Anul Familiei: "Nu vă înjugaţi la acelaşi jug cu cei necredincioşi" (2Cor 6,14).
Reflecţie la sărbătoarea sfântului Marcu, evanghelist
În fiecare an, la 25 aprilie, Biserica îl celebrează pe sfântul Marcu evanghelistul (numit şi Ioan Marcu), fiul Mariei şi vărul lui Barnaba, colaborator al sfinţilor apostoli Petru şi Paul, episcop de Antiohia şi martir al credinţei în Cristos.
Am început această reflecţie despre sfântul Marcu cu un cuvânt din Sfânta Scriptură: "Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi" (2Cor 6,14), la care vreau să mai adaug şi o vorbă a lui Napoleon I (1769-1821), care spune aşa: "Educaţia unui copil începe cu o sută de ani înainte de a se naşte". Prin aceste două citate, vreau să evidenţiez cât este de important şi cât de mult contează în educaţia şi creşterea copiilor, ambientul optim, social şi familial în care se nasc şi cresc.
Sfântului Marcu, pe care îl sărbătorim astăzi, i-a cam lipsit ambientul optim, atât social, cât şi familial, pentru un început şi un parcurs bun pe drumul credinţei şi al mântuirii. Şi explic de ce am afirmat acesta, apelând la fragmentul evanghelic de astăzi.
Marcu preia şi redă cuvintele lui Cristos referitor la cei care vor crede în el: "Iată semnele care vor însoţi pe cei care vor crede: în numele meu vor scoate demoni; vor vorbi limbi noi; vor lua în mână şerpi; chiar dacă vor bea otravă, nu le va dăuna; îşi vor pune mâinile peste cei bolnavi şi ei se vor vindeca" (Mc 16,17-18).
Ioan-Marcu a reţinut aceste cuvinte şi le-a transmis mai departe, pentru că el înainte de a veni în mod total la credinţa în Cristos, de tare mulţi şerpi veninoşi a mai fost muşcat în sufletul său şi tare multă otravă sufletească a mai înghiţit de la păgânii din jurul său şi din casa sa.
Pe vremea lui Marcu, peste Israel domneau nişte copii degeneraţi ai lui Irod cel Mare, Irod Agripa şi Filip tetrarhul, păgâni, duşmani ai poporului care au introdus şi au susţinut cultul zeilor păgâni şi multe practici păgâneşti de viaţă. Şi ca şi cum aceste rele nu ar fi fost îndeajuns, Marcu a fost nevoit să trăiască alături de un tată păgân. Mama lui, Maria, deşi evreică bună şi apoi creştină bună, a făcut imprudenţa de a se căsători, după moda timpului, cu un păgân, pe nume Aristopulos, cu toate că legea ebraică interzicea israeliţilor angajarea în căsătorii inter-rasiale şi cu păgânii: "Să nu te încurci cu popoarele acestea, să nu măriţi pe fetele tale după fiii lor, şi să nu iei pe fetele lor de neveste pentru fiii tăi; căci ar abate de la mine pe fiii tăi, şi ar sluji astfel altor dumnezei; Domnul s-ar aprinde de mânie împotriva voastră şi v-ar nimici îndată" (Dt 7,3-4).
Un principiu asemănător este stipulat şi în Noul Testament: "Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul?" (cf. 2Cor 6,14).
Iar adevărul acestor afirmaţii ale Scripturii s-au arătat cu prisosinţă în viaţa lui Marcu, pe care îl sărbătorim astăzi.
Un copil cu două nume, unul de evreu, Ioan, voit de mama sa, şi unul de păgân, Marcu, dorit de tatăl său. Un copil cu două religii, una adevărată şi alta falsă. Un copil cu două locuri de închinare, sinagoga şi colina păgână. Un copil cu două principii de viaţă, unul evreu şi altul păgân. Un copil cu două învăţături total opuse, de la Dumnezeu şi de la idoli. Un copil duplicitar cu părinţii, dar şi cu viaţa. Un copil născut şi crescut într-un conflict de idei şi de stiluri de viaţă.
Sfântul Epifanie (315-403), ne spune că mama sa, Maria, a realizat curând greşeala făcută, şi a început imediat remedierea ei; a început prin a se ruga mult lui Dumnezeu pentru a fi iertată că şi-a ales un tată păgân pentru copilul ei; apoi prin a acţiona ca Marcu să fie introdus în ambientul lui Isus şi al apostolilor săi. În acest sens şi-a pus casa din Ierusalim la dispoziţia lui Isus şi a apostolilor (cf. Fap 12,12-17). Şi ca o paranteză, trebuie să spunem că în casa lor a Isus celebrat "Cina cea de taină" împreună cu ucenicii săi; iar Marcu a fost acel om despre care evanghelia ne spune că, celor doi ucenici trimişi de Isus pentru a căuta loc pentru Cină, el le-a arătat "un foişor mare cu masa gata aşternută" (cf. Mc 14,13-15); şi tot în casa lor, mereu deschisă ucenicilor lui Isus, s-a refugiat şi Petru, după ce a fost scăpat de înger din închisoare (cf. Fap 12,12).
