Omilia la Liturghia din Duminica Floriilor
Duminică, 29 martie 2015, la ora 9.30, Sfântul Părinte Francisc a prezidat, în Piaţa "Sfântul Petru", celebrarea liturgică solemnă de Duminica Floriilor şi a Pătimirii Domnului. În centrul pieţei, la obelisc, papa a binecuvântat ramurile de palmier şi de măslin şi, la sfârşitul procesiunii care ajunge pe platou, a celebrat sfânta Liturghie a Pătimirii Domnului. La celebrare au luat parte - cu ocazia Celei de-a XXX-a Zi Mondială a Tineretului, cu tema: "Fericiţi cei curaţi cu inima, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu" (Mt 5,8) - tineri din Roma şi din alte dieceze. Publicăm în continuare omilia pe care papa Francisc a rostit-o după proclamarea Pătimirii Domnului după sfântul evanghelist Marcu.
În centrul acestei celebrări, care apare aşa de sărbătorească, este cuvântul pe care l-am ascultat în imnul din Scrisoarea către Filipeni: "S-a umilit pe sine" (2,8). Umilirea lui Isus. Acest cuvânt ne dezvăluie stilul lui Dumnezeu şi, prin urmare stilul care trebuie să fie al creştinului: umilinţa. Un stil care nu va înceta niciodată să ne uimească şi să ne pună în criză: cu un Dumnezeu umil nu ne obişnuim niciodată!
Umilinţa este înainte de toate stilul lui Dumnezeu: Dumnezeu se umileşte pentru a merge cu poporul său, pentru a suporta infidelităţile sale. Se vede bine asta citind istoria Exodului: ce umilire pentru Dumnezeu să asculte toate acele murmurări, acele plângeri! Erau îndreptate împotriva lui Moise, dar în fond mergeau împotriva lui, Tatăl lor, care i-a scos din condiţia de sclavie şi îi conducea pe drumul prin deşert până la ţara libertăţii.
În această Săptămână, Săptămâna Sfântă, care ne conduce la Paşte, noi vom merge pe acest drum al umilirii lui Isus. Şi numai aşa va fi "sfântă" şi pentru noi!
Vom simţi dispreţul conducătorilor poporului său şi înşelăciunile lor pentru a-l face să cadă. Vom asista la trădarea lui Iuda, unul dintre cei doisprezece, care îl va vinde pentru treizeci de dinari. Îl vom vedea pe Domnul arestat şi dus ca un răufăcător; abandonat de discipoli; târât în faţa sinedriului, condamnat la moarte, bătut şi schingiuit. Vom auzi că Petru, "stânca" discipolilor, îl va renega de trei ori. Vom auzi urletul mulţimii, aţâţată de conducători, care îl cere liber pe Baraba, iar pe El răstignit. Îl vom vedea batjocorit de soldaţi, acoperit cu o mantie de purpură, încoronat cu spini. Şi apoi, de-a lungul căii dureroase şi sub cruce, vom auzi insultele oamenilor şi conducătorilor, care îşi bat joc de faptul că el este Rege şi Fiu al lui Dumnezeu.
Aceasta este calea lui Dumnezeu, calea umilinţei. Este drumul lui Isus, nu există altul. Şi nu există umilinţă fără umilire.
Parcurgând până la capăt acest drum, Fiul lui Dumnezeu a asumat "chipul de slujitor" (cf. Fil 2,7). De fapt, umilinţă înseamnă şi slujire, înseamnă a lăsa spaţiu lui Dumnezeu despuindu-ne de noi înşine, "golindu-ne", aşa cum spune Scriptura (v. 7). Aceasta - golirea - este umilirea cea mai mare.
Există un drum contrar drumului lui Cristos: mondenitatea. Mondenitatea ne oferă calea vanităţii, a orgoliului, a succesului... Este cealaltă cale. Cel rău a propus-o şi lui Isus, în timpul celor patruzeci de zile în pustiu. Însă Isus a respins-o fără ezitare. Şi cu El, numai cu harul său, cu ajutorul său, şi noi putem învinge această ispită a vanităţii, a mondenităţii, nu numai în marile ocazii, ci în circumstanţele obişnuite ale vieţii.
Ne ajută şi ne întăreşte în acest exemplu al atâtor bărbaţi şi femei care, în tăcere şi în ascundere, în fiecare zi renunţă la ei înşişi pentru a-i sluji pe alţii: o rudă bolnavă, un bătrân singur, o persoană neputincioasă, unul fără acoperiş...
Să ne gândim şi la umilirea celor care datorită comportamentului fidel faţă de Evanghelie sunt discriminaţi şi plătesc personal. Şi să ne gândim la fraţii noştri şi surorile noastre persecutaţi pentru că sunt creştini, martirii de astăzi - sunt atâţia - nu-l renegă pe Isus şi suportă cu demnitate insulte şi chinuri. Îl urmează pe calea sa. Putem vorbi într-adevăr despre "un nor de martori": martirii de astăzi (cf. Evr 12,1).
În timpul acestei Săptămâni, să ne pornim şi noi cu hotărâre pe acest drum al umilinţei, cu multă iubire faţă de El, Domnul şi Mântuitorul nostru. Iubirea va fi cea care ne va conduce şi ne va da forţă. Şi acolo unde este El, vom fi şi noi (cf. In 12,26).
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
