Veniţi să adorăm Inima lui Isus, rănită de iubire pentru noi!
Lecturile biblice de la sfânta Liturghie din solemnitatea Inimii Preasfinte a lui Isus compară iubirea inimii lui Isus faţă de oameni cu iubirea păstorului bun faţă de oiţele sale: păstor bun care caută şi îngrijeşte oiţele sale; păstor bun care le oferă oiţelor sale cea mai bună păşune; păstor bun care le conduce la cele mai bune izvoare; păstor bun care le-a construit cel mai bun staul; păstor bun care le oferă cea mai bună protecţie în rănile sale sfinte; şi păstor bun care le-a câştigat cea mai sigură mântuire, cea de pe cruce (cf. Ez 34,11-16; Ps 23,1-6; Rom 5,5-11; Lc 15,3-7).
De aceea, astăzi, sfântul Bonaventura (1218-1274), episcop, cardinal, filozof, teolog, învăţător al Bisericii, ne vorbeşte astfel în cea de-a doua lectură de la Breviar: "Gândeşte-te omule răscumpărat, cine, cât de mare şi de ce natură este acela care, pentru tine, atârnă pe cruce, el, a cărui moarte dă viaţă celor morţi, el, a cărui trecere din lumea aceasta o plânge cerul şi pământul şi face să se despice şi pietrele cele mai dure. Ridică-te, aşadar, suflet prieten al lui Cristos şi ascunde-te în rănile lui! Fii ca porumbelul care îşi face cuibul pe la intrarea peşterilor (cf. Ier 48,28) şi ca vrabia care îşi găseşte o casă acolo (cf. Ps 83,4). Apropie-ţi gura ca să sorbi apă din izvoarele Mântuitorului (cf. Is 12,3). Aici se află izvorul care ţâşneşte din centrul paradisului, şi care, împărţindu-se în patru fluvii (cf. Gen 2,10) se revarsă în inimile care ard de iubire, le fecundează şi irigă întreg pământul".
Iată, ce ne spune şi imnul de la rugăciunea de dimineaţă, tot de la Breviar: "Isuse, tu eşti bucurie deplină, balsam care orice durere alină, speranţă în cel ce speranţă nu are, fântână de har şi noian de-ndurare. Iertare primeşte cel care ţi-o cere, pătruns de căinţă, pătruns de durere. Şi cel ce te vede în tot ce există nu poate să spună că viaţa e tristă. Iubirea ta, Doamne, nimic n-o cuprinde; flămândului este cerească merinde, în arşiţa vieţii e sfântă licoare, de bea însetatul dintr-însa, nu moare.
Sfânta Gertruda cea Mare (1256-1302), călugăriţă, într-o convorbire tainică şi mistică cu sfântul Ioan apostol şi evanghelist, l-a întrebat despre evlavia către Inima lui Isus. Iar acesta i-a răspuns: "Evlavia către Inima lui Isus este o evlavie destinată oamenilor din timpurilor moderne; lor le este rezervat harul de a auzi farmecul dulce a bătăilor inimii lui Isus. La aceste bătăi de iubire ale Inimii sale, lumea îmbătrânită de păcate va întineri, se va scutura de toropeală şi se va înflăcăra de focul iubirii divine".
Acesta este motivul pentru care, papa Leon al XIII-lea (1810-1903), a propus o consacrare a lumii întregi la Inima preasfântă a lui Isus. Iată motivul pentru care şi papa Francisc a reluat această idee sfântă de consacrare a lumii la Inima lui Isus, mai întâi pentru Europa şi apoi pentru lumea întreagă, cu condiţia, spunea papa, ca Evanghelia să-şi reia locul just în viaţa naţiunilor şi cultul Inimii lui Isus să fie iarăşi promovat.
Isus a venit pe pământ, aşa cum ne spune şi evanghelia de astăzi, ca să caute şi să salveze toate oile pierdute (cf. Lc 15,3-7). Într-o convorbire tainică cu sfânta Matilda (1241-1299), "privighetoarea lui Dumnezeu", cum a numit-o papa emerit Benedict al XVI-lea, pe când aceasta se ruga pentru întoarcerea unui suflet rătăcit, Isus, i-a dat următorul sfat: "Fiica mea, îndeamnă pe acea persoană pentru care te rogi, să se încreadă în milostivirea inimii mele, căci nu este inimă atât de împietrită pe care eu să nu o pot converti".
