Papa Francisc şi "Relatările unui pelerin rus"
Pentru ziua onomastică a papei
În a doua din "Relatări", pelerinul sugerează unui demnitar să citească un text din Filocalia, "tratatul lui Simeon Noul Teolog despre tânărul Gheorghe". Este relatarea intimă şi delicată a descoperirii din partea unui tânăr de douăzeci de ani din Constantinopol a frumuseţii, a bogăţiei şi a profunzimii "rugăciunii inimii". Ne place să preluăm această "întâmplătoare" corespundere a numelui, citat chiar în cartea sugerată de Papa Francisc, pentru a transmite pontifului urările noastre pentru ziua sa onomastică, vineri, 23 aprilie 2021, comemorarea liturgică a Sfântului Gheorghe.
Tânărul Gheorghe şi "Filocalia"
Trăia la Constantinopol un tânăr în vârstă de douăzeci de ani cu numele Gheorghe. (...) A devenit familiar al unui călugăr, om cu obiceiuri sfinte, care trăia într-o mănăstire din Constantinopol. Lui i-a manifestat secretele tainice ale inimii, dorinţa sa vie de a mântui propriul suflet, visul său de a părăsi lumea făcându-se călugăr. Venerabilul bătrân după ce l-a încurajat în mod oportun şi i-a dat instrucţiunile necesare i-a oferit cartea Sfântului Marcu ascetul cu care a trasat directivele sale spirituale.
Tânărul a primit cartea cu aviditate şi respect ca şi cum Dumnezeu însuşi i-ar fi încredinţat-o; în ea şi-a pus încrederea de a scoate mare binefacere şi rod îmbelşugat... Speranţa sa n-a fost dezamăgită de acea carte. A ales trei paragrafe despre viaţa monastică şi le-a imprimat în inima sa propunându-şi-le ca model şi străduindu-se să le experimenteze voind să înainteze în viaţa întreprinsă. Primul paragraf spunea: "Dacă tu cauţi vindecarea sufletului să ai grijă de conştiinţa ta, fă ceea ce îţi sugerează şi vei avea un mare folos". Al doilea spune: "Cine caută harul activ al Duhului Sfânt înainte de a fi împlinit poruncile divine este asemenea acelui sclav care, chiar în momentul cumpărării sale, reclamă şi preţul răscumpărării şi scrisorile de emancipare". Al treilea era acesta: "Cine se roagă cu buzele fără a avea mai înainte ştiinţa spirituală, necunoscând rugăciunea conştientă, este asemenea orbului care striga: «Fiul lui David, ai milă de mine». Însă când va dobândi ştiinţa spirituală şi rugăciunea conştientă şi va avea deschişi ochii sufletului, este comparabil cu celălalt orb care după ce a fost vindecat de orbire şi a recăpătat lumina ochilor l-a văzut pe Domnul, nu l-a numit Fiul lui David, ci l-a venerat ca Fiu al lui Dumnezeu".
Aceste trei paragrafe i-au plăcut mult tânărului nostru şi a fost convins că prin atenţia faţă de conştiinţa sa relele din sufletul său vor fi vindecate; că va primi energiile active ale Duhului Sfânt prin ascultarea faţă de poruncile lui Dumnezeu; şi în sfârşit că harul Duhului Sfânt îi va deschide ochii interiori în aşa fel încât să-l poată vedea cu mintea purificată pe Domnul. El a fost rănit de iubirea acestei frumuseţi inexprimabile, şi deşi încă nu o putea contempla, era mişcat spre ea de o dorinţă intensă şi o căuta cu asiduitate în speranţa de a o întâlni în sfârşit. N-a făcut nimic excepţional, aşa cum el însuşi m-a asigurat cu jurământ, în fiecare seară, fără excepţie, a practicat, şi niciodată n-a mers la culcare fără a le fi împlinit, acele rugăciuni şi prosternări care i-au fost sfătuite de acel bătrân sfânt.
După câtva timp conştiinţa a început să-i sugereze să mărească un pic numărul prosternărilor şi al psalmilor şi să repete "Doamne Isuse, ai milă de mine", un număr mai mare de ori. El a ascultat cu elan şi a făcut ceea ce îi era sugerat ca şi cum însuşi Dumnezeu îi poruncea.
(...)
Nu după mult timp, când era în rugăciune şi cu minte conştientă repeta: "Dumnezeule, ai milă de mine păcătosul", o lumină divină a iluminat camera şi pe cel care se ruga. Gheorghe în stare de extaz nu ştia dacă era în camera sa ori sub un acoperiş, nu vedea altceva decât lumină din toate părţile, a uitat că este pe pământ. Preocupările pământeşti au dispărut, gândurile proprii ale omului încă îmbrăcat în carne au dispărut. A devenit total dizolvat în această lumină transsubstanţială şi a avut impresia că el însuşi a devenit lumină. A uitat lumea şi a ajuns cufundat în lacrimi şi într-o bucurie inefabilă. Mintea lui s-a înălţat spre cer şi a văzut o altă lumină, mai strălucitoare decât aceea care-l învăluia, iar în mijlocul acelei lumini l-a văzut pe bătrânul sfânt care îi dăduse cartea Sfântului Marcu eremitul şi preceptele despre rugăciune...
(După L'Osservatore Romano, 22 aprilie 2021)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
