|
| © Vatican Media |
Într-o scrisoare cu ocazia deschiderii Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă de la Milano-Cortina, Papa Leon al XIV-lea avertizează împotriva dictaturii performanţei care poate duce la dopaj, împotriva exploatării politice a sportului şi împotriva considerării acestuia ca pe un joc video. El relansează valoarea întâlnirii, a relaţiei şi a primirii, "cele mai simple şi mai profunde expresii ale omenirii reconciliate".
Aceste pagini sunt inspirate de o reflecţie profundă asupra sportului ca mijloc pentru a construi pacea, pentru a educa, pentru a fi şcoală a vieţii unde se experimentează limita, "înfrângerea fără disperare" şi "victoria fără aroganţă", unde se atinge "viaţa din abundenţă" care se naşte "din împărtăşire, din respect şi din bucuria de a merge împreună". Viaţa din abundenţă este scrisoarea Papei Leon al XIV-lea, publicată vineri, 6 februarie 2026, despre valoarea sportului şi cu ocazia deschiderii Jocurilor Olimpice de Iarnă, ediţia a XXV-a, care au început pe 6 februarie, şi se desfăşoară până pe 22 februarie la Milano şi Cortina d'Ampezzo, şi a Jocurilor Paralimpice, ediţia a XIV-a, care vor avea loc între 6 şi 15 martie în aceleaşi locaţii. Având în vedere acest eveniment, pontiful solicită respectarea Armistiţiului olimpic în această lume aflată în război.
Încurajez cu tărie toate naţiunile, cu ocazia următoarelor Jocuri Olimpice şi Paralimpice de iarnă, să redescopere şi să respecte acest instrument al speranţei care este Armistiţiul olimpic, simbol şi profeţie a unei lumi reconciliate.
Armistiţiul olimpic, instrument de speranţă
În acest sens, papa aminteşte în acest sens pe predecesorii săi, care au atribuit întotdeauna sportului "un rol important pentru binele omenirii, în special în promovarea păcii". Apoi, el aminteşte că Armistiţiul olimpic se naşte dintr-un acord de suspendare a tuturor ostilităţilor şi este un instrument care merită reintrodus, mai ales în această perioadă de conflicte, de dominaţie a "culturii morţii", deoarece ajută la a pune capăt "abuzurilor, manifestărilor de forţă şi indiferenţei faţă de lege".
Gamification a sportului
Papa aminteşte apoi, în documentul său, valorile, dar şi pericolele care decurg dintr-o viziune distorsionată asupra sportului. Acestea includ dopajul, cultul profitului, corupţia atunci când sportul devine o afacere, fanatismul atunci când fanii se transformă în fanatici, exploatarea politică a competiţiilor sportive şi utilizarea tehnologiei pentru a transforma sportul într-un "laborator pentru experimente dezamăgite" sau într-un joc video.
Gamification extremă a practicii sportive, reducerea experienţei la scoruri, niveluri şi performanţe replicabile, riscă să separe sportul de corpul real şi de relaţiile concrete. Jocul, întotdeauna caracterizat de risc, neprevăzut şi prezenţă, este înlocuit de o simulare care promite control total şi satisfacţie instantanee.
Spaţiu de dialog
Retrăind utilizarea termenilor sportivi în scrierile autorilor creştini, pontiful vrea să evidenţieze unitatea profundă dintre diferitele dimensiuni ale fiinţei umane: trup şi spirit. El citează, de asemenea, experienţele rodnice, precum cele ale Sfântului Filip Neri şi ale Sfântului Ioan Bosco, în care sportul a reprezentat un domeniu de evanghelizare. Referindu-se la Conciliul al II-lea din Vatican şi la Jubileele Sportului, Papa Leon subliniază modul în care experienţa sportivă este "un spaţiu privilegiat de relaţie şi de dialog cu fraţii noştri şi surorile noastre aparţinând altor tradiţii religioase, precum şi cu cei care nu se recunosc în niciuna dintre ele".
