Zeci de preoţi şi sute de credincioşi din Gherăeşti, Pralea şi nu numai au participat în ziua de miercuri, 24 mai 2006, la Gherăeşti, la Liturghia de înmormântare a părintelui Anton Dănculesei. Liturghia cu requiem a fost prezidată de PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi şi coleg de promoţie al părintelui decedat.
Aproximativ 80 de preoţi şi un frumos număr de credincioşi din Gherăeşti şi Pralea s-au adunat în jurul păstorului Diecezei de Iaşi la Liturghia de înmormântare a părintelui Anton Dănculesei, decedat în ziua duminică, 21 mai. În vârstă de aproape 72 de ani, părintele Anton a activat în ultimii 33 de ani în Parohiile Ştefan cel Mare (1973-1984) şi Pralea (1984-2006). A slujit în aceste comunităţi cu mult devotament până în ziua în care Domnul l-a chemat la sine. A trecut prin multe suferinţe: a stat în sacristie într-o iarnă geroasă, încălzindu-se cu sticle cu apă fierbinte pe când biserica era în construcţie; a fost salvat într-o iarnă de un câine în urma unui accident pe când se întorcea de la Vizantea spre Pralea, după ce a dus materiale la Vizantea; a stat luni de zile în spital; a fost anchetat şi ameninţat din pricina construcţiilor...
Sicriul cu trupul părintelui a fost depus mai întâi în biserica parohială din Pralea, unde a rămas până în ziua de marţi, când după sfânta Liturghie cu requiem a fost transportat la Gherăeşti, localitatea sa natală, şi depus în biserică. Aici rudele şi alţi gherăeşteni au vegheat ore în şir în rugăciune.
La Gherăeşti, Liturghia cu requiem a fost celebrată în ziua de miercuri, ora 10.30, la altarul din curtea bisericii, unde părintele a fost adus cu jumătate de oră înainte de celebrare. Preoţii au venit în procesiune din casa parohială, aşezându-se în locurile special rezervate lor, în prezbiteriu. Între preoţi s-au aflat colegii de promoţie ai părintelui Anton, între care şi părintele Isidor Mocanu, fostul paroh al comunităţii Gherăeşti, precum şi mulţi preoţi originari din această comunitate. La treptele altarului, pe un catafalc, a fost pus sicriul cu trupul părintelui, însoţit de lumânarea pascală, alături aşezându-se rudele apropiate ale celui decedat (fraţi, nepoţi etc.). Un grup de 70 de credincioşi din Pralea a înconjurat sicriul părintelui, manifestându-şi în felul acesta dragostea şi preţuirea lor faţă de cel care i-a păstorit cu drag atâţia ani. Prezenţa lor în număr mare la Gherăeşti, precum şi durerea ce li se citea pe chipuri, reprezintă o dovadă în plus a iubirii pe care părintele le-a purtat în toţi aceşti ani.
Predica a fost rostită de părintele Ioan Tamaş, coleg de promoţie al părintelui decedat. Cu mai puţin de un an în urmă, la 30 iunie 2005, promoţia preoţilor sfinţiţi în 1965, din care face parte şi părintele Anton, s-a întâlnit la Gherăeşti, pentru a marca 40 de ani de slujire în via Domnului. Părintele Anton a participat atunci la ultima Liturghie în satul natal. De această dată, colegii de promoţie, precum şi ceilalţi preoţi şi credincioşi, s-au adunat la Gherăeşti dintr-un cu totul alt motiv, mai puţin fericit: pentru a se ruga în jurul sicriului părintelui Anton, care era condus pe ultimul drum pe acest pământ: drumul spre cimitir. "Dacă trăim, pentru Domnul trăim, şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci, fie că trăim, fie că murim, ai Domnului suntem" (Rom 14,8). Pornind de la acest fragment din Scrisoarea către Romani, părintele predicator a subliniat faptul că pentru omul credincios acestea nu sunt momente de jale şi durere. Cel care a trăit toată viaţa în prezenţa Domnului nu experimentează sentimente de teamă şi nelinişte înainte de întâlnirea cu Domnul. Aceasta devine un motiv de bucurie, deoarece reprezintă împlinirea întregului itinerar al credinţei şi al speranţei din timpul vieţii pământeşti. Modul cum a murit părintele, "ca un sfânt, în linişte şi pace, fără să fi fost tulburat sau neliniştit", este încă o dovadă vieţii de "intimitate cu Domnul" pe care a trăit-o aici pe pământ, a subliniat părintele spre finalul predicii. Pentru omul credincios, care trăieşte toată viaţa în frica de Domnul, moartea devine motiv de bucurie şi de speranţă.