Tot sfântul Epifanie povesteşte cum mama sa, în efortul de a-l recupera pe fiul său din mentalitatea păgână în care căzuse, l-a trimis pe Marcu să stea aproape de Isus şi de ucenicii lui, pentru a se iniţia în tainele Împărăţiei. Însă el l-a părăsit pe Isus chiar de la prima predică pe care nu a înţeles-o şi care nu i-a convenit, cea referitoare la Euharistie (cf. In 6,66).
Trebuie spus aici că Maria, mama lui, în efortul de a-l pune pe fiul ei pe drumul mântuirii, i l-a încredinţat spre salvare lui Barnaba, o rudă, în anul 44, cu ocazia unei colecte adunate din Antiohia pentru comunitatea din Ierusalim. Cu această ocazie, Paul l-a îndrăgit atât de mult pe Ioan-Marcu, încât a decis să-l ia cu sine, alături de Barnaba şi de alţi colaboratori, în prima sa călătorie misionară din Asia Mică (cf. Fap 13,5). Deşi Ioan-Marcu a înşelat dragostea lui Barnaba şi încrederea lui Paul, căci în toiul călătoriei, a abandonat totul şi s-a întors acasă (cf. Fap 13,13), totuşi Barnaba prin tact şi încredere, l-a câştigat definitiv pentru Cristos, umplând de bucurie inima mamei lui, Maria.
Veacul în care trăim duce mare lipsă de persoane ca Maria şi Barnaba. Oare unde sunt cei care repară greşelile? Unde sunt cei care plâng şi se roagă pentru repararea greşelii lor?
Dar Maria mai avea o durere în sufletului ei, convertirea soţului ei păgân, Aristopulos, pe care va reuşi să-l convertească în cele din urmă, cu ajutorul fiului ei Ioan-Marcu.
După convertirea sa, Marcu a lucrat mult în câmpul misionar, când pentru Petru (cf. 1Pt 5,13), când pentru Paul (cf. 2Tim 4,11), care erau de acum bătrâni sau în temniţe pentru Cristos.
Marcu nu a fost ataşat numai de un apostol, ci a colaborat cu toţi apostolii cu care a avut fericita ocazie să se întâlnească. Si aici este ceva de comentat. Sunt mulţi enoriaşi care se ataşează de un anume apostol a lui Isus. Iar când acest apostol este chemat, ca şi Isus, să predice şi prin alte părţi, ei nu mai colaborează cu următorul, nu mai fac nimic, şi chiar devin ostili evangheliei. Acest lucru e dăunător lucrării mântuirii. Trebuie să-i iubim şi să colaborăm cu toţi apostolii, şi să-i ajutăm pe toţi cei trimişi de Dumnezeu la noi, asemenea sfântului Marcu, căci îl slujim pe Dumnezeu.
După convertirea sa, pe Marcu nu l-a mai putut desparte nimic de dragostea lui Cristos: "nici necazul, nici strâmtorarea, nici prigonirea, nici foametea, nici lipsa de îmbrăcăminte, nici primejdia nici sabia" (cf. Rom 8,35).
După ce i-au fost probate credinţa şi determinarea, în Ierusalim şi la Roma, după ce i-a fost văzută evanghelia scrisă pentru păgâni, după ce a văzut că în evanghelia sa Isus este prezentat ca slujitorul mântuirii noastre, sfântul Petru l-a consacrat pe Marcu episcop şi l-a trimis pescar şi păstor de suflete la Alexandria (Egipt).
Biografii lui Marcu vorbesc că prima convertire pe care a făcut-o în calitate de episcop de Alexandria a fost cea a unui anume Anian, un meşteşugar, care, rănindu-se în timpul lucrului, i-a cerut lui Dumnezeu să-i trimită pe cineva care să-l vindece. Şi imediat i-a bătut la poartă Marcu care l-a vindecat în mod miraculos. Drept recunoştinţă, Anian l-a primit în casa sa, de unde sfântul Marcu şi-a început activitatea pastorală în Egipt.
