Tăcerea Domnului: acesta este datul înfricoşător cu care se confruntă şi medicul, şi bolnavul: medicul, fiindcă indiferent ce ar face, ca persoană umană şi ca element integrat unui sistem de sănătate, ştie că rezultatul eforturilor sale nu depinde de el şi aşteaptă lucrarea Domnului, iar bolnavul, care continuă să spere într-un mereu "mai bine", aşteaptă aceeaşi lucrare a Domnului.
Şi totuşi Dumnezeu tace.
Singur în grădina Ghetsimani, departe de discipolii care dormeau, şi el îşi simţise sufletul cuprins de o întristare de moarte, iar sudoarea i se făcuse picături de sânge care cădeau pe pământ. Iar când, mai târziu, în prada celei mai crunte agonii, a îndurat şi îndepărtarea discipolilor, şi părăsirea din partea Tatălui, strigătul său sfâşiase timpul.
Dar Dumnezeu tăcea.
În istoria suferinţei umane, tăcerea Domnului umple spaţiul tuturor încercărilor, speranţelor şi promisiunilor.
Dar Dumnezeu tace cu adevărat?
Dumnezeu a vorbit, cuvântul Domnului s-a întrupat, a suferit, a murit şi a înviat. Acesta e răspunsul Tatălui. Iar drumul vieţii fiecăruia dintre noi reface într-o formă sau alta, aici şi acum, viaţa cuvântului întrupat, fiindcă, de dincolo de timp, Dumnezeu vorbeşte în fiecare clipă, iar cuvântul lui susţine creaţia şi creatura.
Şi aşteaptă răspunsul nostru. Iar fiecare din vorbele şi faptele noastre sunt - sau ar trebui să fie - rugăciuni. Afirmaţia e pe deplin adevărată mai ales astăzi, de Ziua Mondială a Bolnavului. Şi iată de ce: studii ample, desfăşurate în condiţii riguros ştiinţifice, confirmă eficienţa rugăciunii. Un studiu efectuat pe 4.000 de persoane cu vârsta cuprinsă între 65 şi 74 ani1, a demonstrat că persoanele care aveau un program zilnic de rugăciune şi studiu al Bibliei şi asistau la serviciul religios duminical aveau tensiunea arterială normală, deci erau cu aprox. 40 % mai puţin predispuse la accidente vasculare cerebrale sau cardiace, comparativ cu persoanele de aceeaşi vârstă, dar nepracticante. Un alt studiu, desfăşurat la Unitatea de Îngrijire Coronariană din Spitalul General din San Francisco (august 1987 - mai 1988)2, a cuprins 393 de pacienţi comparabili ca diagnostic, vârstă, factori de risc, tratament, care au fost selectaţi de computer să beneficieze sau nu de rugăciuni din partea unui grup de asistenţă spirituală; nici medicii, nici pacienţii nu ştiau din care categorie făceau parte (studiu "în dublu orb"). La încheierea studiului s-a constatat că între cele două grupuri exista o diferenţă semnificativă statistic: pacienţii care au beneficiat de rugăciuni au necesitat mai puţine intervenţii de resuscitare cardio-respiratorie, complicaţiile au fost mai reduse, nu au necesitat antibiotice, necesarul de diuretice a fost mai mic, iar numărul de decese, redus. Dată fiind similitudinea stării clinice şi a terapiei aplicate, efectul menţionat se datorează în exclusivitate rugăciunii. Un alt studiu3 (tot în SUA) s-a desfăşurat pe un număr de 18 copii cu leucemie, dintre care zece copii au beneficiat de rugăciuni, iar ceilalţi opt, cu diagnostic, vârstă şi tratament similar, au constituit lotul martor (fără rugăciuni). Studiul s-a desfăşurat în triplu orb, adică nici pacienţii, nici medicii nu ştiau cărui grup aparţin şi nici grupul de rugăciune, aflat în alt stat, nu ştiau că se roagă pentru sănătate. După 15 luni, rezultatele au fost: din grupul de 10 copii care au beneficiat de rugăciuni trăiau şapte, în timp ce din lotul martor, numai doi.
Rugăciunea poate fi personală (efectuată pentru sine) sau efectuată pentru ceilalţi, cunoscuţi sau nu; o persoană poate astfel să beneficieze de efectele propriei rugăciuni sau ale rugăciunilor efectuate de ceilalţi pentru ea, sau de rugăciunile pe care ea însăşi le adresează în beneficiul celorlalţi. În felul acesta rugăciunea are forma crucii: o dimensiune verticală (fiecare în dialog cu Dumnezeu pentru sine ) şi o dimensiune orizontală (fiecare pentru ceilalţi).
Două tipuri de rugăciuni sunt în mod deosebit benefice în cazul bolnavilor cronici: 1. rugăciunea de mulţumire - "ca şi când ar fi primit deja ceea ce imploră prin rugăciune", efectuată chiar înainte de orice rezultat favorabil terapeutic; 2. rugăciunea pentru ceilalţi, cunoscuţi şi necunoscuţi, fiindcă în felul acesta pacientul devine mai puţin preocupat de propria boală, renunţând la gândurile ruminante care adâncesc starea de depresie şi-şi deschide astfel el însuşi calea spre gândirea pozitivă şi implicit, spre vindecare.
Oare Dumnezeu tace? Nu!
Dumnezeu vorbeşte de dincolo de timp, în fiecare clipă, cu fiecare dintre noi, medic sau bolnav. Când zgomotul lumii acoperă însă cuvântul său, atunci ni se pare că Dumnezeu tace. Şi iată, se face deodată tăcere şi în inima noastră: tăcerea în care auzim cuvântul său şi ne auzim şi pe noi înşine, cu tumultul întregii noastre vieţi. Iar atunci, rugăciunea noastră are puterea de a schimba lumea şi pe noi înşine fiindcă, aşa cum noi suntem făcuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, la fel cuvintele noastre reflectă cuvântul său creator.
Dr. Ecaterina Hanganu
Note
Williams D., "Scientific Research of Prayer: Can the Power of Prayer Be Proven?", PLIM Report, 1999, vol.8#4.
2 Byrd, R.C., "Positive therapeutic effects of intercessory prayer in a coronary care unit population", Southern Medical Journal, 1988 : 81(7), 826-829.
3 Collipp, P.J., "The efficacy of prayer: A triple-blind study", Medical Times, 1969: 97, 201-204.
