vatican - 2026-09-19T224303.756.jpeg
Vatican Media

În numele Tatălui și al Fiului, și al Sfântului Duh.

Pacea să fie voi!

Bună ziua tuturor,

Îmi face mare plăcere să vă întâlnesc în această dimineață, pentru a împărtăși cu voi, în acest moment, bucuria evenimentelor sportive pe care le-ați trăit. După cum știți, și eu iubesc sportul și sunt convins de marea sa valoare educativă, deoarece îi învață pe oameni valori nobile și autentice. De asemenea, oferă oportunitatea de a da mărturie despre aceste valori atât în sportul de performanță, cât și în cel amator și, mai ales, în viața sportivilor.

A practica sportul înseamnă a te angaja cu seriozitate și efort, iar apoi a împărtăși roadele perseverenței proprii cu loialitate, încredere, deschidere, spirit de echipă și curaj. Faci toate acestea și a le arăta frumusețea într-un mod cu adevărat special, celor care participă și urmăresc competițiile și celor care vă cunosc și vă întâlnesc.

Papa Francisc, primind un grup de sportivi Special Olympics, a spus că „sportul este unul dintre acele limbaje universale care depășește diferențele culturale, sociale, religioase și fizice și reușește să unească oamenii, făcându-i participanți la același joc și protagoniști împreună ai victoriilor și înfrângerilor” (13 octombrie 2017) și v-a încredințat în mod special această mărturie.

Astăzi fac și eu asta, pentru că lumea noastră are nevoie disperată de oameni ca voi, care să ne amintească tuturor de adevăratele valori ale vieții; bărbați și femei care să arate prin exemplul nostru că drumul împărtășirii și al iubirii este singurul care duce cu adevărat la fericire și pace.

Pentru aceasta vă mulțumesc pentru prezența voastră, pentru bucuria autentică pe care o aduceți, pentru mesajul pozitiv pe care îl transmiteți și vă încurajez – sportivi, antrenori, manageri, asistenți, colaboratori – să vă continuați munca cu entuziasm.

Preaiubiților, vă încredințez mijlocirii Mariei și a Sfântului Piergiorgio Frassati, un tânăr atlet ca voi care, îndrăgostit de Isus, împreună cu mulți prieteni, a reușit să traducă valorile sportului într-o viață bună și generoasă, o viață sfântă. Vă binecuvântez din inimă, împreună cu voi, familiile voastre și toți cei dragi. Vă mulțumesc!

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu