Membrii Comisiei mixte catolico-ortodoxe, reuniţi la Ravenna, în perioada 8-14 octombrie 2007, au spus "da" primatului episcopului Romei în Biserica Universală, dar rămân de studiat funcţii şi prerogative ale acestuia. Cardinalul Walter Kasper, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor a acordat un interviu în acest sens.
Prin istorie şi tradiţie bisericească, episcopul Romei este considerat ca "protos", adică "primul" între patriarhii atât ai Bisericilor Occidentului cât şi ai Bisericilor Răsăritului. Totuşi, prerogativele ce derivă din acest primat trebuie studiate mai bine şi înţelese pentru a fi împărtăşite de cele două tradiţii. Aceasta este, într-o extremă sinteză, concluzia la care ajunge importantul document făcut public joi, 15 noiembrie 2007, de Comisia mixtă internaţională pentru dialogul dintre Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe.
Cine este capul Bisericii Universale? Întrebarea nu este deloc scontată dacă e pusă într-o perspectivă ecumenică. Cu alte cuvinte: poate fi identificată o figură care, atât pentru catolici cât şi pentru ortodocşi, să ocupe primul loc, deşi "în egalitatea sacramentală" şi "în egala demnitate" proprie fiecărui episcop? Şi care rol, care funcţii ar trebui să exercite acest "primul între egali"?
Timp de o săptămână, de la 8 la 14 octombrie 2007, aceste întrebări au constituit miezul unei dense reflecţii doctrinare şi bisericeşti dezvoltată de membrii Comisiei mixte catolico-ortodoxe, reunită la Ravenna. Răspunsul - care ajunge la capătul unui document articulat în 46 de puncte şi redactat în circa zece pagini - poate fi rezumat astfel: da, catolici şi ortodocşi sunt de acord asupra faptului că episcopul Romei - sau papa pentru catolici - este considerat "protos" adică primul între patriarhii din toată lumea, deoarece Roma este, potrivit expresiei sfântului Ignaţiu din Antiohia, "Biserica care stă în fruntea carităţii". Şi nu, catolici şi ortodocşi nu sunt de acord asupra "prerogativelor" acestui primat, deoarece, afirmă documentul, "există diferenţe în a înţelege atât modul potrivit căruia acesta ar trebui să fie exercitate, cât şi bazele sale biblice şi teologice".
Pentru a ajunge la aceste concluzii, documentul de la Ravenna pleacă de la două "temeiuri", realităţi fundamentale: "conciliaritatea" şi "autoritatea". Prima, numită şi "sinodalitate", "reflectă - se afirmă - misterul trinitar", în interiorul căruia "a doua" sau "a treia" persoană nu implică "diminuare sau subordonare". În acelaşi mod, şi Biserica posedă o "dimensiune conciliară" care se exprimă la trei niveluri: local, regional, universal. Primii responsabili ai acestei dimensiuni conciliare sunt episcopii: uniţi în comuniune - continuă experţii Comisiei mixte - "episcopii ar trebui nu numai să fie uniţi între ei în credinţă, caritate, misiune, reconciliere", dar ei "au în comun aceeaşi responsabilitate şi acelaşi serviciu pentru Biserică". Autoritatea derivă, în schimb, de la Cristos, şi "se bazează pe cuvântul lui Dumnezeu, şi prin intermediul apostolilor ea este "transmisă episcopilor" şi "succesorilor lor". Exerciţiul său - se citeşte - este esenţialmente "un serviciu de iubire", deoarece "pentru creştini, a guverna este echivalent cu a sluji".
Stabilite aceste două premise, documentul de la Ravenna trece la analizarea triplei lor "actualizări" la cele trei niveluri despre care s-a menţionat. La primul nivel, cel "local", Biserica există întrucât "este comunitate adunată de Euharistie" şi este prezidată direct sau indirect de un episcop. " O atare comuniune - se reafirmă - este cadrul în care este exercitată toată autoritatea bisericească sau eclezială".
Deja la acest nivel comuniunea care leagă membrii Bisericii "apare sinodală sau conciliară" şi episcopul apare deci, ca "protos", adică primul, capul comunităţii. În mod analog, conciliaritatea şi autoritatea se exprimă şi la al doilea nivel, cel "regional", în care fac evidentă comuniunea cu "celelalte Biserici care profesează aceeaşi credinţă apostolică şi împărtăşesc aceeaşi structură bisericească". Punctul 24 al documentului citează un canon acceptat atât în Occident, cât şi în Orient care stabileşte că "episcopii fiecărei naţiuni trebuie să recunoască pe acela care este primul dintre ei şi să-l considere cap al lor", nefăcând "nimic important fără consensul său" şi totuşi "primul" să nu facă "nimic fără consimţământul tuturor", păstrându-se astfel "concordia". Acest principiu de unitate episcopală - explicitat de secole în Răsărit, între altele, prin naşterea de noi patriarhate şi în Occident prin instituirea conferinţelor episcopale - îşi află aplicare şi la nivelul cel mai înalt, cel "universal", al comuniunii dintre Bisericile din orice loc şi din orice timp. Expresie a acestei comuniuni universale sunt conciliile ecumenice care, încă de la începuturile Bisericii, au văzut reunindu-se pentru a rezolva chestiuni de primară importanţă episcopii celor cinci principale sedii apostolice - Roma, Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Ierusalim - şi mai departe al fiecărei alte dieceze.
