Reflecţie: Altfel de "La mulţi ani!"
"Ştiţi ce deosebeşte un prieten adevărat de un educator care doar îşi face datoria?", i-a întrebat într-o zi învăţătorul pe elevii săi. Unii au răspuns: "Grija", alţii: "Iubirea dezinteresată", alţii: "Prezenţa alături de tine", unii "Sfatul bun", alţii "Ajutorul pe care ţi-l dă repede şi chiar fără să-l rogi", iar altul, râzând, i-a răspuns: "E prieten adevărat cel care te ştie cu toate păcatele, mofturile şi defectele tale şi, în ciuda faptului, rămâne lângă tine" şi tot aşa...
"Sigur, aveţi cu toţii dreptate", răspunse învăţătorul. Apoi, cu o lucire şăgalnică în priviri, adăugă: "Eu aş fi răspuns însă aşa: «Prieten adevărat este acela care te întreabă ce faci şi chiar aşteaptă să-i răspunzi» şi aceasta, fiindcă, privindu-te, nu se admiră tot pe sine în ochii tăi, ci te vede cu adevărat şi, văzându-te pe tine, îl vede pe Dumnezeu în tine.
La 27 septembrie se împlinesc 473 ani de la înfiinţarea Societăţii lui Isus prin bula Regimini Militantis Ecclasiae a papei Paul al III-lea. Continuând tradiţia venerabilă începută de sfântul Ignaţiu de Loyola şi păstrată de-a lungul secolelor prin scrisorile generalilor şi lucrările marilor maeştri spirituali ai Societăţii, iezuitul este un om de rugăciune în acţiune, aflat într-o uniune intimă cu Dumnezeu. De aici, disciplina riguroasă, corectitudinea, inteligenţa, dar mai ales, căldura sufletească prin care accede la înălţimi spirituale nebănuite, dar rămâne mereu alături de cei umili, susţinându-i şi ajutându-i chiar cu preţul vieţii sale. Isus spune fiecăruia dintre noi: "Urmează-mă", iar iezuitul, supunându-se, ne arată dulceaţa şi căldura şi binefacerile acelui "jug" spiritual. În faţa provocărilor societăţii actuale, iezuitul răspunde generos şi înţelept: se poate vorbi de o nouă şcoală filosofică ("tomismul transcendental"), de răspunsul teologic dat neliniştii şi fricii omului în faţa descoperirilor şi ameninţărilor ştiinţei, de regândirea legăturii între ştiinţă şi religie, între politică şi religie, între religie şi activităţile sociale, dar mai ales în educarea omului în şi prin şcoală etc. În felul acesta se menţine şi se consolidează unitatea între Societatea lui Isus şi lumea însetată (chiar fără s-o ştie) de cuvântul mântuirii.
Poate că de aceea Duhul Sfânt a ales, pentru prima dată în Scaunul Sfântului Petru, un iezuit. Simplu, modest, umil, blând şi bun, inteligent şi plin de umor, electrizând mulţimile, mergând la periferiile geografice şi existenţiale, el însuşi sărac într-o Biserică pe care o doreşte pentru cei săraci, papa Francisc este prin excelenţă omul care, renunţând la sine, este iubit de toţi aşa cum şi el îi iubeşte pe toţi.
Fiindcă ştie şi ne face şi pe noi să recunoaştem că în noi este Dumnezeu.
La mulţi ani, SJ!
Dr. Ecaterina Hanganu