A învăţa iertarea
Inevitabila referire a papei la tenis, sportul pe care îl practică, subliniază experienţa exaltantă a doi jucători care se stimulează la limită, care tind să se perfecţioneze, experimentând apoi bucuria şi capacitatea de a se dărui: o experienţă care "întrerupe tendinţa spre egocentrism", încurajează jocul în echipă care, dacă nu este poluat "de cultul profitului", favorizează creşterea în fraternitate.
A lucra împreună cu colegii comportă uneori necesitatea de a înfrunta conflicte, de a gestiona frustrări şi eşecuri. Necesită chiar şi învăţarea iertării. Astfel, prind contur virtuţi personale, creştine şi civice fundamentale.
Incluziune şi solidaritate
În acest parcurs sunt fundamentale figurile educaţionale precum antrenorii care, dacă sunt motivaţi de valori spirituale, pot transmite "cultura echipei - scrie papa - întemeiată pe iubire, care respectă şi susţine fiecare persoană, încurajând-o să exprime ce e mai bun din sine pentru binele grupului".
Accesibilitatea la sport este pentru pontif un criteriu care trebuie urmărit cu hotărâre deoarece mulţi copii, lipsiţi de resurse, sunt excluşi, la fel ca şi fetele şi femeile din diferite societăţi în timp ce "uneori, în formarea la viaţa călugărească, în special în rândul femeilor, rămân neîncrederi şi temeri faţă de activitatea fizică şi sportivă". "Valorile autentice ale sportului - subliniază el - se deschid în mod natural spre solidaritate şi spre incluziune".
Dictatura performanţei
Unul dintre riscurile evidenţiate de episcopul de Roma în scrisoarea sa este acela de a considera sportul ca o afacere în care "contează numai ceea ce poate fi numărat", ceea ce generează o obsesie pentru rezultate şi banii generaţi. Individul dispare, apar corupţia, jocurile de noroc, deziluzionând astfel publicul larg.
Dictatura performanţei poate duce la utilizarea de substanţe dopante şi la alte forme de fraudă şi îi poate determina pe jucătorii sporturilor de echipă să se concentreze pe propria bunăstare economică, mai degrabă decât pe loialitatea faţă de propria disciplină.
Respingerea dopajului
Competiţia sportivă, atunci când este autentică, - scrie Leon al XIV-lea - presupune un pact etic comun: acceptarea loială a regulilor şi respectul pentru adevărul confruntării!
Respingerea dopajului şi a oricărei forme de corupţie nu este numai o problemă disciplinară, ci una care atinge însăşi inima sportului. A modifica artificial prestaţia sau a cumpăra rezultatul înseamnă a rupe dimensiunea lui cum-petere, transformând căutarea comună a excelenţei în opresiune individuală sau partizană.
Riscul unor fani violenţi
Reflecţia papei pune un accent deosebit pe spectatori şi fani, fiind atenţi la riscul de a transforma stadionul într-un loc de conflict, aclamaţiile în fanatism. Este îngrijorător atunci când "sportul nu uneşte, ci duce la extremism, nu educă, ci educă greşit, pentru că reduce identitatea personală la un sentiment orb şi opoziţional de apartenenţă".
Acest lucru este deosebit de îngrijorător atunci când aclamaţiile sunt legate de alte forme de discriminare politică, socială şi religioasă şi sunt folosite indirect pentru a exprima forme mai profunde de resentiment şi ură.
Îngrijirea integrală a persoanei
Există un alt risc pe care Leon al XIV-lea îl evidenţiază: transformarea stadioanelor în "catedrale laice", a meciurilor în "liturgii colective", a sportivilor în "figuri mântuitoare". Această sacralizare evidenţiază nevoia de sens şi de comuniune, "dar riscă să golească atât sportul, cât şi dimensiunea spirituală a existenţei". Acest risc invocă pericolul narcisismului atunci când sportivii rămân "fixaţi pe oglinda propriului corp performant, pe propriul succes măsurat în vizibilitate şi consens".
Este urgent să reafirmăm o îngrijire integrală a persoanei umane, în care bunăstarea fizică nu este separată de echilibrul interior, de responsabilitatea etică şi de deschiderea către ceilalţi. Trebuie să redescoperim figurile care au combinat pasiunea sportivă, sensibilitatea socială şi sfinţenia. Printre numeroasele exemple pe care le-aş putea da, aş dori să-l amintesc pe Sfântul Pier Giorgio Frassati, un tânăr din Torino care a combinat perfect credinţa, rugăciunea, angajarea socială şi sportul.
