Consiliul Pontifical pentru Pastoraţia Migranţilor şi Itineranţilor, Conferinţa Episcopală din Ungaria, Eparhia Greco-Catolică de Hajdudorog au organizat în perioada 30 iunie - 7 iulie, la Budapesta, Cel de-al V-lea Congres Mondial al Pastoraţiei Ţiganilor, cu tema "Biserica şi ţiganii: pentru o spiritualitate de comuniune". Din România au participat: PS Petru Gherghel, pr. Martin Cabalaş, pr. Mihai Şerban, pr. Mihai Pătraşcu, pr. Marcel Hoca, Florin Iamandiţă (un rrom din Craiova, actualmente în Franţa), Căldăraş (rrom din România, actualmente educatoare în Germania).

Congresul a avut loc în apropiere de Budapesta, la Universitatea Catolică "Peter Pazmany" şi s-a bucurat de traducere simultană în franceză, engleză, italiană, spaniolă şi germană.

Tema congresului a fost inspirată de scrisoarea papei Ioan Paul al II-lea "Novo millennio ineunte". Sesiunile de lucru din cadrul acestui congres au fost dedicate studierii situaţiei ţiganilor în societatea actuală, şi a angajării Bisericii şi a societăţii în favoarea acestei etnii.

La congres au participat circa 150 de persoane - episcopi, responsabili naţionali, preoţi, persoane consacrate şi laici angajaţi în pastoraţia ţiganilor.

Întâlnirea a început luni, 30 iunie, la ora 18.00 prin salutul ES Stephen Fumio Hamao, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Migranţilor şi Itineranţilor, şi apoi salutul autorităţilor. După Liturghia de la ora 7.30, prezidată de ES Peter Erdo, primatul Ungariei, s-au ţinut conferinţele: "Pastoraţia ţiganilor: pentru o spiritualitate de comuniune" (ES Leo Cornelio, SVD, episcop de Khandwa, India), "Puncte fundamentale pentru o pastoraţie a ţiganilor: perspectivă eclezială" (ES Agostino Marchetto, secretar al Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Migranţilor şi Itineranţilor), "Politica de susţinere a promovării umane şi sociale a ţiganilor: un punct de vedere al Italiei" (Giuseppina Scarmuzzetti, Italia). Între timp s-a lucrat în grupuri şi s-a relatat rezultatul.

În ziua de miercuri, după conferinţa: "Provocările de azi: noi proiecte educative într-o societate interculturală" (ES Szilard Keresztes, Ungaria), a urmat o masă rotundă a profesorilor şi studenţilor ţigani, moderată de ES Josef Koukl (Cehia): "Ţiganii şi şcoala: probleme actuale şi probleme educative". După Liturghia prezidată de ES Petru Gherghel, după-amiază au urmat conferinţele: "Protejarea drepturilor ţiganilor în cadrul fenomenului migrator şi al procesului de integrare" (Pr. Antonio Perotti, Italia) şi "Rolul mass-media în formarea unei culturi de solidaritate şi de toleranţă" (Judit Juhasz, Ungaria).

Joi, 3 iulie, au avut loc întâlniri cu autorităţile statului şi ale oraşului şi o celebrare liturgică prezidată de ES Stephen Fumio Hamao.

Vineri, 4 iulie: masă rotundă a directorilor naţionali: "Dialog şi misiune: motivaţii şi obiective (moderator: ES Antal Majnek, Ucraina), propuneri pentru documentul final (Mons. Anthony Chirayath), celebrare euharistică la Esztergom, prezidată de ES card. Laszlo Paskai.

Sâmbătă, 5 iulie: Observaţii conclusive (ES Agostino Marchetto), prezentarea şi aprobarea documentului final, celebrare euharistică, prezidată de ES Gilbert Louis (Franţa), vizită la diferitele comunităţi de ţigani din Ungaria.

Duminică, 6 iulie: pelerinaj la sanctuarul greco-catolic din Mariapocs, Liturghie bizantină cu ţigani, prezidată de ES Szilard Keresztes.

* * *

"Am vrea ca rezultatul acestei excepţionale întâlniri să fie acela de a vă face să vă gândiţi la sfânta Biserică, la care aparţineţi; de a vă face s-o cunoaşteţi mai bine, s-o preţuiţi mai mult, s-o iubiţi mai mult;... fiecare dintre voi trebuie să-şi spună lui însuşi: eu sunt creştin, eu sunt catolic. Şi dacă vreunul dintre voi nu poate să spună aşa, pentru că nu are o asemenea fericire, să ştie că Biserica Catolică îl iubeşte şi pe el, îl respectă, îl aşteaptă! Şi vrea ca el să privească spre Biserică cu ochi sinceri şi cu suflet bun" (Paul al VI-lea, la campusul internaţional al ţiganilor, Pomezia, Italia, 26 septembrie 1965).