Aici, în conciliile ecumenice în mod special, este locul în care se recunoaşte "rolul activ" exercitat de episcopul Romei, ca personalitatea cea mai ilustră între episcopii sediilor majore. Totuşi, unele dificultăţi între catolici şi ortodocşi se nasc în definiţia de "ecumenice" dată de Biserica latină unor adunări conciliare care s-au ţinut după sciziunea provocată de schismă.
Deci, conclude Comisia mixtă, "rămâne să se studieze în mod aprofundat chestiunea rolului episcopului Romei în comuniunea tuturor Bisericilor", sau care este funcţia specifică a episcopului "primului sediu" într-o ecleziologie având la bază "koinonia", adică comuniunea, în raport cu cele afirmate privind dimensiunea conciliară şi autoritatea. Rămâne de studiat şi în ce mod "învăţătura asupra primatului universal al Conciliilor Vatican I şi Vatican II poate să fie înţeleasă şi trăită în lumina practicii bisericeşti din primul mileniu".
Este vorba - termină documentul - de întrebări cruciale pentru dialogul nostru şi pentru speranţele noastre de a restabili deplina comuniune.
* * *
Cardinalul Kasper despre întâlnirea de la Ravenna
După prezentarea publică a documentului final, care a avut loc joi, 15 noiembrie 2007, la Ravenna, cardinalul Walter Kasper, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, a acordat un interviu pentru Radio Vatican.
Acest document tratează despre "Consecinţele ecleziologice şi canonice a naturii sacramentale a Bisericii". Cardinalul Kasper a rectificat de la microfoanele Radio Vatican cele publicate miercuri, 14 noiembrie, de cotidianul italian La Repubblica - potrivit căruia documentul "fixează definitiv şi fără echivoc primatul romanului pontif, netezind drumul unificării dintre catolici şi ortodocşi divizaţi de schisma din anul 1054" - şi afirmă că este vorba de "un prim pas important, dar drumul spre unitate este încă foarte lung".
Cardinalul Walter Kasper: "Acest document vorbeşte despre tensiune între autoritate şi realitatea conciliară sau sinodală, la nivel local, adică al diecezei, la nivel regional şi universal. Pasul important este faptul că pentru prima dată Bisericile Ortodoxe ne-au spus da, există acest nivel universal al Bisericii şi chiar la nivel universal există conciliaritate, sinodalitate şi autoritate; înseamnă că există şi un primat: potrivit practicii Bisericii antice, primul episcop este episcopul Romei şi nu există îndoială asupra acestui fapt. Însă nu am vorbit despre prerogativele episcopului Romei, am indicat doar practica pentru discuţia viitoare. Acest document este un modest prim pas şi ca atare dă speranţă, dar nu putem să-i exagerăm importanţa. Data viitoare va trebui să revenim asupra rolului episcopului Romei în Biserica Universală în primul mileniu, apoi va trebui să vorbim şi despre rolul său în cel de-al II-lea mileniu, despre Conciliul Vatican I, Vatican II, şi acest lucru nu va fi uşor, drumul este foarte lung şi dificil dar acest document ne dă speranţă, am realizat un prim pas important. Suntem recunoscători tuturor celor care au colaborat precum şi tuturor acelora care s-au rugat în timpul acestei întâlniri la Ravenna, tuturor credincioşilor care s-au rugat într-adevăr iar noi am simţit ajutorul lui Dumnezeu şi al Fecioarei Maria".
• În orice caz, la această întâlnire de la Ravenna delegaţia Bisericii Ortodoxe Ruse a plecat de la reuniune. Într-un anume mod, părăsirea adunării de către delegaţia Bisericii Ortodoxe Ruse creează probleme pentru valabilitatea acestui document...
"Da, este adevărat, delegaţia ortodoxă-rusă a plecat deja în prima zi pentru că exista o problemă inter-ortodoxă, privind recunoaşterea Bisericii autonome a Estoniei: există puncte de vedere diferite între Constantinopol şi Moscova. Aceasta este o chestiune inter-ortodoxă, nu putem interfera, dar noi ne-am întristat şi îngrijorat foarte mult deoarece pentru noi este important ca Biserica Ortodoxă Rusă să participe şi în viitor la dialogul nostru. De aceea nu putem să ne amestecăm, dar voim să cerem Moscovei şi Constantinopolului să facă tot ce pot mai bine pentru a găsi o soluţie, un compromis şi, dacă vor, putem chiar să înlesnim această soluţie sau la nivel bilateral, între Moscova şi Constantinopol, sau la nivel pan-ortodox, dar nu este nici o îndoială asupra faptului că noi voim participarea Bisericii Ortodoxe Ruse. Este o Biserică foarte importantă: nu vrem să purtăm dialogul fără ruşi şi vrem să lucrăm în acest scop".
Radio Vatican (15 noiembrie 2007)
