Delegaţie română la audienţa generală a papei Francisc, de miercuri, 5 iunie 2019: "A fost o mare bucurie să fiu un pelerin în România"
La audienţa generală de miercuri, 5 iunie 2019, papa Francisc a vorbit despre vizita sa apostolică în România, din perioada 31 mai - 2 iunie. La această audienţă a luat parte şi o delegaţie din România, formată din 32 de persoane, în frunte cu IPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti şi preşedinte al Conferinţei Episcopilor Catolici din România. Din Dieceza de Iaşi au fost şapte persoane, preoţi şi laici - pr. Adrian Blăjuţă, pr. Mihai Budău, pr. Felix Roca, dar şi familiile Alexandra şi Gabriel Măriuţ şi Nicoleta şi Robert Morţi - cărora li s-au alăturat persoane care activează în Roma: surori de la Congregaţia "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot", pr. Isidor Iacovici, păstorul comunităţii romano-catolice româneşti din Roma, Mons. Ionuţ Strejac, care lucrează la Vatican, dar şi pr. Laurenţiu Dăncuţă, care se pregăteşte pentru a lucra în serviciul diplomatic al Vaticanului.
După audienţă, a avut loc un moment de dialog între membrii delegaţiei din România şi papa Francisc, ocazie în care papa a primit noi cadouri care să îi amintească de vizita sa la noi în ţară, printre care un tricou special cu numele Sanctităţii Sale, dar şi o fotografie de la întâmpinarea care i s-a făcut la scena din faţa Palatului Culturii din Iaşi, de către copii îmbrăcaţi în costum popular.
Audienţe generale au mai fost şi vor mai fi, dar România, Bucureşti, Şumuleu Ciuc, Iaşi, Blaj sunt cuvinte care nu au mai fost şi nu ştim când vor mai fi atât de des şi frumos rostite la astfel de audienţe de la Vatican.
Vizita Sfântului Părinte papa Francisc în România este consemnată în istoria ţării noastre şi rămâne în amintirea tuturor. Am simţit în acele zile că România este mai frumoasă şi oamenii nu au uitat să se bucure şi să zâmbească. Pe de altă parte, vizita pe care noi am făcut-o la Vatican, cu ocazia audienţei generale de miercuri, 5 iunie, va rămâne pentru totdeauna în rama preţioasă a sufletului. Ne uităm pe fotografii şi retrăim emoţiile acelor clipe.
În momentul fotografiilor oficiale i-am spus papei că a făcut ţara noastră mai frumoasă timp de trei zile şi că îl consider o minune. Mi-a replicat cu zâmbetul pe buze: "Ţara voastră e minunată!"
Cum să nu te uimească simplitatea, modestia şi zâmbetul sincer al acestui om-minune? Privind fotografiile, observ chipurile tuturor celor care au făcut parte din delegaţie. Motoul vizitei, "Să mergem împreună!", a avut continuitate şi s-a transformat în: "Să ne bucurăm împreună!"
După aceste zile memorabile petrecute cu papa Francisc, în România şi la Roma, ne simţim mesageri şi ne propunem să menţinem în vieţile noastre cuvântul "împreună", cuvânt care aduce fericire şi împlinire.
Ca mulţumire pentru darul minunat al întâlnirii cu Sfântul Părinte, joi dimineaţă, 6 iunie 2019, în bazilica "Sfântul Petru", s-a celebrat o sfântă Liturghie la care a fost adăugată o rugăciune pentru toţi cei care au făcut posibilă vizita apostolică a papei Francisc în România, desigur şi la Iaşi. Gândurile şi rugăciunile noastre au fost înălţate pentru papa, episcopii şi credincioşii diecezei noastre.
Nicoleta M.
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: Delegaţie română la audienţa generală a papei Francisc, de miercuri, 5 iunie 2019
* * *