|
|
Priorul provincial al augustiniilor din Midwest SUA, fratele Anthony Pizzo, şi Francesco Augurusa, preşedintele Fundaţiei "Antonio Emanuele Augurusa". © Vatican Media |
De la Chicago până în Calabria, priorul provincial al augustinienilor din Midwest, un prieten de lungă durată al lui Leon al XIV-lea, este noul lider spiritual al Fundaţiei "Antonio Emanuele Augurusa", dedicată incluziunii sociale a persoanelor vulnerabile şi promovării păcii şi sustenabilităţii umane şi de mediu. Despre tânărul care a decedat la numai 12 ani, căruia îi este dedicată fundaţia, el spune: "Mesajul său are un impact puternic; sunt sigur că papa va lua în serios istoria sa".
"Dacă ar trebui să-l descriu pe papa într-un singur cuvânt, aş spune «pragmatic». El este cu siguranţă multe lucruri: este un om al rugăciunii, un om al valorilor şi principiilor şi am putea continua cu o listă întreagă de adjective, dar l-am găsit întotdeauna pragmatic în exprimarea credinţei sale, pragmatic ca frate, pragmatic ca preot, călugăr, episcop şi acum ca pontif". Aşa îl descrie părintele Anthony Pizzo, prior provincial al augustinienilor din Midwest, Statele Unite, pe Leon al XIV-lea, pe care îl cunoaşte încă din copilărie. Ocazia acestui interviu este numirea sa ca director spiritual al Fundaţiei "Antonio Emanuele Augurusa", care a avut loc recent la Chicago, Illinois, în cadrul evocator al Sanctuarului Maicii Domnului din Pompei, un loc simbolic pentru italo-americanii care locuiesc în oraş, situat în inima istorică a Little Italy. Însuşi părintele Pizzo, fiul unei mame din Campagna şi al unui tată din Sicilia, este un italo-american care ani de zile a condus augustinienii în Midwest, Statele Unite, Canada şi nordul Peruului - locuri dragi Papei Leon al XIV-lea, aşa cum este relatat în documentarul produs de mass-media Vaticanului, Leo from Chicago, plin de anecdote şi imagini cu un tânăr Robert Francis Prevost, care a devenit papă pe 8 mai anul acesta, primul american din istorie şi primul augustinian.
Fundaţia
"Fundaţia Antonio Emanuele Augurusa", condusă de Francesco Augurusa, preşedintele său, este o fundaţie laică de inspiraţie creştină. Din 2020, activează la nivel naţional şi internaţional pentru a oferi asistenţă celor mai săraci dintre cei săraci, aşa cum a fost dorinţa lui Antonio Emanuele, care a decedat la vârsta de 12 ani în urma unui tragic accident pe un teren de fotbal. Îmbrăţişând rugăciunea lui Antonio - "Fie ca să înţeleg din ce în ce mai mult ce trebuie să fac în viaţa mea pentru a-i face fericiţi pe cei din jurul meu şi pentru a te face fericit pe Tine" - Fundaţia îşi îndreaptă acţiunile către viziunea unei lumi drepte, juste şi solidare, pe care Antonio a exprimat-o într-un caiet cu linii de creion şi cariocă, sub forma unei "Case a Păcii". Aceasta înseamnă, în primul rând, a transforma realitatea socială dintr-o sursă de privaţiuni, insecuritate şi marginalizare într-un refugiu şi adăpost pentru fiecare locuitor, precum şi a furniza indivizilor instrumentele care îi vor face principalii agenţi ai schimbării în propriile vieţi. Organizaţia are două obiective fundamentale: combaterea sărăciei prin proiecte concrete şi depăşirea inegalităţii în toate formele sale, pentru o lume care să nu mai fie dependentă de produse, ci care să recunoască multidimensionalitatea dezvoltării umane, atât individuală, cât şi colectivă. În centrul activităţii organizaţiei se află "Restituţia Generativă", o paradigmă născută din combinarea a patru concepte care relatează abordarea vieţii a lui Antonio Emanuele: dialogul, comunitatea, transformarea şi caritatea. Departe de ideea tradiţională give-back (de a oferi înapoi), organizaţia evită însă perspectiva simplă a bunăstării care provine din generozitatea indivizilor faţă de cei mai dezavantajaţi, implicând în schimb comunitatea în proiectarea unor mecanisme de îngrijire şi emancipare reciprocă. "Ideea şi conceptul de a ne abţine de la resentimente sau răzbunare, dar de a răspunde cu respect, de a răspunde cu iubire, de a răspunde cu caritate chiar şi celor care par că nu merită - aici iubirea devine trup şi dă roade spre bine - acesta este scopul Fundaţiei", explică părintele Pizzo.