După converirea sa, Marcu n-a mai căzut niciodată din harul apostolic; în schimb s-a lăsat prins în frânghia prigonitorilor săi care l-au târât pe străzile Antiohiei, apoi pe rugul aprins al păgânilor, la care venise să-i cucerească pentru Isus şi pentru viaţa veşnică.
Să ne întoarcem puţin la începutul consideraţiei noastre, unde vorbeam despre greşeala şi lupta duhovnicească a Mariei, pentru convertirea fiului ei, Marcu, apoi pentru convertirea soţului ei, Aristopulos. Spunem că toată această istorie dramatică a slujit de pildă, fie pentru nu cădea în greşeala Mariei, fie pentru a repara greşeala, asemenea ei. Iată două exemple în acest sens:
Eliza Ekbert, o tânără din Franţa, era logodită cu un tânăr care renunţase la credinţa creştină. Auzindu-l vorbind contra lui Dumnezeu şi a principiilor morale ale Bibliei, i-a cerut să înceteze pentru totdeauna cu aceste idei dacă o vrea de soţie. Acesta însă a refuzat să se oprească. Ea i-a cerut să înceteze cu aceste cuvinte, însă el a sfidat-o chiar în ziua căsătoriei. Atunci ea, chiar în faţa altarului, a spus un "Nu" categoric, renunţând astfel la căsătoria cu el.
Monica din Tagaste, care n-a cântărit destul de bine riscurile căsătoriei cu un păgân, îşi va găsi forţa în exemplul Mariei, mama lui Marcu, de a se încrede în Cristos, de a se ruga lui fără încetare, de a se jertfi şi lupta zilnic, de a căuta sprijin şi la alţii, pentru recuperarea copiilor şi a soţului ei din mentalitatea păgână şi pentru a-i reda lui Cristos şi Împărăţiei sale.
În concluzie, pentru a nu se mai repeta greşelile şi durerile din istoria vieţii sfântului Marcu, îmi permit să fac câteva recomandări inspirate din Biblie:
- referitor la crearea mediului social optim în care să se nască şi să crească copii de astăzi, recomand creştinilor care sunt chemaţi să alegă conducătorii civili, să-i aleagă şi să-i prefere numai pe cei credincioşi, pe cei care iubesc credinţa şi care susţin moravurile bune, căci Isus spune: "Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui şi toate acestea vi se vor adăuga pe deasupra" (Mt 6,31-33).
- referitor la tinerii care urmează să se căsătorească, recomand: "Nu vă înjugaţi la acelaşi jug cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între justificare şi nelegiuire? Sau ce comuniune este între lumină şi întuneric?" (2Cor 6,14).
- referitor la cei care au făcut deja pasul greşit, ca mama lui Marcu, sau ca mama lui Augustin, recomand să urmeze exemplele lor de reparare şi recâştigare a comorilor pierdute, prin rugă, jertfă, implicare şi muncă permanentă, căci Scriptura zice: "Folosiţi bine timpul favorabil, pentru că zilele sunt rele" (Ef 5,16).
- referitor la adulţii şi copiii din familii, care din cauza unei greşeli din tinereţe a unuia din părinţi stau acum departe de credinţa şi slujirea cerute de Dumnezeu, sau sunt duplicitari în cele sfinte, recomand să renunţe la orgoliile nedemne şi să se lase cuceriţi de Cristos, ca Marcu şi tatăl său, ca Augustin şi tatăl său, şi ca alţii, căci Biblia spune: "Lăsaţi-vă împăcaţi cu Dumnezeu!" (2Cor 5,20).
- referitor la păstorii de suflete, recomand ca toţi să aibă faţă de enoriaşi iubirea şi înţelegerea lui Barnaba faţă de Marcu. Iar referitor la enoriaşi, recomand ca toţi să aibă faţă de toţi păstorii de suflete iubirea lui Marcu faţă de Petru şi Paul, o iubire care nu făcea diferenţe. "Cine vă ascultă pe voi pe mine mă ascultă" (Lc 10,16).
- referitor la noi, toţi cei botezaţi, recomand ca nimeni să nu uite că la Botez am primit misiunea de a ne mărturisi fără rezerve credinţa în faţa oamenilor, pentru ca prin noi toţi să ajungă să-l cunoască şi să-l iubească pe Dumnezeu, iar astfel să se mântuiască. "Mergeţi în lumea întreagă, şi predicaţi evanghelia toată făptura" (Mc 16,15).
Charles de Foucauld (1858-1916) recomandă: "Lucraţi la sanctificarea lumii, cu şi fără cuvinte; duceţi evanghelia predicând-o cu gura şi cu exemplul, vestind-o şi trăind-o".
Cristos a înviat!
Pr. Ioan Lungu
