Abia au anunţat japonezii că au intrat în anul câinelui şi pe strada capitalei noastre un câine bucureştean şi-a arătat colţii ucigând un japonez. Au sărit atunci hingherii şi cu eforturi uriaşe au reuşit să captureze într-o noapte cincisprezece câini. Ne-am amintit din nou că încă nu s-a rezolvat o problemă veche în capitală şi în alte oraşe din ţară. S-au ţinut discuţii cu persoane care s-au declarat împotriva câinelui sau în favoarea lui. S-au stabilit proiecte pentru rezolvarea problemei câinilor vagabonzi, proiecte care probabil vor rămâne mult timp tot prin sertare ca şi până acum. Un lucru este sigur. Pe piatra de mormânt a japonezului stă scris: "Mort în România, în anul câinelui".
I-am auzit de mai multe ori pe cei din Bucureşti, pe fanii dinamovişti, strigând: "Sunt câine până la moarte"! Jucătorii preferaţi sunt numiţi "câini". Desigur, nu câini care gudură pe adversar, ci câini care îşi înfig colţii în el. Noroc că Dinamo n-a mers prea departe în cupele europene, că am fi asmuţit câinii împotriva multor cluburi din alte ţări şi mulţi adversari s-ar fi ales cu muşcături.
Ne pare rău, dar trebuie să recunoaştem. Suntem cunoscuţi în lume ca o ţară a câinilor, o ţară a corupţilor, o ţară a beţivilor, o ţară a ucigaşilor de copii nenăscuţi. N-avem lanţuri pentru câini, dar avem verigi destule în lanţul corupţilor care devine din ce în ce mai lung. Ne împiedicăm de câini pe stradă, dar ne împiedicăm şi de beţivi.
Oamenii au făcut o problemă din uciderea câinilor, dar nu-şi mai fac o problemă din uciderea copiilor nenăscuţi. S-ar putea să-i preocupe pe oameni mai mult hrana pentru câine decât hrana pentru omul flămând. S-ar putea să fim de acum mereu în anul câinelui şi niciodată în anul omului. În multe familii câinele a luat locul copilului. Nu mai este preferat strigătul de copil, ci lătratul de câine.
M-am obişnuit să fiu lătrat de câini în mijlocul casei atunci când merg să binecuvântez familiile. Mi-ar place mai mult însă să fiu acompaniat de glasul unui copil la rugăciunea "Tatăl nostru", decât să fiu lătrat de o potaie.
În timp ce lumea se dezbracă din ce în ce mai mult şi consideră un drept de a umbla astfel pe stradă, sunt îmbrăcaţi câinii şi se consideră un lucru ruşinos să mergi altfel cu ei. Şi ce costumaţii se fac!... Ce tunsori!... Ce pedichiuri!...
Într-o staţiune un domn pretindea o sumă de bani în schimbul ţinerii în braţe de către trecători, pentru câteva momente, a câinelui său pe care îl socotea ca aducător de noroc. În Germania, o doamnă vizita zi de zi cimitirul unde îşi îngropase câinele. Credea în reîncarnare şi-i purta de grijă şi după moarte. Acest lucru ne duce la gândul că lumea poate deraia uşor. Cultul adus animalului, indiferent ce este el, că e câine sau altceva, înseamnă o revenire la păgânism.
Dar probabil că de acum lumea preferă să fie numită mai degrabă păgână decât creştină. Semnele creştine sunt îndepărtate de prin anumite locuri pentru că ofensează conştiinţa altora. Aducem semnele păgâne pentru că acestea nu mai ofensează pe nimeni. Se vor face monumente pentru câini şi se vor aduce tămâieri la altarul câinelui credincios. Vor fi poate interzise inscripţiile cu "Câine rău" pentru că se va considera o jignire a animalului şi vor fi acceptate doar acele inscripţii care nu vor aduce nici o ofensă patrupedului. Vor fi amendaţi cei care vor mai rosti versurile "Căţeluş cu părul creţ, fură raţa din coteţ". Vor fi judecaţi hingherii post mortem şi vor fi trecuţi în catalogul ruşinii neamului omenesc. Şi cine ştie la ce aberaţii se va ajunge!
Până atunci lumea mai are de votat câteva legi în Parlament, după legea calului, iar familia japonezului decedat regretă că anul câinelui a fost pângărit de javra bucureşteană.
Nu ştiu dacă familia japonezului ucis a cerut vreo despăgubire de la noi, dar ştiu că cei de la protecţia animalelor se vor grăbi să ceară o clemenţă, deoarece suntem în anul câinelui.
Pr. Eugen Budău