Da, evlavia la Inima lui Isus, converteşte şi mântuieşte. Toţi păcătoşii care vin, sau sunt aduşi la Inima lui Isus, sunt iertaţi, vindecaţi şi mântuiţi. Un preot francez predica odată cu zel despre iubirea şi milostivirea Inimii lui Isus. O familie care avea un bolnav grav care refuza împăcarea cu Dumnezeu, i-a cerut sfat misionarului. Acesta le-a spus celor din familie să-l recomande Inimii lui Isus. După trei zile, bolnavul care părea ieşit din simţuri, a început să mişte buzele. Când a fost întrebat dacă vrea să se spovedească, a spus da. A venit misionarul, l-a împăcat şi l-a împărtăşit cu Isus.
Odată un tată i se plângea unui preot despre viaţă desfrânată a fiicei sale de 18 ani. Preotul i-a cerut tatălui să-şi convingă fiica să se roage nouă zile, câte trei Slavă Tatălui, în faţa icoanei Inimii lui Isus. La început tânăra nici n-a voit să audă. Dar la insistenţele tatălui a acceptat. După trei zile tatăl şi-a găsit fata plângând şi rugându-se cu foc în faţa icoanei Inimii lui Isus. Inima lui Isus biruise, fata se convertise. Ba mai mult, a intrat într-o mănăstire pentru toată viaţa.
Şi sfântul Petru a fost câştigat după trădare de rugăciunea lui Isus. Sfântul Clement, al treilea urmaş lui Petru la cârma Bisericii (88-97), spune despre Petru că toată viaţa lui a purtat pe umăr un ştergar pentru lacrimile căinţei sale. La fel şi sfânta Margareta de Cortona (1247-1297), convertită de iubirea inimii lui Isus, şi ea a plâns, a făcut pocăinţă şi reparaţie toată viaţa ei. Odată Isus i-a spus: "Priveşte rana inimii mele, acolo vei găsi toată bunătatea, toată încrederea şi toată liniştea sufletului tău"! Isus avea milă şi iertare şi pentru Iuda dacă el ar fi venit să i le ceară.
Apoi, evlavia către Inima lui Isus este o evlavie care face oameni sfinţi. Aş aminti mai întâi un preot spaniol pe care papa Benedict al XVI-lea, l-a declarat fericit în aprilie 2010. Este vorba de preotul Bernardo Francisco de Hoyos (1711-1735), care a găsit în Inima lui Isus acea "comoară ascunsă" la care se referă evanghelia (cf. Mt 13,44). Când avea 21 de ani, Bernardo Francesco de Hoyos, a găsit o carte care avea să-i schimbe viaţa. Cartea se intitula "Despre Trupul Domnului şi despre devoţiunea către Inima lui Isus", scrisă de părintele José de Gallifet (1663-1749), un mare cinstitor şi apostol al inimii preasfinte a lui Isus. Din momentul citirii acelei cărţi, Bernardo Francisco de Hoyos, a devenit un alt om; a devenit un mare cinstitor şi un mare apostol al cultului Preasfintei Inimi a lui Isus în toată Spania. S-a dus la seminar, a ajuns preot şi a predicat mult despre inima lui Isus şi mai ales despre promisiunile inimii sale. Ultimele lui cuvinte au fost: "O, ce frumos este să locuieşti în sfânta inimă a lui Isus!".
Un alt sfânt răsărit din evlavia către inima lui Isus, este şi sfântul Alois de Gonzaga (1568-1591), care a fost mai mult înger decât om, care s-a asemănat lui Isus până acolo, că şi-a jertfit viaţa pentru îngrijirea şi mântuirea ciumaţilor. A murit spunând: "Cu bucurie voi pleca în paradis!"
Un alt sfânt ivit din evlavia către Inima lui Isus este şi sfântul Claudiu de la Colombi?re (1641-1682), un preot francez iezuit şi duhovnic al sfintei Maria Margareta Alacoque, canonizat de papa Ioan Paul II (1920-2005), la 31 mai 1992. A iubit mult şi a predicat la fel de mult despre inima lui Isus. Din cauza unei calomnii, a fost închis în Anglia şi apoi a fost expulzat. El este cel care a spus: "Aş putea scrie o carte despre milostivirea inimii lui Isus, căci am văzut-o la lucru în tot acest timp". Cu siguranţă că şi noi am văzut milostivirea divină la lucru în viaţa noastră, dar nu am fost atenţi ca să o recunoaştem.