Liturghia a continuat în mod obişnuit, toţi cei prezenţi aducând pe altar prinosul de mulţumire pentru viaţa părintelui Anton. La momentul împărtăşaniei, mulţi credincioşi s-au împărtăşit, ca o pregustare a banchetului ceresc la care a fost chemat şi părintele Anton.
Din partea credincioşilor din Pralea a vorbit la finalul celebrării părintele Benone Lucaci, fiu al acestei comunităţi. "Părintele Anton a fost pentru noi ca o lumânare care arde şi luminează la fel de puternic până la ultima picătură de ceară", a subliniat între altele părintele. Jertfa părintelui, realizată cu răbdare şi devotament, "a schimbat faţa întregii comunităţi din Pralea". Părintele a reuşit, în condiţii vitrege, să construiască o frumoasă biserică în această comunitate, a construit, de asemenea, casa parohială, o casă pentru preoţii pensionari şi un oratoriu pus la dispoziţia credincioşilor din întreaga dieceză şi nu numai. Dar dincolo de toate acestea, ceea ce a făcut părintele cel mai important, e că "a încercat să modeleze în fiecare dintre noi imaginea lui Cristos", a spus părintele Benone. Părintele a vorbit cel mai mult prin viaţa pe care a trăit-o, iar cuvintele ce l-ar caracteriza cel mai bine ar fi: "Învăţaţi de la mine, căci sunt blând şi smerit cu inima". În final părintele a spus: "Asemenea sfântului Augustin şi noi, nu ne întrebăm de ce ni l-a luat Domnul, ci îi mulţumim Domnului că ni l-a dat!"
PS Petru Gherghel a ţinut să rostească un cuvânt de preţuire la adresa celui decedat. Drumul părintelui Anton spre sfânta Preoţie a fost lung şi uneori anevoios, fiind nevoit, din anumite motive, să întrerupă de mai multe ori Seminarul, dar niciodată nu a abandonat chemarea pe care i-a dat-o Domnul. Episcopul s-a considerat un "ucenic al părintelui Anton" şi îşi aminteşte cu drag de acele zile, când, pe atunci seminaristul Anton Dănculesei, trecând spre biserică pe strada Excelenţei sale, îl striga mereu: "Petrică, nu vii la biserică?" Părintele Anton nu s-a ruşinat să "cerşească" atunci când a fost nevoie pentru binele comunităţilor din Pralea şi Ştefan cel Mare, iar atunci când a considerat oportun a făcut ceva şi pentru întreaga dieceză: Oratoriul "Don Bosco", în care grupuri de copii, tineri, adulţi sau preoţi, se întâlnesc adesea în timpul anului.
Preasfinţitul a ţinut să mângâie şi să încurajeze şi rudele părintelui, apreciind faptul că în ultimele zile, la spitalul din Iaşi, l-au îngrijit cu atâta dragoste şi dăruire. De asemenea, episcopul a transmis tuturor salutul PS Aurel Percă, al ÎPS Ioan Robu şi al PS Anton Coşa, care nu au putut participa la acest moment. În final, episcopul a citat un fragment din testamentul părintelui Anton Dănculesei: "În ziua înmormântării aş vrea să plâng cu voi toţi cei prezenţi, dar nu voi putea. Tuturor celor care mă conduc la cimitir un salut din partea mea. Mai treceţi pe la mormântul meu. Adio dragi săteni şi tuturor celor prezenţi".
Părintele a fost purtat apoi în procesiune spre cimitir, acolo unde îşi dorm somnul de veci şi înaintaşii Sfinţiei sale. Din procesiune nu au lipsit coroanele, pe care era inscripţionate gânduri de aleasă preţuire din partea celor care l-au cunoscut. În ciuda căldurii caniculare, credincioşii l-au însoţit pe acest ultim drum pe părintele Anton cu rugăciunea şi cântarea lor. Sicriul cu trupul părintelui a fost aşezat în cavoul preoţilor, unde mai sunt înmormântaţi, între alţii, pr. Ioan Mărtinaş şi pr. Andrei Adam.
Părintele Anton a ajuns deja la "întâlnirea cu Domnul", iar acum aşteaptă ziua învierii glorioase, la sfârşitul timpurilor. În pelerinajul său pământesc, părintele Anton a lăsat în urmă mireasma plăcută a preotului "îndrăgostit de Cristos", care i-a slujit pe ceilalţi cu răbdare şi blândeţe. Dumnezeu să-l fericească alături de sfinţii săi, dăruindu-i viaţa veşnic fericită.
Diac. Petru Tamaş
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 24 mai: Gherăeşti: Înmormântarea pr. Anton Dănculesei.
