Nimic nu vorbeşte mai mult despre personalitatea cuiva decât încălţămintea.
După ce Sfântul Părinte a refuzat să primească salutul cardinalilor stând pe tronul apostolic şi a coborât în mijlocul lor, după ce a apărut la balconul papal într-o simpla reverendă albă, fără mozzetta tradiţională, după ce şi-a păstrat aceeaşi cruce de fier din timpul când era arhiepiscop de Buenos Aires refuzând crucea pectorală de aur, iar în loc de inelul pescarului din aur masiv a cerut unul de argint placat cu aur, după ce a redus la minimum decoraţiunile florale din ziua intronizării, iată că papa Francisc şi-a păstrat şi propriii pantofi negri, în loc de încălţămintea tradiţională, roşie, a papilor. Ioan Paul al II-lea renunţase la adidaşii pe care-i mai purta în timpul preoţiei, în favoarea unor pantofi papali nu roşii, ci maro. Benedict al XVI-lea revenise la tradiţia pantofilor roşii, dar papa Francisc, cu modestia de acum legendară, a considerat potrivit să-şi lustruiască doar... pantofii săi negri. Şi care nu sunt deloc noi, ci poartă urmele vizibile ale drumurilor prin cartierele marginaşe din Buenos Aires.
În psihologie, "a te pune în încălţămintea cuiva " sau a purta aceeaşi încălţăminte înseamnă a intra în starea de compasiune cu persoana respectivă până la identificare cu viaţa sa, ca s-o poţi înţelege şi ajuta. E ceea ce a făcut Van Gogh care, găsind în piaţa de vechituri o pereche de ghete uzate, le-a cumpărat, le-a purtat şi le-a pictat tocmai fiindcă uneau munca sa cu munca grea a lucrătorului căruia-i aparţinuseră.
Iar papa Francisc, în pantofii săi negri, a coborât în mijlocul oamenilor care-l îmbrăţişau şi pe care-i îmbrăţişa, a sărutat copiii, a binecuvântat mulţimea şi în spirit franciscan, chiar şi câinele reporterului Alessandro Forlani (un câine-ghid, fiindcă reporterul e orb). În pantofii săi negri şi mult purtaţi, papa Francisc este între cei mulţi, unul dintre cei mulţi.
În Joia Sfântă, va spăla şi va săruta picioarele deţinuţilor din închisoarea pentru minori de la Casal del Marmo, aşa cum făcuse în 2001, intrând într-un spital pentru bolnavii de SIDA, sau în 2008, într-un centru de reabilitare pentru toxicomani. Papa Francisc îl regăseşte pe Isus în "leprozeriile" prezentului fiindcă îl regăseşte dintotdeauna pe Isus în sine însuşi.
Şi toate acestea, fiindcă, atunci când avea 17 ani, Cristos l-a privit cu ochii plini de iubire şi, văzându-l, l-a chemat.
Iar Jorge Mario Bergoglio a pornit pe cale, urmând chemarea. Acea chemare care uneşte pământul cu cerul, pentru fiecare dintre noi. Încălţămintea vorbeşte despre pământ, despre truda, despre lupta, mâhnirile şi împlinirile unei vieţi. Dar mai ales, despre Duhul Sfânt care deschide calea şi conduce pe cale. Şi dacă atunci când a ieşit fumul alb, anunţând alegerea papei, a apărut din înălţimi un... pescăruş, înseamnă că înaintează tot mai departe, în larg, corabia Bisericii noastre.
Tocmai fiindcă pe pământ, pantofii trudiţi merg mai departe pe cale.
Pantofii negri şi nu tocmai noi ai papei Francisc.
Dr. Ecaterina Hanganu