Evlavia către Inima lui Isus ne ajută şi în căutările vieţii prezente, uneori sublimându-le, alteori depăşindu-le.
Isus însuşi s-a rugat Tatălui ceresc pentru uşurarea paharului său (cf. Mt 26,39-42) şi drept răspuns a primit un cer de sfinţi. Şi Paul s-a rugat Domnului ca să-i ia ghimpele din trup (cf. 2Cor 12,7), dar Dumnezeu i-a dat succes în apostolat şi darul de a vedea cerul încă de pe pământ (cf. 2Cor 12,2). Şi sfântul Benedict Iosif Labre (1748-1783) a cerut Inimii lui Isus sănătate şi înţelepciune ca să fie acceptat într-o mănăstire, dar a primit harul de a-l adora în Euharistie şi de a-l predica cât doreşte, câştigând multe suflete pentru împărăţia sa.
Dar Inima lui Isus, dă şi harul aşa cum este cerut şi de cele mai multe ori cu mult mai mare.
Un proprietar de pământuri, pe a cărui moşie îşi câştigau existenţa sute de lucrători, din cauza unei secete care îi compromitea recolta era aproape de faliment, iar lucrătorii ameninţaţi cu lipsurile. În această situaţie grea, fermierul s-a încredinţat inimii lui Isus care a trimis ploaia aşteptată la timp şi astfel s-a putut merge mai departe.
Isus care i s-a recomandat sfintei Tereza de Avila (1515-1582) că el este: "Isus al Terezei", el se recomandă astfel şi fiecărui om. Astfel, Isus este al Terezei, este şi Isus al lui Ioan evanghelistul, şi al lui Paul, şi al lui Augustin, şi al lui Francisc şi al fiecăruia dintre oameni. Dar, Isus aşteaptă ca şi noi toţi, fiecare personal, să-i spunem: "Isuse, tu eşti al meu". Mai exact, în schimbul ajutoarelor de multe feluri şi mai ales în schimbul mântuirii de pe cruce şi a locurilor pe care ni le-a pregătit în cer, Isus ne cere: 1. să ne configurăm inima noastră cu inima lui; 2. să devenim apostoli ai inimii sale în lume; 3. şi mai ales să-l primim în sfânta Împărtăşanie.
1. Maria, mama lui Isus, a fost prima care a iubit inima lui Isus şi şi-a modelat inima ei după Inima cea milostivă a lui Isus. Ea ne va ajuta şi pe noi să dobândim o inimă ca a lui Isus şi să-i slujim lui după dorinţele inimii sale, aşa cum i-a ajutat pe cei din Cana Galileii (cf. In 2,5). Aşa l-a ajutat, de exemplu, pe un preot în timpul năvălirilor turceşti să-şi scrie în inimă numele lui Isus. Când turcii i-au cerut să nu mai rostească numele lui Isus, acesta le-a răspuns că nu poate face aceasta pentru că are numele lui Isus întipărit în inima sa. Şi când turcii l-au ucis şi i-au scos inima, s-au convins că aşa era. Da, ca să ne sfinţim şi ca să ne mântuim, trebuie să avem numele lui Isus întipărit în inimile noastre?
2. Un mare cinstitor şi un mare apostol al Inimii lui Isus în lumea întreagă, a fost şi preotul peruan, Matei Crawley Boewey (1875-1960). El este cel care a scris şi renumita carte dedicată iubirii şi răspândirii evlaviei inimii lui Isus: "Spre Regele Iubirii", carte tradusă şi publicată şi în limba română. Multe au fost sufletele câştigate de el pentru inima lui Isus, dar cea mai îndârjită inimă câştigată pentru Inima lui Isus, a fost inima vice amiralului chilian Juan José Latorre Benavente (1846-1912), după ce acesta a câştigat o victorie navală asupra lui Peru. Mesajul principal al cărţii "Spre Regele Iubirii", şi centrul devoţiunii către Inima lui Isus predicată de el, a fost câştigarea de suflete pentru Isus.
