|
| © Vatican Media |
La Brno, în Republica Cehă, sunt beatificaţi la 6 iunie doi preoţi închişi şi ucişi între 1951 şi 1952 în timpul persecuţiei anticreştine din timpul regimului comunist din ţară.
A fost o decizie politică menită să discrediteze preoţii şi, în general, întreaga Biserică, decizia care a dus la moartea lui Václav Drbola în 1951 şi a lui Jan Bula în anul următor. Ceea ce a deranjat regimul celor doi preoţi cehi - care mâine [sâmbătă, 6 iunie 2026] vor fi înălţaţi la cinstea altarelor la Brno de către cardinalul Michael Czerny, prefectul Dicasterului pentru Dezvoltare Umană Integrală - a fost identitatea lor sacerdotală şi încrederea pe care oamenii le-au acordat-o şi care le-a permis să formeze conştiinţele.
Deja în 1951 Radio Vatican îi "definea" pe cei doi preoţi ca fiind victime ale acuzaţiilor false şi ale manipulării. Dar mărturia lor rămâne actuală şi astăzi, precizează postulatoarea procesului de beatificare Maria Cristina Bresciani. În faţa provocărilor contemporane, precum cea a inteligenţei artificiale, căreia papa i-a dedicat enciclica Magnifica humanitas, "fiecare dintre noi este chemat să-şi facă partea, să avem cu adevărat o privire mai atentă şi o privire mai critică pentru a menţine autonomia de judecată şi înţelegerea a ceea ce este bine şi a ceea ce este rău".
Dr. Bresciani, aţi putea să descrieţi pe scurt viaţa ambilor martiri?
Václav Drbola şi Jan Bula s-au născut şi au crescut în sate din Dieceza de Brno. Încă de la o vârstă fragedă, au nutrit dorinţa de a deveni preoţi. Drbola a fost hirotonit în 1938, iar Bula în 1945. Anii lor de formare în seminar au cuprins, ca să spunem aşa, mari revoluţii şi tranziţii politice majore de la ocupaţia nazistă la regimul comunist.
Acest lucru, de exemplu, a avut un impact profund asupra lui Bula, deoarece, în anii de seminar, pentru că trebuia făcut spaţiu, iar seminarul a fost rechiziţionat de germani pentru nevoile armatei, Bula a fost obligat să facă muncă forţată într-o fabrică de ceramică. Cu toate acestea, amândoi au devenit ulterior preoţi şi au fost foarte zeloşi în slujirea lor pastorală, în special în formarea tinerilor. Au fost implicaţi în activităţi culturale legate de asociaţii catolice şi erau foarte dedicaţi. Cu toate acestea, erau, de asemenea, conştienţi de climatul politic şi de dificultatea îndeplinirii slujirii lor. Pentru că în februarie 1948, odată cu venirea la putere a regimului comunist - care a limitat drastic libertatea şi a încercat să destabilizeze atât clerul, cât şi credincioşii, căutând să controleze din ce în ce mai mult Biserica - a devenit din ce în ce mai dificilă desfăşurarea diverselor activităţi pastorale.
În pofida acestui fapt, Jan Bula a avut curajul să citească circulara episcopilor prin care credincioşii erau informaţi despre infiltrarea membrilor comunişti în Biserică, încercând să le influenţeze alegerile şi să îi distanţeze de credinţă.
Ceea ce a avut un impact decisiv şi, din păcate, a întrerupt munca pozitivă pe care o întreprindeau aceşti doi preoţi a fost întâlnirea lor cu autoproclamatul căpitan Ladislav Malý. Această figură, care rămâne destul de controversată şi ambiguă până în ziua de azi, încercase să contacteze preoţii, spunându-le că arhiepiscopul de Praga, monseniorul Josef Beran, care era internat, va trebui să fugă în străinătate şi are nevoie de asistenţă spirituală sau vrea să se spovedească la un preot.
Iniţial, cei doi preoţi l-au crezut pe Ladislav Malý, dar apoi şi-au dat seama treptat că poate informaţiile erau incorecte şi că totul era fals. Şi aşa s-a întâmplat ca, atunci când au început să se îndoiască de credibilitatea acestui autoproclamat căpitan, ambii să fie arestaţi: Bula în primăvara anului 1951, iar Drbola în iunie. În timpul detenţiei lor, a avut loc un eveniment semnificativ: uciderea a trei oficiali comunişti în iulie 1951. Acesta a fost principalul pretext pentru ca regimul comunist pentru a căuta noi capete de acuzare. Deşi se aflau în închisoare la momentul evenimentelor, preoţii au fost acuzaţi de complicitate la uciderea celor trei oficiali. Drbola nu a avut nicio şansă să facă apel la condamnarea la moarte pe care avea să o primească ulterior. Din păcate, Bula nu a avut nici el nicio şansă să se apere şi să stabilească adevărul nevinovăţiei lor. Drbola a fost executat pe 3 august 1951, iar Bula pe 20 mai 1952.
