"Secolul nostru ne constrânge să învăţăm din nou adevărul Adventului: adică adevărul că mereu a fost timp de Advent şi că timp de Advent continuă să fie întotdeauna", afirma cu mult timp în urmă Jospeh Ratzinger. "Adevărul că întreaga omenire este o unică omenire în faţa chipului lui Dumnezeu - continua profesorul de teologie dogmatică de atunci de la Universitatea din Münster (Germania) -, că întreaga omenire zace în întuneric, dar şi că întreaga omenire este luminată de lumina lui Dumnezeu".
Aceasta este una din reflecţiile conţinute în micul volum cu titlul Timpul Adventului, care cuprinde trei predici pe care Joseph Ratzinger - actualul papă Benedict al XVI-lea - le-a ţinut între 13 şi 15 decembrie 1964 în faţa unui mic grup de studenţi în domul din Münster.
Abordând tema cu privire la existenţa noastră de creştini în lume, Joseph Ratzinger susţine că "poate că ar trebui [...] să admitem că Adventul nu este numai o amintire sau o reprezentare a trecutului, ci mai curând şi un prezent al nostru şi o realitate a noastră", o perioadă liturgică în care Biserica "ne arată ceea ce constituie şi adevărul existenţei noastre creştine".
Mai precis, "sensul timpului Adventului în anul liturgic este şi acela de a trezi în noi această conştiinţă".
"El, timpul Adventului - afirma în vremea aceea - trebuie să ne facă [...] să admitem marea lipsă de răscumpărare care nu plutea numai odată şi care poate că nu pluteşte numai deasupra unei părţi a lumii, ci că este o realitate prezentă între noi şi în mijlocul Bisericii".
Totuşi, "a crede cu adevărat înseamnă, în schimb, a privi fără teamă şi pe faţă toată realitatea". De aici rezultă, ca un corolar, faptul că "existenţa creştină comportă [...] şi să îndrăznim să vorbim, chiar în mijlocul ispitei întunericului nostru, asemenea omului Iob cu Dumnezeu".
"A celebra Adventul nu înseamnă altceva decât a vorbi cu Dumnezeu aşa cum a făcut Iob. Înseamnă a privi în faţă în mod deschis toată realitatea şi toată povara existenţei noastre şi de a le prezenta chipului judecător şi mântuitor al lui Dumnezeu".
Dumnezeul ascuns
Joseph Ratzinger, care în acei ani era încă un simplu preot şi a trebuit să-l asiste ca şi consultant teologic pe cardinalul Joseph Frings, arhiepiscop de Köln, în timpul Conciliului al II-lea din Vatican, afirma că, dacă reflectăm mai intens, nu ne este greu să înţelegem "cât de presant şi cât de adevărat este timpul de Advent şi ziua de astăzi, şi pentru noi".
"Adventul este o realitate şi pentru Biserică. Dumnezeu nu a împărţit istoria într-o jumătate luminoasă şi o jumătate întunecată. Nu i-a împărţit pe oameni în oameni răscumpăraţi de el şi oameni uitaţi de el".
"Există numai o singură istorie nedespărţită, care este în întregime deosebită de slăbiciunea şi de mizeria omului şi care este în întregime sub iubirea milostivă a lui Dumnezeu, care continuă să o învăluie şi să o susţină", sublinia el în timpul predicii.
Aşadar, dacă este adevărată această contemporaneitate constantă a timpului Adventului, aceasta înseamnă şi "că pentru nici o perioadă a istoriei Dumnezeu nu ar fi numai trecut, pentru a spune aşa", ci ar fi pentru noi toţi "originea din care venim" şi "viitorul spre care ne îndreptăm", accentua el.
"De asemenea, asta înseamnă că toţi putem să-l găsim pe Dumnezeu numai ieşindu-i în întâmpinare ca pentru cineva care vine, ca pentru cel care aşteaptă şi vrea ca să pornim la drum", spunea el.
Totuşi, în această căutare, "imaginea lui Moise, care pentru a-l găsi pe Dumnezeu a trebuit să se urce pe munte şi să intre în nor, rămâne valabilă pentru toate timpurile": "Nu-l putem găsi pe Dumnezeu - nici măcar în Biserică - decât urcând pe munte şi intrând în norul necunoscutului lui Dumnezeu, care rămâne ascuns în această lume".
Şi chiar dacă a imprimat "un semn al său şi în măreţia şi în puterea cosmosului", "semnul adevărat şi propriu ales de el este însă ascunderea, începând de la sărmanul popor al lui Israel până la pruncul din Betleem şi până la cel care moare pe cruce spunând: «Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?» (Mt 27,46)".
"Este timpul Adventului - afirma el atunci. Toate răspunsurile noastre rămân fragmentare. Primul lucru pe care trebuie să-l acceptăm este mereu şi încontinuu această realitate a Adventului permanent".
"Dacă facem aceasta, vom începe să recunoaştem că linia de graniţă între înainte şi după Cristos nu este trasată în exterior prin timpul istoriei şi nu poate să fie desenată pe harta geografică, ci trece prin inima noastră".
"De aceea, în acest timp de Advent să-i cerem Domnului să ne dea harul să trăim tot mai puţin înainte de Cristos şi să trăim nu după Cristos, ci într-adevăr împreună cu Cristos şi în Cristos: cu el care este Cristos ieri, astăzi şi în vecii vecilor".
După Zenit
Traducere pr. Mihai Pătraşcu
