vatican Insider, 23 octombrie 2015)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