Antonio Emanuele precum Carlo Acutis
Retrăind istoria Fundaţiei şi a tânărului Antonio Emanuele, priorul augustinienilor din Midwest găseşte asemănări puternice între "Cetatea Păcii" şi "Cetatea lui Dumnezeu" de Sfântul Augustin, un text îndrăgit şi de Papa Leon. De asemenea, el face paralele între băiat şi Carlo Acutis, canonizat pe 7 septembrie anul acesta şi primul "millennial" proclamat sfânt de Biserica Catolică. "Avem nevoie de istorii ca aceea a lui Antonio - explică Pizzo - chiar dacă viaţa lui a fost foarte scurtă. Acest tânăr, după moartea sa, ne ajută să ne influenţăm atitudinile şi perspectiva asupra modului în care ar trebui să fie viaţa, oferindu-ne un obiectiv spre care să ţintim. Antonio a demonstrat acest lucru prin ceea ce dorea să realizeze, recunoscând suferinţa şi durerea şi având acea înclinaţie de a vrea să ajute la ameliorarea lor. Am auzit deja oameni comparându-l pe Antonio cu viaţa lui Carlo Acutis. Dacă l-aş întâlni pe «Bob» chiar acum, când este papă, i-aş spune: «Sanctitate, aţi auzit istoria lui Antonio Emanuele Augurusa?». Cred că ar asculta cu atenţie, deoarece, cunoscându-l de toţi aceşti ani, ştiu că, dacă aude ceva ce are legătură cu mesajul evangheliei, îl ia în serios. Pentru că acesta este el, pentru că scopul său în viaţă este să fie un exemplu de slujire şi să-i conducă pe alţii la Cristos, iar acest lucru va continua să se întâmple în timpul pontificatului său. Vom auzi mult mai multe despre el, despre teologia sa şi despre cum va sublinia importanţa nu numai a teologiei ca teorie, ci şi a teologiei ca practică, deoarece credinţa noastră are picioarele înfipte pe pământ".
