|
| © Vatican Media |
Pius al XII-lea, papa care "ştia"
de Matteo Luigi Napolitano
La Lettura, săptămânalul cultural de la Corriere della Sera, a publicat un interviu interesant cu Giovanni Coco, oficial de la Arhiva Apostolică Vaticană, care a prezentat un document inedit despre lagărele de exterminare din est. Este vorba despre o scrisoare din 14 decembrie 1942, trimisă de iezuitul german Lothar König confratelui Robert Leiber, secretar personal al lui Pius al XII-lea. În anexă, scrisoarea conţine o statistică despre preoţii deţinuţi în lagăre de concentrare şi menţionează lagărele de la Auschwitz şi de la Dachau, amintind de destinul tragic al evreilor. "Ultimele informaţii din «Rawa Russka» cu furnalul SS, unde în fiecare zi erau ucise până la 6.000 de persoane, mai ales polonezi şi evrei, le-am găsit ulterior confirmate de alte surse."
Coco a considerat enormă valoarea acestei scrisori, după cum spune el "un caz unic, pentru că reprezintă singura mărturie a unei corespondenţe care trebuia să fie hrănită şi prelungită în timp". Părinţii König şi Leiber erau prieteni. Amândoi erau antinazişti. König era parte integrantă din cercul Kreisau care, aminteşte Coco, era "o reţea a rezistenţei germane compusă din catolici şi protestanţi, a cărei intelligence era în măsură să facă să ajungă la Roma ştirile cele mai rezervate despre crimele hitleriste". Leiber, ne relatează documentele, era un cunoscut "iezuit german anti-hitlerist, fost profesor la Facultatea Teologică din München, secretar al cardinalului Pacelli, fost nunţiu în Germania şi viitorul Pius al XII-lea, profesor la Universitatea Gregoriana din Vatican". Aşadar, se înţelege pentru ce König începe scrisoarea către Leiber cu un "dragă prieten".
Informaţii ca acelea transmise de König ajunseseră deja la Vatican, la aliaţi şi la organizaţiile ebraice din diferite părţi ale Europei ocupate de Germania nazistă. În aceeaşi scrisoare, părintele König apare foarte prudent, recomandând confratelui Leiber "să folosească acele informaţii cu atenţia maximă, fără a spune un singur cuvânt care ar putea să trădeze sursele". Atenţie, prudenţă, tăcere: acestea erau şi ingredientele cercului Kreisau şi ale Rote Kapelle, cele mai mari organizaţii care îşi propuneau eliminarea nazismului din Germania. Aşa încât acelaşi König, după atentatul împotriva lui Hitler, a trebuit să fugă, pentru că era căutat. Aşadar, recomandarea lui König făcută lui Leiber, aşa cum afirmă Coco, "era o invitaţie la tăcere pentru a nu arde reţeaua rezistenţei germane împotriva nazismului". Acestea sunt cuvintele exacte ale lui König: "Numerele sunt oficiale... Există şi un raport al unor martori [...]. Ambele anexe au fost obţinute cu riscul maxim. Nu numai cu riscul capului meu, ci şi capul celorlalţi dacă nu sunt folosite cu maxima prudenţă şi grijă...".
Cu acest document, pentru Coco "de această dată există certitudinea că de la Biserica catolică germană ajungeau la Pius al XII-lea ştiri exacte şi detaliate despre crimele care se comiteau împotriva evreilor. Se vorbeşte despre lagărul din Belzec, nu departe de orăşelul ucrainean Rava-Rus'ka unde între 5 şi 11 decembrie 1942 au fost împuşcaţi peste cinci mii de evrei [...]. Dar în scrisoare se aminteşte şi un alt raport pe care încă nu-l cunoaştem, referitor la Auschwitz". Această observaţie trebuie totuşi temperată, luând în considerare timpurile de război şi dificultăţile de verificare a informaţiilor.
De exemplu, la 1 iunie 1943, consulul italian de la Odessa comunica guvernului său că Pius al XII-lea "ar fi exprimat dorinţa de a influenţa direct guvernul român pentru a ajunge la un tratament mai uman al evreilor" şi că pentru acest scop a trimis pe nunţiul apostolic de la Bucureşti, Andrea Cassulo, în Transnistria. "Nunţiul - scria consulul italian - nu a luat ca adevăr absolut ghetoul «domesticit» care i-a fost arătat." Cât priveşte violenţele antisemite, consulul afirma că era "greu de dat cifrele, dar multe mii, probabil zeci de mii de evrei au fost eliminaţi şi arestaţi". Apoi, descriind evacuarea evreilor din Odessa şi tratamentul inuman rezervat lor de germani în "cea mai cruntă iarnă" (decembrie 1941 - ianuarie 1942), consulul afirma că era dificil de spus dacă măsurile represive ar fi încetat şi că depindea mult de situaţiile locale.
A constata realitatea multiplelor situaţii şi mai ales credibilitatea surselor era şi neliniştea tuturor organizaţiilor antinaziste. Juristul internaţional Paul Guggenheim, care conducea sediul Congresului Mondial Ebraic de la Geneva, a blocat ştirile despre lagărele de exterminare pe care subordonatul său, Gerhart Riegner, urma să le transmită evreilor englezi şi americani şi organizaţiilor lor de ajutor. Guggenheim i-a cerut lui Riegner, în primul rând, să şteargă menţionarea marilor crematorii; şi apoi să adauge (în aceea care este partea a doua a comunicatului, aşa cum este cunoscut astăzi) o avertizare despre neverificabilitatea surselor.
