Să celebrăm maternitatea Fecioarei Maria. Să-l adorăm pe Domnul Cristos, Fiul ei.
Marele pictor austriac, Joseph Von Führich sau Josef Ritter Von Führich (1800-1876), a redat într-un tablou acea lume de gânduri şi sentimente care au trebuit să cuprindă toată fiinţa Fecioarei Maria în momentul în care l-a zămislit, de la Duhul Sfânt, pe sfântul ei Fiu, Isus Cristos. Cufundată adânc în gândurile sale, fecioara Maria trece printr-o frumoasă zonă împădurită. Deasupra ei se văd îngeri în zbor: unul cântă, altul îi aruncă în cale petale de trandafiri, iar un al treilea pendulează către ea o cădelniţă fumegândă. Toată imaginea este numai farmec, numai graţie. Înţelegem, cântecul îngerului, i se adresează viitoarei mame. Înţelegem şi petalele de trandafiri, şi acelea ei i se cuvin. Dar fumul de tămâie din cădelniţă? Acela nu mai este adresat Maicii Domnului. Acela vizează deja pe Fiul lui Dumnezeu a cărui monstranţă vie era în această clipă fecioara mamă.
În prima zi a anului civil, Biserica o sărbătoreşte pe Maria, Născătoarea de Dumnezeu (Theotokos). Deşi o sărbătoreşte pe Maria, Născătoarea de Dumnezeu, Biserica, îl pune totuşi pe primul plan pe fiul ei şi numele lui de Isus, "mântuitor", pentru a evidenţia dependenţa Mariei de Cristos şi pentru arăta că tot ceea ce Maria în Biserică, este numai datoră lui Isus şi prin Isus, ale cărui merite de la cruce i-au fost aplicate anticipat, în vederea maternităţii sale divine.
De altfel şi noi înşine dacă suntem ceva suntem tot numai lui Isus Cristos. Astfel, dacă suntem preoţi, profeţi şi regi, dacă suntem fiii lui Dumnezeu şi moştenitorii împărăţiei sale, dă suntem fraţii lui Isus şi templele Duhului Sfânt, dacă suntem mântuiţi şi avem prin Isus intrare liberă la Tatăl, suntem tot numai datorită lui Isus Cristos şi prin Isus Cristos, ale cărui merite de la cruce ne-au fost aplicate atunci când l-am primit prin credinţă. Nici un pământean, dacă este ceva, indiferent cine este el, nu este nimic fără Isus. De aceea la sfânta Liturghie îl lăudăm pe Tatăl ceresc şi-i mulţumim că suntem mântuiţi: "Prin Cristos, cu Cristos şi prin Cristos".
Lectura a doua (Gal 4,4-7), ne vorbeşte despre Isus, care la împlinirea timpului, s-a născut în lume prin Maria. Dumnezeu a avut iniţiativa de a-l trimite pe Fiul său pe pământ şi care s-a identificat cu lumea pierdută (cf. Rom 1,3); prin această iniţiativă omul a fost din nou înălţat la demnitatea de fiu, care se poate adresa lui Dumnezeu numindu-l Tată (cf. Gal 4,6)
Pericopa evanghelică de astăzi, (cf. Lc 2,16-21) este o meditaţie asupra misterului întrupării. Păstorii se duc la peştera din Betleem, îl găsesc pe Prunc în iesle şi, uimiţi de cele văzute, îl adoră şi întorcându-se la turmele lor, vorbesc tuturor despre cele văzute şi auzite.
Dacă Arius din Alexandria (256-336) nega Dumnezeirea Fiului spunând că este doar o "creatură" a Tatălui aleasă pentru o misiune; dacă Macedonius (+ 362), episcop de Constantinopol spunea despre Duhul Sfânt că este şi el tot doar o "creatură" a Tatălui ales tot doar pentru o misiune; Nestorius (381-451), episcop şi patriarh de Constantinopol, susţinea că în Isus Cristos există două persoane distincte: persoana divină a Fiului lui Dumnezeu, născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii şi persoana umană, persoana istorică, cu care Isus s-a născut din Fecioara Maria. Conform acestei erezii, Fecioara Maria nu l-ar născut pe Fiul lui Dumnezeu, ci doar pe omul Cristos, şi ca atare este doar mama omului Isus şi nu şi mama Dumnezeului Isus. Biserica din totdeauna a învăţat şi apoi a întărit la Conciliul din Efes din anul 431, că în Isus este doar o singură persoană, Persoana divină. Însă, persoana divină a lui Isus, are două naturi: natura divină şi natura umană. Iar Maria a născut persoana divină a lui Isus, cu cele două naturi ale ei, şi ca atare Maria a fost numită şi este cu adevărat "Născătoare de Dumnezeu" ("Theotokos).
Tocmai această maternitate divină a Mariei, anunţată prin profeţi, vădită nouă la Betleem şi confirmată de apostoli şi evanghelişti, o celebrăm noi astăzi împreună cu toată Biserica. Tot astăzi, Fiul lui Dumnezeu, născut la Betleem, este numit Isus, adică, mântuitor, pentru că vine să ne aducă cea mai mare binecuvântare a lui Dumnezeu, mântuirea. Mântuirea ne face şi pe noi binecuvântaţi ca şi pe fericita Fecioară Maria (cf. Mt 25,34; Lc 1,28). Mântuirea face şi din noi creştinii "mame care nasc pe Isus în lume" (cf. Mt 12,50; Col 1,24), "mame a mii de zeci de mii" de noi fii (cf. Gen 24,60).
Biserica vrea ca începând măcar de astăzi toţi fii ei, asemenea Fecioarei Maria şi păstorilor, să vadă, să se uimească, să mediteze, să se roage, să înţeleagă bine, să se convertească, să trăiască şi, să vorbească şi altora despre cele văzute ca astfel toţi oamenii să se împărtăşească de mântuirea adusă de naşterea lui Isus în lume.
Astăzi la început de nou an, când oamenii îşi fac urări de bine unii altora, Biserica, ne binecuvântează şi ea în numele lui Dumnezeu cel întreit şi unic şi prin mâinile Mariei, mama noastră cerească; astfel reînnoiesc în noi binecuvântările de odinioară date prin regi (cf. 2Sam 6,18; 1Rg 8,14.55) şi preoţi (cf. Num 6,22-27; Dt 10,8; 21,25), binecuvântări care se pot sintetiza în două cuvinte: protecţie divină şi pace statornică.
Dumnezeu l-a binecuvântat pe Noe, şi el a fost începutul unei omeniri înnoite. Dumnezeu l-a binecuvântat pe Abraham cel credincios, şi el a fost părintele poporului ales al lui Dumnezeu. Dumnezeu a binecuvântat-o pe Maria, şi ea a devenit Maica Domnului. Biserica ne binecuvântează pe noi astăzi, ca să devenim copiii ei iubiţi, adică, fiii Tatălui, fraţii Fiului şi templele Duhului Sfânt; dar şi martorii iubirii Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt în lume.
Sfântul Augustin (354-430), spunea că: Maria este "noua scară a lui Iacob" pe care Isus a coborât la noi, dar şi "scara" pe care noi ne putem înălţa la cer după căderea noastră.
Iar, sfântul Bernard de Clairvaux (1090-1153), spunea că Fecioara Maria este noua Arcă a lui Noe care salvează pe toţi aceea care se adăpostesc într-însa. Voieşti să te salvezi de osânda veşnică, Maria este ajutorul creştinilor şi scăparea păcătoşilor.
Sfântul Epifaniu (315-403), vorbeşte despre o pasăre numită "Pasărea Cardinal", care este şi o pasăre "profet". Se spune că această pasăre este adusă la patul bolnavilor. Dacă pasărea îi priveşte în faţă, bolnavii se vindecă curând; dacă îşi întorcea capul, bolnavii se vindecă mai greu sau deloc. Aşa este şi cu noi muritorii. Dacă Maria îi priveşte este semn că vom fi mântuiţi. De aceea, sfântul Bernard, o ruga astfel pe Maica Domnului: "Întoarce spre noi ochii tăi cei milostivi, şi arată-ni-l nouă pe Isus"!