Aşadar, putem spune că ambii preoţi au fost victimele unui proces-spectacol?
În esenţă, au fost supuşi unui proces-spectacol. Regimul a orchestrat totul pentru a da sentinţe exemplare, pentru a intimida şi mai mult populaţia şi pentru a încerca să influenţeze şi mai mult viaţa credincioşilor. Cei doi preoţi au fost, de asemenea, torturaţi. Şi ceea ce au relatat unii martori este semnificativ. Unul dintre ei îşi aminteşte că, în pofida atrocităţilor pe care le-a suferit, Jan Bula, de exemplu, a continuat să se roage şi chiar i-a încurajat pe alţi prizonieri să meargă mai departe şi să aibă speranţă. Amândoi au menţinut o credinţă statornică până la sfârşit.
Acest lucru este susţinut de scrisorile pe care părintele Bula a avut voie să le scrie cu puţin timp înainte de moartea sa, mai exact cu o zi înainte. Într-una dintre aceste scrisori către sora şi cumnatul său, el a scris: "Cred în bunătatea lui şi în dreptatea lui Dumnezeu; şi voi ar trebui să credeţi cu tărie. Cea mai mare mângâiere a mea este că l-am slujit pe Dumnezeu până la sfârşit. Omul nu-l iubeşte niciodată suficient pe Dumnezeu, acesta este singurul lucru de care trebuie să ne căim".
Cum a fost perceput cazul de contemporanii lor? Exista deja conştientizare a martiriului lor?
Încă din 1951, Radio Vatican difuzase un reportaj care menţiona viaţa acestor doi preoţi. Evident, la acea vreme, amploarea evenimentelor nu era cunoscută, dar având în vedere ceea ce se spunea despre aceşti doi preoţi şi faima lor de sfinţenie care începea deja să se răspândească, era clar că acuzaţiile împotriva lor erau probabil false. Astfel, încă de la început, viaţa şi mărturia lor de credinţă au avut un impact şi o rezonanţă notabile. Au fost consideraţi martiri în toate privinţele.
În ce fel pot reprezenta cei doi martiri un model pentru viaţa noastră de credinţă?
Ceea ce au mărturisit aceşti doi preoţi în esenţă este capacitatea de a menţine o conştiinţă liberă şi capacitatea de a adera la Cristos, la evanghelie şi de a fi credincioşi Bisericii Romei până la sfârşit.
Mai există şi forme de ideologie la nivel politic şi cultural care pot submina şi condiţiona libertatea şi conştiinţa fiecăruia. Prin urmare, este o puternică reamintire, chiar şi în situaţia actuală, să le urmăm exemplul pentru a spune că, în orice context şi situaţie istorică sau culturală în care se trăieşte, în pofida dificultăţii şi suferinţelor, se poate încă urmări propria libertate şi autonomie.
De asemenea, putem găsi o inspiraţie suplimentară pentru actualizarea mărturiei lor de credinţă prin preluarea unor pasaje semnificative ale lui Leon al XIV-lea găsite în recenta enciclică Magnifica humanitas. În special în numerele de la 97 la 99, unde vorbeşte despre inteligenţa artificială, am găsit o legătură în pasajul în care papa avertizează asupra faptului că inteligenţa artificială nu are o conştiinţă morală, spre deosebire de inteligenţa umană care are propria conştiinţă şi propria libertate şi, prin urmare, pune în joc simţul responsabilităţii.
Într-un fel se poate spune că, chiar şi în faţa acestor noi provocări ale inteligenţei artificiale - şi, prin urmare, ceea ce în prezent, mai mult decât alte forme de ideologie, poate condiţiona alegerile de viaţă ale fiecăruia şi submina libertatea - fiecare dintre noi este chemat să-şi facă partea, să avem cu adevărat o privire mai atentă şi mai critică pentru a menţine această autonomie de judecată şi înţelegere a ceea ce este bine şi ce este rău.
Johana Bronková
(După Vatican News, 5 iunie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
