Dragi prieteni, bună ziua şi bine aţi venit!
Eu aş cere cardinalului Versaldi să nu transmită aceste cuvinte la concert: concertul este artă, asta nu are nimic de a face; arta să se exprime de la sine însăşi.
Sunt bucuros să vă pot saluta înainte de Concertul de Crăciun, care va fi mâine seară. Mulţumesc, multe mulţumiri.
Crăciunul ne invită să ne îndreptăm privirea asupra evenimentului care a adus în lume duioşia lui Dumnezeu - un cuvânt pe care-l subliniez, duioşia, ne lipseşte mult - şi astfel a provocat şi continuă să provoace bucurie şi speranţă. Duioşie, bucurie şi speranţă: sentimente şi atitudini pe care şi voi, artiştii, ştiţi să le reînsufleţiţi şi să le răspândiţi cu talentele voastre. Mulţumesc.
Duioşia se naşte din iubire, este ca limbajul iubirii. Când tu iubeşti un prunc, îl mângâi, când tu îţi iubeşti logodnica, o mângâi, pe logodnicul tău îl mângâi. Se naşte din iubire. Gestul iubirii este cel mai simplu. În iesle vedem iubirea unei mame care îmbrăţişează pruncul abia născut, iubirea unui tată care păzeşte şi apără propria familie; vedem păstori care se înduioşează în faţa unui nou-născut, îngeri care fac sărbătoare pentru venirea Domnului... Totul este impregnat de sentimentul de uimire şi de iubire care duce la duioşie. Vreau să repet: limbajul lui Dumnezeu este apropiere, compasiune şi duioşie. Cele trei lucruri împreună.
Sfântul Francisc de Assisi, cu ieslea sa vie la Greccio, a voit să reprezinte ceea ce s-a întâmplat în grota din Betleem, pentru ca să poată fi contemplat şi adorat. Sărăcuţul era plin de o duioşie care îl ducea la înduioşare gândindu-se la sărăcia în care Fiul lui Dumnezeu s-a născut.
Tocmai iubirea care transpare în această scenă generează bucurie. Îmbobocirea vieţii este mereu motiv de bucurie, care ajută la depăşirea suferinţelor. Zâmbetul unui prunc topeşte chiar şi inimile cele mai împietrite. Am văzut asta: anumiţi oameni duri, care nu salută pe nimeni, când vine nepoţelul se topesc. La Concertul de Crăciun voi oferiţi calităţile voastre artistice pentru a susţine proiecte educative, destinate mai ales copiilor şi tinerilor din două ţări care se află în condiţii destul de precare: Haiti şi Liban. În Liban duc înainte asta salezienii, curajoşi, salezienii care inventează mereu ceva pentru a merge înainte. Şi aceasta este promisiune de viaţă. În Haiti duc înainte asta Scholas Occurentes, mişcarea pontificală pe care o păzeşte atât de bine Monseniorul Zani. Muzica voastră, cântarea ajută la deschiderea inimii pentru a nu-l uita pe cel care suferă şi a face gesturi concrete de împărtăşire, care aduc bucurie atâtor familii care doresc să dea un viitor propriilor copii prin educaţie.
Duioşie, bucurie şi speranţă. În grota din Betleem s-a aprins speranţa pentru omenire. Din păcate, pandemia a agravat prăpastia educativă pentru milioane de copii şi adolescenţi excluşi de la orice activitate formativă. Şi există alte "pandemii" care împiedică răspândirea culturii dialogului şi a culturii incluziunii. Astăzi domină cultura rebutului, din păcate. Lumina Crăciunului ne face să redescoperim simţul fraternităţii şi ne stimulează la solidaritate cu acela care se află în nevoie. Şi voi în artă creaţi imediat fraternitate; în faţa artei nu există prieteni şi duşmani, toţi suntem egali, toţi prieteni, toţi fraţi. Limbajul vostru este unul rodnic. A investi în educaţie înseamnă a descoperi şi a aprecia valorile mai importante şi a-i ajuta pe copii şi pe tineri să aibă curajul de a privi cu speranţă la viitorul lor. În educaţie locuieşte sămânţa speranţei: speranţă de pace şi de dreptate, speranţă de frumuseţe, speranţă de bunătate; speranţă de armonie socială.
Dragi prieteni, vă mulţumesc. Mulţumesc, multe mulţumiri pentru generozitatea cu care susţineţi proiecte destinate tinerelor generaţii. Vă urez să fiţi mereu mesageri ai duioşiei, bucuriei şi speranţei. Crăciun fericit de fraternitate şi de pace vouă şi celor dragi ai voştri. Mulţumesc!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