Întoarcerea la pace
Fericit că poate îndruma spiritual Fundaţia în conformitate cu valorile care o ghidează, părintele Tony Pizzo insistă asupra necesităţii de a "lupta" pentru pace, începând cu nevoia de a o readuce în centrul scenei nu numai mondiale, ci în acea scenă în care ura trosneşte care este inima umană. Revenind la 8 mai şi la Habemus Papam, priorul augustinian povesteşte: "Primele cuvinte care au ieşit din gura lui au fost: «Pacea să fie cu voi toţi». Apoi, cuvântul «pace», într-un mod foarte genuin şi autentic, venind din inima sa, a fost oferit tuturor celor care erau acolo să-l întâmpine pentru prima dată şi întregii lumi care urmărea acel moment. Cred că acesta va fi fundamentul mesajului său şi acesta este fundamentul Casei Păcii în memoria lui Anthony şi a Fundaţiei Augurusa". În cuvintele călugărului, Casa Păcii apare ca o revelaţie pentru inima omului modern care şi-a pierdut calea. Este o viziune concretă despre cum putem trăi deja călătoria spre Cetatea lui Dumnezeu şi aduce pacea, ca practică zilnică şi nu numai ca un concept, înapoi în centrul vieţilor noastre. De aceea avem nevoie de istorii precum cea a lui Anthony. Părintele Pizzo continuă: "Când Sfântul Augustin a scris Cetatea lui Dumnezeu, a făcut-o într-un moment de mare confuzie pentru primii creştini, pentru ca aceştia să poată avea credinţă. Punctul central al acestei opere splendide este că suntem în continuă călătorie între cetatea pământească sau «Cetatea Omului» şi cea cerească ce ne aşteaptă. Aceasta din urmă, însă, nu este o născocire a imaginaţiei noastre; nu este numai o speranţă, ci un adevăr care devine concret atunci când pornim la drum şi întreprindem trecerea de la o cetate la alta. Sfântul Augustin ne aminteşte că picioarele noastre sunt plantate în două lumi, cetatea pământească şi cetatea cerească, într-o tindere necesară şi profundă către ceva mai mare şi mai veşnic. Astfel, Casa Păcii nu este o utopie, ci locul unde tensiunea dintre cele două lumi găseşte o punte. Şi dacă Cetatea lui Dumnezeu este ceea ce ne aşteaptă, Casa Păcii este ceea ce putem construi pentru a ajunge acolo pregătiţi, în inimă şi spirit".
O anecdotă despre "Bob" Prevost
În cele din urmă, părintele Tony împărtăşeşte o anecdotă despre el şi un tânăr Robert Francis Prevost. "Era 1979 sau 1980. Eram amândoi împreună în casa noastră de formare din Chicago. Tocmai îmi depusesem voturile în Ordin. El le depusese deja cu un an înainte şi îmi amintesc că, după ce mi-am depus voturile, în fervoarea mea iniţială, am vrut să-mi simplific viaţa, să mă debarasez de superfluu, aşa că am renunţat la un anumit număr de lucruri, dar aveam o pereche de pantofi, singura mea pereche de pantofi, care avea găuri. Era iarnă şi, în timp ce mergeam, apa şi zăpada mi-au intrat în pantofi şi m-am gândit că am nevoie de o nouă pereche de pantofi. Aşa că m-am dus la superiorul casei şi i-am spus: «Părinte, cred că am nevoie de o nouă pereche de pantofi. Aceşti pantofi, care sunt singurii pe care îi am, au găuri». Şi s-a uitat la mine şi a spus: «Chiar ai nevoie de o pereche nouă de pantofi?». M-am gândit: «Of, acest vot de sărăcie, va fi o adevărată provocare!». Aşa că am renunţat, dar la scurt timp după aceea l-am întâlnit pe Papa Leon, pe atunci Bob Prevost, şi i-am spus: «Tocmai l-am întrebat pe prior dacă aş putea primi o pereche nouă de pantofi». Şi acesta a fost răspunsul lui. El a răspuns: «Iată ce trebuie să faci: ieşi şi cumpără-ţi o pereche de pantofi şi pune chitanţa pe biroul priorului». Şi m-am gândit: «E un pic ca şi cum ai cere ceva, dar bine, o voi face». Şi apoi s-a oferit să-mi împrumute nişte bani dacă aş avea nevoie, dar aveam suficienţi bani în alocaţie ca să-mi cumpăr o pereche nouă de pantofi. Am pus chitanţa pe biroul priorului şi el nu a spus niciun cuvânt. Ceea ce am învăţat din acea mică întâlnire este că Bob a fost şi este un om foarte practic. Viaţa noastră călugărească nu este în nori; trebuie să fim practici în exprimarea credinţei noastre şi în trăirea vieţii noastre de călugări, fiind martori aici pe pământ".
Francesco Augurusa şi Cecilia Seppia
(După Vatican News, 16 decembrie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