Părintele Matei Crawley Boewey spune că în această muncă de câştigare a sufletelor pentru cer, trebuie să se implice toţi creştinii, de la copii la bătrâni. În cartea sa: "Spre Regele Iubirii", el ne vorbeşte de apostolatul unei copile de 8 ani, pe care chiar el o pregătise pentru prima sfântă Împărtăşanie. Această fetiţa avea dese convorbiri intime cu Isus. Odată Isus i-a spus: "Cere-mi suflete şi îţi voi da! Spune-i şi părintelui Matei să-mi ceară suflete şi i le voi da! Spune la toţi oamenii să-mi ceară suflete şi le voi da!" În timp ce-i povestea părintelui despre aceste cuvinte ale lui Isus, fetiţa spuse: "Părinte, eu mă retrag, căci simt că vine pentru spovadă acel suflet pentru care mi-aţi cerut să mă rog1" Şi aşa a fost.
Şi sfântul Ioan Maria Vianney (1786-1859), cu mult înainte ştia acest lucru, din promisiunile inimii lui Isus, făcute de Isus însuşi sfintei Margareta Maria Alacoque (1674-1675), pentru preoţii evlavioşi către Inima sa. El şi-a convertit enoriaşii, petrecând mult timp în adoraţie în faţa preasfântului sacrament şi predicând evlavia către Inima lui Isus. Acest lucru l-a sfătuit şi pe un preot vecin cu parohia sa care se confrunta cu o răcire a credinţei între enoriaşi. Acest lucru îi sfătuieşte şi pe preoţii de astăzi care trec prin situaţii de acest fel.
3. Şi nu în ultimul rând, inima lui Isus ne vrea des în adoraţie, la sfânta Liturghie şi la sfânta Împărtăşanie. În noaptea de 16 iunie 1675, în capela mănăstirii vizitandinelor, din Paray le Monial, din Paris, stătea îngenuncheată în faţa tabernacolului, smerita călugăriţă Margareta Maria Alacoque (1674-1675). Deodată uşiţa tabernacolului s-a deschis şi a apărut Isus cu pieptul deschis şi cu inima în flăcări şi înconjurată de o coroană de spini, iar între flăcări se afla înfiptă o cruce, şi i-a spus: Iată inima care a iubit atât de mult pe oameni, până acolo că s-a lăsat mistuită de flăcări pentru ei. Dar în schimb nu primeşte decât nerecunoştinţă, dispreţ, batjocuri şi sacrilegii. Doresc ca prietenii mei să vină în adoraţie în faţa tabernacolului. Doresc o sărbătoare în cinstea inimii mele, pentru că vreau să întronez iubirea inimii mele în toate inimile. Doresc ca cei care mă iubesc să se împărtăşească des şi bine. Doresc ca un semn deosebit al dragostei lor pentru mine, prietenii mei să se spovedească şi să se împărtăşească 9 Vineri I, din lună, iar eu le promit tuturor care vor împlini această dorinţă a inimii mele, că nu vor muri despărţiţi de mine. Deci, Euharistia este centrul cultului Inimii lui Isus.
Iată, toate celelalte promisiuni ale inimii lui Isus, făcute prin sfânta Margareta Maria Alacoque, pentru toţi cinstitorii ei euharistici şi misionari: 1. Le voi dărui toate harurile necesare stării lor de viaţă; 2. Voi dărui pace în familiile lor; 3. Îi voi mângâia în suferinţă; 4. Voi fi scutul lor sigur în viaţă şi mai ales în ceasul morţii; 5.Voi binecuvânta cu îndestulare toate planurile lor; 6. Cei păcătoşi vor afla în Inima mea un ocean nemărginit de îndurări; 7. Sufletele care zac în lâncezeală vor deveni pline de zel; 8. Sufletele pioase vor ajunge la o mare desăvârşire; 9. Voi binecuvânta casele unde se află şi se cinsteşte icoana Inimii mele;10. Preoţilor le voi da daruri care să mişte inimile cele mai împietrite; 11. Numele celor care răspândesc această devoţiune vor fi scrise în Inima mea şi nimic nu le va şterge de acolo. 12. Tuturor celor care se vor împărtăşi nouă luni de-a rândul, în fiecare primă vineri a lunii, le promit harul statorniciei în bine până la sfârşit. Ei nu vor muri lipsiţi de harul meu, nici fără a primi sfintele sacramente. În ceasul din urmă, Inima mea le va fi scăpare sigură.
Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul. Binecuvântează-l, suflete al meu pe Domnul şi nu uita nicicând de binefacerile sale; el îţi scapă viaţa de la pierzare şi te încununează cu iubire şi îndurare (cf. Ps 34,9; Ps 104,2-4).
Pr. Ioan Lungu
