Papa Francisc: Regina Caeli (18 aprilie 2021)
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
În această a treia duminică a Paştelui, ne întoarcem la Ierusalim, în cenacol, conduşi parcă de cei doi discipoli de la Emaus, care au ascultat cu mare emoţie cuvintele lui Isus de-a lungul drumului şi după aceea l-au recunoscut "la frângerea pâinii" (Lc 24,35). Acum, în cenacol, Cristos înviat se prezintă în mijlocul grupului de discipoli şi îi salută: "Pace vouă!" (v. 36). Însă ei sunt înspăimântaţi şi cred "că văd un duh", aşa spune evanghelia (v. 37). Atunci Isus le arată rănile trupului său şi spune: "Priviţi mâinile mele şi picioarele mele - rănile -: sunt chiar eu! Pipăiţi-mă" (v. 39). Şi, pentru a-i convinge, cere mâncare şi o mănâncă sub ochii lor uluiţi (cf. v. 41-42).
Există aici un amănunt, în această descriere. Spune evanghelia că apostolii "de bucurie, încă nu credeau". Era aşa de mare bucuria pe care au avut-o încât nu puteau să creadă că acel lucru era adevărat. Şi un al doilea amănunt: erau uluiţi, uimiţi; uimiţi pentru că întâlnirea cu Dumnezeu te duce mereu la uimire: merge dincolo de entuziasm, dincolo de bucurie, este o altă experienţă. Şi aceştia erau bucuroşi, însă o bucurie care îi făcea să se gândească: nu, acest lucru nu poate să fie adevărat!... Este uimirea prezenţei lui Dumnezeu. Să nu uităm această stare sufletească, atât de frumoasă.
Această pagină evanghelică este caracterizată de trei verbe foarte concrete, care reflectă într-un anumit sens viaţa noastră personală şi comunitară: a privi, a atinge şi a mânca. Trei acţiuni care pot da bucuria unei adevărate întâlniri cu Isus viu.
A privi. "Priviţi mâinile mele şi picioarele mele" - spune Isus. A privi nu înseamnă numai a vedea, este mai mult, comportă şi intenţia, voinţa. pentru aceasta este unul din verbele iubirii. Mama şi tata îl privesc pe copilul lor, îndrăgostiţii se privesc reciproc; medicul bun îl priveşte pe pacient cu atenţie... A privi este un prim pas împotriva indiferenţei, împotriva tentaţiei de a întoarce faţa în altă parte, în faţa dificultăţilor şi a suferinţelor celorlalţi. a privi. Eu îl văd sau îl privesc pe Isus?
Al doilea verb este a atinge. Invitându-i pe discipoli să-l atingă, pentru a constata că nu este un duh - atingeţi-mă! -, Isus le indică lor şi nouă că relaţia cu el şi cu fraţii noştri nu poate să rămână "la distanţă", nu există creştinism la distanţă, nu există un creştinism numai pe planul privirii. Iubirea cere privirea şi cere şi apropierea, cere contactul, împărtăşirea vieţii. Bunul samaritean nu s-a limitat să privească acel om pe care l-a găsit pe jumătate mort de-a lungul drumului: s-a oprit, s-a aplecat, i-a îngrijit rănile, l-a atins, l-a luat pe animalul său de povară şi l-a dus la han. Şi aşa cu Isus însuşi: a-l iubi înseamnă a intra într-o comuniune de viaţă, o comuniune cu el.
Şi acum ajungem la al treilea verb, a mânca, verb care exprimă bine umanitatea noastră în lipsa sa cea mai naturală, adică nevoia de a ne hrăni pentru a trăi. Însă a mânca, atunci când facem asta împreună, în familie sau între prieteni, devine şi exprimare de iubire, exprimare de comuniune, de sărbătoare... De câte ori ni-l prezintă evangheliile pe Isus care trăieşte această dimensiune de ospăţ! Şi ca înviat, cu discipolii săi. Până acolo încât masa euharistică a devenit semnul emblematic al comunităţii creştine. A mânca împreună trupul lui Cristos: acesta este centrul vieţii creştine.
Fraţi şi surori, această pagină evanghelică ne spune că Isus nu este un "duh", ci o persoană vie; că Isus atunci când se apropie de noi ne umple de bucurie, până acolo încât să nu credem, şi ne lasă uluiţi, cu acea uimire pe care numai prezenţa lui Dumnezeu o dă, pentru că Isus este prezenţă vie. A fi creştini nu este înainte de toate o doctrină sau un ideal moral, este relaţie vie cu el, cu Domnul Înviat: îl privim, îl atingem şi ne hrănim cu el şi, transformaţi de iubirea sa, îi privim, îi atingem şi îi hrănim pe ceilalţi ca fraţi şi surori. Fecioara Maria să ne ajute să trăim această experienţă de har.
_______________
După Regina Caeli
Iubiţi fraţi şi surori!
Ieri, în abaţia din Casamari, au fost proclamaţi fericiţi Simeone Cardon şi cinci însoţitori martiri, călugări cistercieni din abaţia aceea. În 1799, când soldaţii francezi care se retrăgeau din Napoli au vandalizat biserici şi mănăstiri, aceşti discipoli blânzi ai lui Cristos au rezista cu un curaj eroic, până la moarte, pentru a apăra Euharistia de la profanare. Exemplul lor să ne stimuleze la o angajare mai mare de fidelitate faţă de Dumnezeu, capabilă să transforme societatea şi s-o facă mai dreaptă şi fraternă. Aplauze pentru noii fericiţi!
Şi acest este un lucru trist. Urmăresc cu vie îngrijorare evenimentele din unele zone din estul Ucrainei, unde în ultimele luni s-au înmulţit încălcările încetării focului, şi observ cu mare nelinişte creşterea activităţilor militare. Vă rog, doresc cu putere ca să se evite creşterea tensiunilor şi, dimpotrivă, să se facă gesturi capabile să promoveze încrederea reciprocă şi să favorizeze reconcilierea şi pacea, atât de necesare şi atât de dorite. Să se aibă la inimă şi situaţia umanitară gravă în care se află populaţia aceea, căreia îi exprim apropierea mea şi pentru care vă invit să ne rugăm. Bucură-te, Marie...
Astăzi în Italia se celebrează Ziua pentru Universitatea Catolică a Preasfintei Inimi, care de o sută de ani desfăşoară o slujire preţioasă pentru formarea noilor generaţii. Fie ca să poată continua să desfăşoare misiunea sa educativă pentru a-i ajuta pe tineri să fie protagonişti ai unui viitor bogat în speranţă. Binecuvântez din inimă personalul, profesorii şi studenţii Universităţii Catolice.
Şi acum un salut cordial vouă tuturor, romani şi pelerini..., brazilieni, polonezi, spanioli..., şi văd un alt steag acolo... Mulţumim lui Dumnezeu că putem să ne întâlnim din nou în această piaţă pentru întâlnirea duminicală şi festivă. Vă spun un lucru: îmi lipseşte piaţa atunci când trebuie să fac Angelus în bibliotecă. Sunt bucuros, mulţumire fie lui Dumnezeu! Şi vă mulţumesc vouă pentru prezenţa voastră... Tinerilor Neprihănitei care sunt buni... Şi urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
