|
| © Vatican Media |
de Amedeo Lomonaco
Cu Miercurea Cenuşii începe Postul Mare, perioada de patruzeci de zile care precedă Paştele. În această zi Isus spune: "Aveţi grijă să nu săvârşiţi faptele voastre bune înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea răsplată înaintea Tatălui vostru din ceruri!" (Mt 6,1). Răsplata pentru om are o valoare pe care niciun patrimoniu pământesc n-o poate egala: iubirea lui Dumnezeu. Şi este o destinaţie care se contopeşte cu dorinţa de cer: patria veşnică.
Întoarcerea la esenţial
Papa Francisc la Sfânta Liturghie cu ritul de binecuvântare şi impunere a cenuşii, la 22 februarie 2023, amintea că Postul Mare este "timpul potrivit pentru a ne întoarce la esenţial". Un drum lung este calea adevărului. Un timp de har "pentru a ne întoarce la esenţial, care este Domnul". O ocazie pentru "a ne aminti că lumea nu trebuie închisă în graniţele strâmte ale necesităţilor noastre personale", "pentru a reda lui Dumnezeu primatul vieţii", nu numai "bucăţi de timp".
Întoarcerea la esenţial, care este Domnul. Ritul cenuşii ne introduce pe acest drum de întoarcere şi ne adresează două invitaţii: întoarcere la adevărul despre noi înşine şi întoarcere la Dumnezeu şi la fraţi. Întoarcere la adevărul despre noi înşine. Cenuşa ne aminteşte cine suntem şi de unde venim, ne conduce din nou la adevărul fundamental al vieţii: numai Domnul este Dumnezeu şi noi suntem lucrarea mâinilor sale. Acesta este adevărul nostru. Noi avem viaţa în timp ce el este viaţa. El este Creatorul, în timp ce noi suntem lut fragil care este plăsmuit de mâinile sale. Noi venim din pământ şi avem nevoie de cer, de el; cu Dumnezeu vom învia din cenuşa noastră, dar fără el suntem ţărână. Şi în timp ce înclinăm capul cu umilinţă pentru a primi cenuşa, să readucem în amintirea inimii acest adevăr: suntem ai Domnului, îi aparţinem lui. De fapt, el "l-a plăsmuit din ţărâna pământului şi i-a suflat în nări suflare de viaţă" (Gen 2,7): adică existăm pentru că el a suflat respiraţia vieţii în noi.
Mici în faţa lui Dumnezeu
Răsfoind calendarul recent al istoriei Bisericii, se poate constata că ziua de 6 septembrie 1978 era o miercuri. Nu prima zi din Postul Mare, ci o miercuri în care au răsunat cuvintele Papei Ioan Paul I. În prima sa audienţă generală, dedicată umilinţei, Papa Luciani se opreşte asupra acestei mari virtuţi, pe care şi ritul cenuşii ne îndeamnă să n-o uităm. A fi umili, subliniază Papa Ioan Paul I, înseamnă a fi mici în faţa lui Dumnezeu:
Însă pentru a fi buni, trebuie să fim în regulă în faţa lui Dumnezeu, în faţa aproapelui şi în faţa noastră înşine. În faţa lui Dumnezeu, poziţia corectă este cea a lui Abraham, care a spus: "Sunt numai praf şi cenuşă în faţa ta, Doamne!". Trebuie să ne simţim mici în faţa lui Dumnezeu. Când eu spun: Doamne, eu cred; nu mă ruşinez să mă simt ca un copil în faţa mamei; se crede în mama; eu cred în Domnul, în ceea ce el mi-a revelat.
A posti de la necesităţile materiale
În ritul penitenţial din Miercurea Cenuşii din 11 februarie 1970, Sfântul Paul al VI-lea subliniază că modelele lumeşti sunt în realitate lanţuri de care trebuie să ne eliberăm. Şi îndeamnă să ne îndreptăm privirea spre "şcoala Domnului" pentru a "readuce viaţa acolo unde este moartea".
Cenuşa - azi dimineaţă îmi imaginez - voi toţi aţi primit acest semn de moarte şi aţi simţit fiorul acestui semn cu cuvintele teribile care îl însoţesc: "Aminteşte-ţi că nu eşti decât praf şi tu şi în praf eşti destinat să te întorci". Pare aproape funebru şi nefast acest strigăt, dar este făcut tocmai pentru a aminti de sentimentele puternice în spiritul nostru. Un alt mod de a celebra această perioadă, care atinge nu numai viaţa noastră spirituală, ci şi pe cea trupească, este postul: necesitatea de a te abţine şi de a te răzvrăti împotriva acestei sclavii a necesităţilor exterioare şi materiale. Şi asta pentru o perioadă atât de lungă cât a fost aceea pe care Cristos însuşi a impus-o prefeţei activităţii sale evanghelice.
Convertirea cu toată inima
În staţiunea de Postul Mare prezidată la 20 februarie 1980, Miercurea Cenuşii, Sfântul Ioan Paul al II-lea indică o cale de eliberare pentru om care duce la Dumnezeu. Această brazdă, indicată în evanghelie, este convertirea:
Convertirea la Dumnezeu aşa cum o doreşte Biserica în această perioadă de patruzeci de zile a Postului Mare, asta înseamnă a coborî la rădăcinile copacului, care, aşa cum spune Domnul, "nu produce roade bune" (Mt 3,10). Nu există alt mod pentru a-l vindeca pe om. "Liturgia morţii" de astăzi care se exprimă în ritul impunerii cenuşii uneşte, într-un anumit sens, această primă zi din Postul Mare cu ultima zi, ziua de Vinerea Sfântă, ziua morţii lui Cristos pe cruce. Chiar atunci se împlinesc cuvintele pe care le proclamă apostolul în lectura a doua de astăzi, când spune: "Vă rugăm pentru Cristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu! Pe cel care nu a cunoscut păcatul el l-a făcut păcat de dragul nostru, pentru ca noi să cunoaştem justificarea lui Dumnezeu în el".
În realitatea convertirii, a reconcilierii cu Tatăl veşnic, este încadrat drumul vieţii dincolo de moarte, trecerea de la praf la Dumnezeu.
(După Vatican News, 14 februarie 2024)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