Transumanismul şi Inteligenţa Artificială
Privind la frumuseţea evenimentelor sportive, papa aminteşte că o altă distorsiune priveşte exploatarea politică a competiţiilor, care, în loc să fie locuri de întâlnire, devin "scene pentru afirmarea intereselor politice sau ideologice".
De asemenea, trebuie să fim atenţi la impactul transumanismului şi al Inteligenţei Artificiale asupra lumii sportului, care "riscă să introducă o separare artificială între corp şi minte, transformând sportivul într-un produs optimizat, controlat şi îmbunătăţit dincolo de limitele naturale".
Atunci când tehnica nu mai este în slujba persoanei, ci pretinde să o redefinească, sportul îşi pierde dimensiunea umană şi simbolică, devenind un laborator de experimentare dezincarnată.
A învinge şi a pierde
Prin urmare, este necesară relansarea dimensiunii educative şi incluzive a sportului, deoarece - subliniază Papa Leon - a învinge nu înseamnă a excela, ci "a recunoaşte valoarea parcursului făcut", iar a pierde nu înseamnă a eşua, "ci poate deveni o lecţie de adevăr şi de umilinţă".
A accepta înfrângerea fără disperare şi victoria fără aroganţă înseamnă a învăţa să fim în realitate cu maturitate, recunoscând propriile limite şi propriile posibilităţi.
Athletica Vaticana
Scrisoarea face referinţă şi la experienţa Athletica Vaticana, fondată în 2018 ca echipă oficială a Sfântului Scaun şi sub îndrumarea Dicasterului pentru Cultură şi Educaţie. "Ea - se afirmă - mărturiseşte cum sportul poate fi trăit şi ca slujire eclezială, în special pentru cei mai săraci şi mai vulnerabili".
Aici sportul nu este spectacol, ci proximitate; nu este selecţie, ci însoţire; nu este competiţie exasperată, ci drum împărtăşit.
Atenţia Bisericii
În concluzie papa se opreşte asupra necesităţii ca Bisericile particulare să recunoască sportul "ca un spaţiu de discernământ şi însoţire, care merită o angajare de îndrumare umană şi spirituală". Prin urmare, recomandă înfiinţarea unor oficii sau comisii dedicate sportului în cadrul Conferinţelor Episcopale, unde îngrijirea pastorală să poată fi coordonată, favorizând dialogul între realităţile sportive, educaţionale şi sociale existente. Aceasta este o modalitate de a uni dezvoltarea fizică şi spirituală ca "dimensiune constitutivă a unei viziuni integrale a persoanei umane", deoarece sportul învaţă "să ne îngrijim de propria fiinţă fără a o idolatriza, să ne depăşim fără a dispărea, să concurăm fără a pierde fraternitatea".
Biserica este chemată să fie aproape oriunde sportul este trăit ca profesie, ca o competiţie de nivel înalt, ca o oportunitate de succes sau de expunere mediatică, având în acelaşi timp o preocupare deosebită pentru sportul de bază, adesea marcat de lipsa resurselor, dar bogat în relaţii.
Şcoală a vieţii
"Sportul poate şi trebuie să fie un spaţiu de primire, - conchide papa - capabil să implice persoane din medii sociale, culturale şi fizice diferite", "una dintre cele mai simple şi profunde expresii ale omenirii reconciliate", în care corpul şi spiritul sunt armonizate.
Nu este o acumulare de succese sau performanţe, ci o plenitudine de viaţă care integrează corpul, relaţiile şi interioritatea. Sportul poate deveni cu adevărat o şcoală a vieţii, unde învăţăm că abundenţa nu vine din victoria cu orice preţ, ci din împărtăşire, din respect şi din bucuria de a merge împreună.
Benedetta Capelli
(După Vatican News, 6 februarie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
* * *
"Viaţa din belşug". Scrisoare a Sfântului Părinte Leon al XIV-lea despre valoarea sportului
