|
| © Vatican Media |
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Pacea să fie cu voi!
Eminenţi şi Excelenţe,
Dragi preoţi, fraţilor şi surorilor,
Pacea să fie cu voi! Vă adresez bun-venit, bucuros să vă întâlnesc la sfârşitul Adunării Plenare. Îl salut pe Eminenţa Sa cardinalul Gugerotti, pe ceilalţi superiori ai dicasterului, pe oficiali şi pe voi toţi, membri ai Agenţiilor ROACO.
"Dumnezeu îl iubeşte pe cel care dă cu bucurie" (2Cor 9,7). Ştiu că pentru voi a susţine Bisericile Orientale nu este înainte de toate o muncă, ci o misiune exercitată în numele evangheliei care, aşa cum arată cuvântul însuşi, este veste de bucurie, care înveseleşte înainte de toate inima lui Dumnezeu, care nu se lasă niciodată întrecut în generozitate. Vă mulţumesc, pentru că, împreună cu binefăcătorii voştri, semănaţi speranţă în ţinuturile din Orientul creştin, acum mai mult ca niciodată devastate de războaie, secate de interese, înfăşurate într-o mantie de ură care face aerul irespirabil şi toxic. Voi sunteţi rezervorul de oxigen al Bisericilor Orientale, epuizate de conflicte. Pentru atâtea populaţii, sărace în mijloace, dar bogate în credinţă, voi sunteţi o lumină care străluceşte în întunericul urii. Vă rog, cu inima în mână, să faceţi întotdeauna tot posibilul pentru a ajuta aceste Biserici atât de preţioase şi încercate.
Istoria Bisericilor catolice orientale a fost adesea marcată de violenţa îndurată; din păcate, nu au lipsit samavolnicii şi neînţelegeri chiar şi în interiorul comunităţii catolice, incapabilă să recunoască şi să aprecieze valoarea altor tradiţii diferite de cea occidentală. Dar astăzi violenţa războiului pare să lovească teritoriile Orientului creştin cu o vehemenţă diabolică nemaivăzută până acum. Şi sesiunea voastră anuală a fost afectată, cu absenţa fizică a celor care ar fi trebuit să vină din Ţara Sfântă, dar nu au putut întreprinde călătoria. Inima sângerează gândindu-ne la Ucraina, la situaţia tragică şi inumană din Gaza şi la Orientul Mijlociu, devastat de extinderea războiului. Noi toţi, întreaga omenire, suntem chemaţi să evaluăm cauzele acestor conflicte, să le verificăm pe cele reale şi să încercăm să le depăşim şi să le respingem pe cele false, rod al simulărilor emoţionale şi al retoricii, demascându-le cu hotărâre. Oamenii nu pot muri din cauza ştirilor false (fake news).
Este cu adevărat trist să asistăm astăzi, în multe contexte, la impunerea legii celui mai puternic, pe baza căreia propriile interese sunt legitimate. Este descurajant să vedem că forţa dreptului internaţional şi a dreptului umanitar nu mai pare să oblige, fiind înlocuită de presupusul drept de a-i obliga pe ceilalţi cu forţa. Acest lucru este nedemn de om, este ruşinos pentru omenire şi pentru responsabilii naţiunilor. Cum se poate crede, după secole de istorie, că acţiunile de război aduc pacea şi nu se întorc împotriva celor care le-au condus? Cum se poate gândi să se pună bazele viitorului de mâine fără coeziune, fără o viziune de ansamblu animată de binele comun? Cum se poate continua să se trădeze dorinţele de pace ale popoarelor cu falsele propagande ale reînarmării, în iluzia deşartă că supremaţia rezolvă problemele, mai degrabă decât să alimenteze ura şi răzbunarea? Oamenii sunt din ce în ce mai necunoscători ai cantităţii de bani care intră în buzunarele negustorilor morţii şi cu care s-ar putea construi spitale şi şcoli; şi în schimb cele deja construite sunt distruse!
