|
| © Vatican Media |
Papa Leon al XIV-lea: Discurs adresat participanţilor la Întâlnirea Dicasterului pentru Cauzele Sfinţilor "Mistica, fenomenele mistice şi sfinţenia" (13 noiembrie 2025)
Eminenţe, Excelenţe,
dragi preoţi, călugări, călugăriţe,
dragi fraţi şi surori,
Sunt bucuros să vă primesc la încheierea conferinţei organizate de Dicasterul pentru Cauzele Sfinţilor, dedicată raportului dintre fenomenele mistice şi sfinţenia vieţii. Este vorba despre una dintre cele mai frumoase dimensiuni ale experienţei de credinţă şi vă mulţumesc pentru că ajutaţi la îmbogăţirea ei cu acest studiu aprofundat şi, de asemenea, la luminarea unor aspecte care necesită discernământ.
Atât prin reflecţia teologică, cât şi prin predicare şi cateheză, Biserica a recunoscut de secole că în inima vieţii mistice se află conştiinţa unei intime uniri de iubire cu Dumnezeu. Acest eveniment de har se manifestă în roadele pe care le produce, conform cuvintelor Domnului: "Căci nu este niciun pom bun care să facă fructe rele şi, iarăşi, niciun pom rău care să facă fructe bune, pentru că orice pom se cunoaşte după fructele proprii: doar nu se culeg smochine din spini şi nici struguri din mărăcini" (Lc 6,43-44).
Mistica se caracterizează, aşadar, ca o experienţă care depăşeşte simpla cunoaştere raţională nu prin meritul celui care o experimentează, ci printr-un dar spiritual, care se poate manifesta în diferite moduri, chiar şi prin fenomene opuse, cum ar fi viziuni luminoase sau întuneric dens, suferinţe sau extaze. În sine, totuşi, aceste evenimente excepţionale rămân secundare şi neesenţiale faţă de mistică şi faţă de sfinţenie însăşi: pot fi semne ale acestuia, fiind carisme singulare, dar adevăratul scop este şi rămâne întotdeauna comuniunea cu Dumnezeu, care este "interior intimo meo et superior summo meo" (Sfântul Augustin, Confesiuni, III, 6, 11).
Prin urmare, fenomenele extraordinare care pot caracteriza experienţa mistică nu sunt condiţii indispensabile pentru recunoaşterea sfinţeniei unui credincios: dacă sunt prezente, ele întăresc virtuţile nu ca privilegii individuale, ci ca fiind rânduite spre edificarea întregii Biserici, trupul mistic al lui Cristos. Ceea ce contează mai mult şi ceea ce trebuie subliniat mai mult în examinarea candidaţilor la sfinţenie este conformitatea lor deplină şi constantă cu voinţa lui Dumnezeu, revelată în Scripturi şi în Tradiţia apostolică vie. Prin urmare, este important să se menţină echilibrul: aşa cum cauzele de canonizare nu ar trebui promovate numai în prezenţa unor fenomene excepţionale, tot aşa trebuie avut grijă să nu le penalizăm dacă aceleaşi fenomene caracterizează viaţa slujitorilor lui Dumnezeu.
Cu angajare constantă, Magisteriul, teologia şi autorii spirituali au oferit, de asemenea, criterii pentru a distinge fenomenele spirituale autentice, care pot avea loc într-o atmosferă de rugăciune şi de căutare sinceră a lui Dumnezeu, de manifestările care pot fi înşelătoare. Pentru a nu cădea în iluzii superstiţioase, astfel de evenimente trebuie evaluate cu prudenţă, printr-un discernământ umil şi în conformitate cu învăţătura Bisericii.
Ca şi cum ar rezuma practica, Sfânta Tereza de Avila afirmă: "Este clar că cea mai înaltă perfecţiune nu constă în desfătările interioare, în marile extaze, în viziuni şi în spiritul profeţiei, ci mai degrabă în conformitatea perfectă a voinţei noastre cu aceea a lui Dumnezeu, astfel încât să vrem, şi cu fermitate, ceea ce cunoaştem că este din voinţa sa, acceptând cu aceeaşi bucurie atât dulcele, cât şi amarul, aşa cum vrea el"[1]. Aceste cuvinte corespund experienţei Sfântului Ioan al Crucii, potrivit căruia exercitarea virtuţilor este sămânţa disponibilităţii pasionale pentru Dumnezeu, astfel încât voinţa sa şi a noastră devin "o singură voinţă într-un consimţământ prompt şi liber"[2], până la transformarea iubitului în Iubit[3].
În centrul discernământului cu privire la un credincios se află ascultarea faimei sale de sfinţenie şi examinarea cu privire la virtutea sa perfectă, ca expresii ale comuniunii ecleziale şi ale unirii intime cu Dumnezeu. În îndeplinirea acestei preţioase slujiri, în special cei dintre voi care lucraţi în domeniul cauzelor de canonizare sunteţi chemaţi să-i imitaţi pe sfinţi şi să cultivaţi astfel vocaţia care ne uneşte pe toţi ca botezaţi, membre vii ale unicului popor al lui Dumnezeu.
În timp ce vă încurajez să continuaţi pe acest drum cu încredere şi înţelepciune, vă împart tuturor din inimă binecuvântarea apostolică. Mulţumesc!
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Note:
[1] Sf. Tereza a lui Isus, Fundaţii 5, 10; cf. Id., Castelul interior, I, 2, 7; II, 1, 8.
[2] Sf. Ioan al Crucii, Flacăra de iubire vie 3, 24.
[3] Cf. Id., Cântarea spirituală, 22, 3.