Sfânta Brigita a Suediei (1303-1373), a avut un fiu care se numea Carol care a ales cariera armelor. După moartea lui prematură, Brigita, era preocupată şi se ruga pentru mântuirea lui. Dumnezeu, însă, a voit să o mângâie prin următoarea vedenie: A fost dusă în Duh la judecata lui Dumnezeu, unde Isus stătea pe un tron, iar alături de el stătea mama sa, Maria. Deodată apăru diavolul înfuriat şi îi spuse lui Isus: Doamne, să ştii că mama ta s-a purtat nedrept cu mine în două rânduri: mai întâi m-a împiedicat ca să intru în camera unde murea tânărul Carol ca să-l ispitesc; iar în al doilea rând când acest tânăr a murit, nu m-a lăsat să intru în sala judecăţii divine ca să-l învinuiesc. Atunci Maica Domnului a spus: "Deşi satana este tatăl minciunii, acum a spus adevărul. Într-adevăr eu l-am apărat pe tânărul Carol de ispitele şi acuzele satanei, pentru că îl iubea pe Fiul meu, Isus, şi mă iubea şi pe mine; apoi, şi era gata să-şi dea viaţa pentru Fiul meu şi pentru mine. Din această vedenie, sfânta Brigita a înţeles că fiul ei Carol este mântuit.
Se povesteşte că demult trăia într-o mănăstire un tânăr servitor. Obiceiul lui era să-i aducă laudă sfintei Fecioare Maria. Dacă cineva îl striga, răspundea, "Ave, Maria". Dacă vorbea cu cineva începea cu "Ave Maria" şi povestea despre lucrările făcute Dumnezeu în ea, dar şi de lucrările în folosul oamenilor. Când a sosit şi pentru el ceasul morţii şi al înmormântării, nefăcând parte din rândul călugărilor şi neavând loc în cavoul lor, trupul a fost scos de pe domeniul mănăstirii şi înmormântat în câmp, fără a-i se pune măcar un semn că acolo este un mormânt. Într-o zi, după ani şi ani de zile, un tânăr, venind pe câmp spre mănăstire pentru a deveni monah, a observat că din pământ ieşea un crin mare şi minunat. Văzându-l încă de la distanţă, s-a apropiat să-l privească mai atent şi, spre uimirea lui, a simţit un parfum minunat şi din el ieşeau câteva raze aurii, iar de undeva, parcă din înaltul cerului, se auzea o melodie cerească, repetând mereu: "Ave, Maria". Curios peste măsură, omul a început să sape în jurul crinului şi a dat peste un trup încă neputrezit şi parcă viu. Din gura acestui mort răsărea crinul, care se arăta atât de frumos deasupra pământului. Anunţându-i pe fraţii de la mănăstire, aceştia au venit în procesiune, au îngenuncheat şi-au recunoscut că faptul este extraordinar. I-au luat trupul şi l-au dus în cavoul lor, dar nu ştiau ce nume are. De aceea, i-au pus numele "fratele Ave, Maria".
Evanghelia de astăzi ne spune că: "După ce l-au văzut pe prunc, păstorii au istorisit ce li se spusese despre el. Toţi cei care-i auzeau rămâneau uimiţi de cele ce le spuneau păstorii" (Lc 2,17-18). Nu ajunge numai să vedem, să auzim, sau ştim lucruri mântuitoare, dar, mai trebuie şi să le împărtăşim altora. În Vechiul Testament, avem un exemplu care specifică o urgenţă şi o prioritate în vestire. Iosif cel drept din Vechiul Testament, le-a spus fraţilor săi: "Grăbiţi-vă"! Acesta este îndemnul pentru noi: "Vesteşte Cuvântul, stăruie asupra lui la timp şi la netimp" (2Tim 4,2). Şi acum prioritatea mesajului: "Grăbiţi-vă de vă suiţi la tatăl meu" (cf. Gen 45,9). La tatăl meu, tocmai la acela pe care ei îl amăgiseră că nu aveau nici o implicare legată de soarta lui.
Este interesant de observat că şi femeia din Sihar, de la fântâna lui Iacob (cf. In 4,28-29), s-a întors în cetate, purtând mărturia despre Cristos tocmai la aceia înaintea acelora care a greşit prin felul ei de viaţă. În locul păcatului ei, a purtat mărturia pentru Isus care a eliberat-o de păcat. Şi Petru, de asemenea, a trebuit să poarte o mărturie pentru Cristos tot înaintea acelora faţă de care greşise prin lepădarea de Isus şi apoi prin prefăcătoria din Antiohia. Mai mult, fraţii lui Iosif nu au fost trimişi numai la tatăl lor, dar şi la copiii copiilor lor. Iar mesajul acesta este şi pentru noi, nu numai: "Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta" (Fap 16,31), dar şi: "Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi evanghelia la orice făptură" (Mc 16,15).
Oare noi cum stăm la acest capitol? O formulă liturgică din Liturghia orientală, spune: "Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte". Aşa să facem.
Un an nou minunat tuturor!
Pr. Ioan Lungu