Şi mă întreb: Fiind creştini, pe lângă faptul că ne indignăm, că ne ridicăm glasul şi că ne suflecăm mânecile pentru a fi constructori de pace şi a favoriza dialogul, ce putem face? Cred că, înainte de toate, trebuie să ne rugăm cu adevărat. Depinde de noi să facem din fiecare ştire şi imagine tragică ce ne loveşte un strigăt de mijlocire către Dumnezeu. Şi apoi să ajutăm, aşa cum faceţi voi şi aşa cum fac şi pot să facă mulţi, prin voi. Dar este mai mult, şi spun asta gândindu-mă mai ales la Orientul creştin: există mărturia. Este chemarea de a rămâne fideli lui Isus, fără a ne lăsa prinşi în tentaculele puterii. Este imitarea lui Cristos, care a învins răul iubind de pe cruce, arătând un mod de a domni diferit de cel al lui Irod şi Pilat: unul, de teama de a fi detronat, ucisese copii, care astăzi continuă să fie sfâşiaţi cu bombele; celălalt şi-a spălat mâinile, aşa cum riscăm să facem zilnic până la pragul ireparabilului. Să privim la Isus, care ne cheamă să vindecăm rănile istoriei numai cu blândeţea crucii sale glorioase, din care se eliberează forţa iertării, speranţa de a reîncepe, datoria de a rămâne oneşti şi transparenţi în marea corupţiei. Să-l urmăm pe Cristos, care a eliberat inimile de ură, şi să dăm exemplu ca să se iasă din logica diviziunii şi a represaliilor. Aş vrea să mulţumesc şi, în mod ideal, să îmbrăţişez toţi creştinii orientali care răspund răului cu binele: vă mulţumesc, fraţilor şi surorilor, pentru mărturia pe care o daţi mai ales atunci când rămâneţi în ţările voastre ca discipoli şi ca martori ai lui Cristos.
Dragi prieteni de la ROACO, în munca voastră voi vedeţi, pe lângă numeroasele mizerii cauzate de război şi terorism - mă gândesc la recentul atentat teribil în Biserica "Sfântul Ilie" din Damasc - înflorind şi vlăstare ale evangheliei în deşert. Descoperiţi poporul lui Dumnezeu care perseverează îndreptându-şi privirea spre cer, rugându-se lui Dumnezeu şi iubindu-l pe aproapele. Atingeţi cu mâna harul şi frumuseţea tradiţiilor orientale, a liturgiilor care îl lasă pe Dumnezeu să locuiască în timp şi în spaţiu, a cântecelor străvechi încărcate de laudă, glorie şi mister, care înalţă o cerere neîncetată de iertare pentru omenire. Întâlniţi figuri care, adesea ascunzându-se, se alătură marilor cete de martiri şi de sfinţi din Orientul creştin. În noaptea conflictelor sunteţi martori ai luminii Orientului.
Aş vrea ca această lumină de înţelepciune şi de mântuire să fie mai cunoscută în Biserica Catolică, unde există încă multă ignoranţă pe această temă şi unde, în unele locuri, credinţa riscă să fie sufocată şi pentru că nu s-a realizat fericita speranţă exprimată de multe ori de Sfântul Ioan Paul al II-lea, când acum 40 de ani a spus: "Biserica trebuie să înveţe din nou să respire cu cei doi plămâni ai săi, cel oriental şi cel occidental" (Discurs adresat Sacrului Colegiu al Cardinalilor, 28 iunie 1985). Totuşi, Orientul creştin poate fi protejat numai dacă este iubit; şi este iubit numai dacă este cunoscut. În acest sens, este necesar să se pună în aplicare invitaţiile clare ale magisteriului de a-i cunoaşte comorile, de exemplu începând să se organizeze cursuri de bază despre Bisericile orientale în seminarii, în facultăţile teologice şi în centrele universitare catolice (cf. Sfântul Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea apostolică Orientale lumen, 24; Congregaţia pentru Educaţia Catolică, Scrisoarea circulară Eu regard au développement, nr. 9-14). Şi este nevoie şi de întâlnire şi de împărtăşire a acţiunii pastorale, deoarece catolicii orientali de astăzi nu mai sunt veri îndepărtaţi care celebrează rituri necunoscute, ci fraţi şi surori care, din cauza migraţiilor forţate, trăiesc alături de noi. Simţul lor faţă de sacru, credinţa lor cristalină, făcută granit de încercări, şi spiritualitatea lor care parfumează cu mister divin pot fi benefice pentru setea de Dumnezeu care este latentă, dar prezentă în Occident.
Să încredinţăm această creştere comună în credinţă mijlocirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi a apostolilor Petru şi Paul, care au unit Orientul şi Occidentul. Eu vă binecuvântez şi vă încurajez să perseveraţi în caritate, animaţi de speranţa lui Cristos. Vă mulţumesc!
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