Arhivele engleze ne informează că la sfârşitul lui octombrie 1942, Guggenheim a mers la consulatul american din Geneva pentru a prezenta ştirile pe care le-a primit cu privire la soarta evreilor în Europa de est. Aici se poate lăsa să vorbească însuşi consulul american, Paul C. Squire, care a verbalizat cuvintele: "Informatorul profesorului Guggenheim confirmă că pentru toate ştirile rele aduse de dr. Gerhart Riegner, secretar al Consiliului Ebraic Mondial de la Geneva, şi de domnul Lichtheim, de la agenţia ebraică pentru Palestina din Geneva, referitoare la situaţia ebraică în Letonia, cu excepţia celor referitoare la detaliile asasinării evreilor şi la numărul celor ucişi, există numeroase divergenţe în diferite rapoarte. Numai în esenţial sunt unanime aceste rapoarte". Desigur, nicio menţiune nu era făcută de Guggenheim cu privire la crematorii.
Aşa cum se ştie, la 17 decembrie 1942 era dată o declaraţie inter-aliată de condamnare a crimelor naziste. Acest document era rodul şi încoronarea justă a insistenţei puternice a ebraismului internaţional la preşedintele Roosevelt, căruia la 8 decembrie i-a fost înmânat personal un memorandum important despre tragedia ebraică. În acest pro-memoria, împărtăşit apoi de Washington cu Londra, se afirma că "soluţia finală" reprezenta "dispariţia probabilă a tuturor popoarelor non-germanice care trăiesc în Lebensraum ["spaţiul vital", n.r.] german". Trebuie notată contemporaneitatea între aceste evenimente şi documentul găsit de Coco.
La 24 decembrie 1942, legat cu ştirile primite în lunile precedente, venea şi radio-mesajul de Crăciun al lui Pius al XII-lea. Acest radio-mesaj, bine primit de mass-media aliate, aşa cum se ştie a fost judecat de unii prea blând, pentru că papa (care vorbea şi despre un "neam", înţeles ca "neam ebraic") nu vorbea explicit despre evrei. Şi totuşi, arhivele păstrează rezumatul unui colocviu din 29 decembrie 1942 dintre Pius al XII-lea şi ministrul britanic în Vatican, Osborne.
"Am avut în această dimineaţă audienţa obişnuită de anul nou cu papa", scria Osborne ministrului său de externe. "Mi-a spus să trimit saluturile sale cordiale Maiestăţilor Lor, primului ministru, dumneavoastră şi naţiunii britanice. Am îndeplinit instrucţiunile telegramei dumneavoastră nr. 195 şi el a promis că va face orice lucru în favoarea evreilor. Mă îndoiesc că va există vreo declaraţie publică, în special din moment ce pasajele din radio-mesajul său de Crăciun se aplicau clar la persecutarea evreilor."
Concluzie la care au ajuns şi diferiţi istorici studiind documentele deschise recent.
Întorcându-ne la credibilitatea ştirilor care proveneau din estul european, trebuie semnalat un alt episod singular cu privire la condamnarea crimelor hitleriste. În 1943, Statele Unite şi Marea Britanie intenţionau să publice o nouă declaraţie despre crimele de război germane în Polonia.
Declaraţia a fost transmisă la 30 august 1943 şi publicată în culegerea oficială a Departamentului de Stat american. Un paragraf din acea declaraţie ar fi trebuit să menţioneze camerele de gazare, dar după aceea a fost eliminat. De ce? Să lăsăm să vorbească documentele americane. "La sugestia guvernului britanic, care afirmă că nu există probe suficiente pentru a justifica o declaraţie cu privire la execuţii în camerele de gazare, a fost concordat să se elimine ultima frază din paragraful al doilea din declaraţia despre crimele germane din Polonia de la «unde» la «camere de gazare», lăsând să se termine astfel al doilea paragraf cu «lagăre de concentrare»".
Cu alte cuvinte, nu erau siguri că la Auschwitz şi la Birkenau existau camere de gazare.
În orice caz, despre ştirile tragice care proveneau de la Rava-Rus'ka se vorbea pe prima pagină din "Jewish Post" deja la 1 februarie 1943. Nu este decât un exemplu al masei de ştiri mai mult sau mai puţin controlabile venite din estul european.
Aşadar, dezbaterea istoriografică despre Pius al XII-lea se intensifică, îndeosebi prin angajarea tuturor arhivarilor vaticani care au reordonat şi au deschis documentele despre pontificatul său (amintim aici seria "Evrei" de la Secretariatul de Stat, nu numai digitalizată ca şi celelalte, ci şi accesibilă complet pe internet de peste un an).
Gestionarea materialului arhivist atestă, aşadar, o profesionalitate foarte înaltă a întregului personal, fără diferenţe. Ceea ce nu poate decât să folosească la aprofundarea cercetărilor despre pontificatul pacellian.
(După L'Osservatore Romano, 19 septembrie 2023)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
