O Liturghie celebrată în cadru privat în Capela Paulină din Palatul apostolic, în prezenţa unor episcopi germani şi a unor personalităţi din Bavaria. Aşa a început ziua lui Benedict al XVI-lea, înconjurat de prieteni şi de cei care au venit la Roma din ţara sa natală pentru a sărbători împlinirea vârstei de 85 de ani. La celebrarea euharistică ce a deschis seria de întâlniri, Papa a reflectat asupra "semnelor indicatoare" ale zilei de 16 aprilie, zi a naşterii sale şi a Botezului său.
Sfânta Bernadeta, vizionara de la Lourdes, şi sfântul Benedict Iosif Labre, un sfânt din secolul al XVIII-lea cunoscut drept "pelerinul cerşetor". Sunt cele două figuri de referinţă pe care încă de tânăr Joseph Ratzinger le-a considerat ca un soi "semnalizare" trimisă lui de Providenţă cu privire la drumul vieţii sale. Ei şi Sâmbăta Sfântă - pentru că asta era acea zi de 16 aprilie 1927 când a venit pe lume - adică "ziua tăcerii lui Dumnezeu, a absenţei aparente", care în schimb este preludiu al veştii Învierii. O "lectură" a propriei existenţe rămasă neschimbată până la Tronul pontifical şi dincolo de el, aşa cum a ţinut să sublinieze Benedict al XVI-lea. Despre Bernadeta Soubirous, Papa a spus că a rămas mereu uimit de inima ei "capabilă să o vadă pe Mama lui Dumnezeu şi în ea reflexia frumuseţii şi bunătăţii lui Dumnezeu". Ei, cu acea "inimă a sa curată şi necontaminată", Maria - spus el - putea să se arate şi prin ea să vorbească secolului şi dincolo de secolul însuşi": "So ist dieser Tag, diese kleine Heilige für mich immer ein Zeichen ... Iată că această zi, această mică sfântă au fost mereu pentru mine un semn (...) al modului cum ar trebui să fim. De faptul că împreună cu toată ştiinţa şi activitatea, care sunt necesare, nu trebuie să pierdem inima simplă, privirea simplă a inimii, capabilă să vadă esenţialul".
Bernadeta, a adăugat Benedict al XVI-lea, "ştia să vadă" ceea ce Sfânta Fecioară îi indica: "izvorul de apă vie, curată". Apă, a explicat el, care este imagine "a adevărului care ne vin în întâmpinare din credinţă, a adevărului nedisimulat şi necontaminat". Deoarece "pentru a putea trăi, pentru a putea deveni curaţi - a afirmat Pontiful - avem nevoie ca în noi să se nască nostalgia vieţii curate, a adevărului necontaminat de corupţie, a fiinţei umane fără păcat": "In dieser unseren Zeit, in der wir die Welt in so vielen Nöten sehen ... În acest timp al nostru, în care vedem lumea în atâta chin şi în care erupe necesitatea apei, a apei curate, acest semn este cu atât mai mare. De la Maria, de la Maica Domnului, de la inima curată, vine şi apa curată, necontaminată care dă viaţa, apa care în acest secol - şi în secolele care pot să vină - ne purifică şi ne vindecă".
Despre Benedict Iosif Labre, Papa a amintit peregrinarea sa prin toată Europa şi de sanctuarele sale de pe continent. Un sfânt "european", aşadar, care îşi are particularitatea în faptul că, a afirmat el, "nu vrea să facă altceva decât să se roage şi să dea mărturie pentru ceea ce contează" în viaţă: Dumnezeu. Nu "un exemplu care trebuie emulat", ci ca "un deget care indică esenţialul": că Dumnezeu singur "este suficient" şi că acela care "se deschide lui Dumnezeu nu se înstrăinează de lume şi de oamenii ... dass er Geschwister findet, dass von Gott her die Grenzen fallen, ... pentru că găseşte fraţi, pentru că în Dumnezeu cad frontierele, pentru că numai Dumnezeu poate elimina frontierele, pentru că în ce-l priveşte pe Dumnezeu, toţi suntem numai fraţi, facem parte unii din alţii; că unicitatea lui Dumnezeu înseamnă în acelaşi timp fraternitatea şi reconcilierea oamenilor, demontarea frontierelor care ne uneşte şi ne vindecă".
Apoi, oprindu-se asupra Sâmbetei Sfinte a naşterii sale, Benedict al XVI-lea le-a mulţumit părinţilor pentru că "l-au făcut să se renască" în aceeaşi zi prin apa Botezului şi, desigur, pentru darul vieţii. Totuşi, s-a întrebat el în mod provocator: în ce mod darul vieţii este realmente dar? "Este corect a da viaţa aşa, pur şi simplu? Este responsabil sau prea imprevizibil?". "Viaţa biologică în sine este un dar, şi totuşi - a obiectat el - este înconjurată de o mare întrebare: Zur wirklichen Gabe wird es erst dann, wenn mit ihm mitgegeben ... Viaţa devine un adevărat dar dacă împreună cu ea se poate dărui şi o promisiune care este mai puternică decât orice nenorocire care ne poate ameninţa, dacă ea este cufundată într-o forţă care garantează că este un bine a fi un om (...). Astfel, la naştere trebuie asociată renaşterea, certitudinea că într-adevăr este un bine a exista, pentru că promisiunea este mai puternică decât ameninţările".
Iată, aşadar, explicat sensul Botezului, o apartenenţă la "marea, noua familie a lui Dumnezeu care - a reafirmat Benedict al XVI-lea - este mai puternică" decât "toate forţele negative care ne ameninţă". Şi după o scurtă reflecţie despre sensul Sâmbetei Sfinte, care a fost un ecou apropiat al meditaţiilor sale înainte de Paşti, Papa - care la început primise salutul afectuos al cardinalului decan, Angelo Sodano, şi căruia la fel de afectuos i-a mulţumit - a încheiat apoi cu un act de conştiinţă şi de încredinţare lui Dumnezeu: "Ich stehe vor der letzten Wegstrecke meines Lebens ... Mă aflu în faţa ultimei părţi a parcursului vieţii mele şi nu ştiu ce mă aşteaptă. Însă ştiu că lumina lui Dumnezeu există, că El a înviat, că lumina sa este mai puternică decât orice întuneric, că bunătatea lui Dumnezeu este mai puternică decât orice rău din lumea aceasta. Şi acest lucru mă ajută să înaintez cu siguranţă. Acest lucru ne ajută pe noi să mergem înainte, şi în acest ceas vă mulţumesc din inimă tuturor cel care încontinuu mă fac să percep 'da'-ul lui Dumnezeu prin credinţa lor".
(După news.va, 16 aprilie 2012)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
