Născută pentru a fi "cucerită", fie de Dumnezeu, pentru viaţa consacrată, fie de Dumnezeu prin intermediul unui tânăr, pentru viaţa de familie, copila, tânăra, logodnica, mireasa, soţia, mama sau bunica are mereu "viaţa" în geamantan. E făcută să iasă, să trebuiască să se deplaseze. Ea merge de mică la şcoală, merge la serviciu, iese din casa părintească şi merge în casa mirelui devenindu-i soţie, iese din comoditate şi acceptă viaţa în sânul ei, apoi merge la maternitate pentru a naşte, merge la nevoie la medic dacă copilul îi este bolnav, merge la şcoală să se intereseze de cum îi merge copilului, merge la reuşitele şi nereuşitele lui, merge la căsătoria lui, la botezul copiilor lui. Merge la biserică, la rozariu, la Liturghie. Ea merge, pentru că e făcută să meargă!
Zilele acestea vedem atâtea mame ucrainene cu un copil, doi, de mână, trăgând din greu un geamantan. În el este tot ceea ce au putut să ia în fugă şi să fugă! Războiul crud le-a mai adus o ieşire din casă, din ţară, din ele: să-şi lase soţii la luptă şi ele să trebuiască să fugă, e greu şi de închipuit, darmite de trăit! Acest tip de deplasare nu-l aveau înscris în vocaţia lor de femeie, de soţie sau de mamă. E o excepţie!
Şi-au adunat în fugă câteva acte, poate ceva bani şi câteva haine, au înghesuit totul într-un geamantan, l-au strâns în braţe prelung pe soţ, ca şi cum l-ar vedea pentru ultima dată, şi-au făcut o cruce din toată inima şi au pornit la drum. "Numai soţie şi mamă să nu fii în astfel de vremuri!", spunea plină de furie o femeie, spectatoare la ştirile care redau războiul.
Femeie din Ucraina, "expertă în sacrificii", e luna martie, tradiţional vorbind este prima lună a primăverii, anotimpul vieţii şi al frumuseţii. Tu nu mai ai timp să treci pe la coafor sau la manichiură, ori pedichiură, să te faci frumoasă pentru soţul sau copiii tăi. Nu ai şansa să primeşti de la ei un mărţişor. Te mulţumeşti să găseşti un tren, ori o maşină care să te ducă până la graniţă, iar acolo să găseşti nişte oameni cu suflet care să-ţi dea ceva de mâncare şi o jucărie pentru copii. Faci efort să nu transmiţi copiilor ororile războiului, să-i "amăgeşti" că tata lucrează pentru binele ţării şi că într-o zi vă veţi revedea bine şi sănătoşi.
Femeie din România sau de oriunde, care deschizi uşa femeii din Ucraina, tu ştii ce înseamnă să fii pregătită să "mergi", pentru că ai experienţă. Ai învăţat asta la şcoala vieţii, a soţului, a maternităţii tale, a obligaţiilor de zi cu zi. Cineva trebuie să înveţe să se şi sacrifice! Ai făcut-o şi o faci alături de soţ, pentru ca celor din casă să nu le lipsească nimic, o faci alături de colegele de muncă, pentru ca ţării să nu-i lipsească nimic, o faci alături de miliardele de femei, pentru ca acestei creaţii să nu-i lipsească frumuseţea, maternitatea şi candoarea ta.
Femeie care zilele acestea eşti nevoită să-ţi pui viaţa într-un geamantan şi să pleci fără o direcţie precisă, iartă: iartă că primeşti gloanţe în loc de flori, că îl vezi doar pe ecranul unui telefon sau poate la televizor pe soţul luptând sau poate că e deja "erou", în loc să-l ai alături măcar de 8 Martie, că în loc de o locuinţă sigură şi caldă stai într-un cort, o sală de sport sau o casă străină, iar în loc de îmbrăţişare te mulţumeşti să priveşti pe fotografiile din telefon cu îmbrăţişările din trecut.
Femeie a zilelor noastre, prin tine Dumnezeu ne vorbeşte despre frumuseţe, maternitate, sprijin, grijă, viaţă. Ne vorbeşte şi de iertare. Iartă că te-am făcut să-ţi pui viaţa în geamantan! Mulţumesc că exişti!
La mulţi ani, femeie, de 8 Martie! Dumnezeu să-ţi dea răbdare!
Pr. Felician Tiba
