|
| © Vatican Media |
Dragi prieteni, dragi tineri albanezi şi din zona Mediteraneană,
Este o mare bucurie pentru mine să vă ştiu reuniţi la Tirana, la zece ani după vizita mea în iubita voastră ţară în 2014. Îmi amintesc de acea călătorie de neuitat în care am putut întâlni poporul vostru, un popor cu feţe multiple, dar unit de curaj. Cum le spuneam atunci tinerilor, "voi sunteţi noua generaţie a Albaniei" (Angelus, Tirana 21 septembrie 2014). Adaug astăzi, dragi tineri de pe cele cinci maluri ale Mediteranei: voi, noua generaţie, sunteţi viitorul regiunii mediteraneene.
Toţi suntem pelerini ai speranţei, mergând în căutarea adevărului şi trăind credinţa noastră construind pacea. Dumnezeu îi iubeşte pe toţi oamenii şi nu face distincţie între noi. Fraternitatea între cele cinci maluri ale Mediteranei pe care construiţi este răspunsul cel mai bun pe care-l putem oferi la conflictele şi la indiferenţele care ucid.
Învăţaţi împreună să citiţi semnele timpurilor. Contemplaţi diversitatea tradiţiilor voastre ca o bogăţie voită de Dumnezeu. Unitatea nu este uniformitate, şi diversitatea identităţilor noastre culturale şi religioase este un dar al lui Dumnezeu. Lăsaţi-vă să creşteţi în stima reciprocă, aşa cum mărturisesc strămoşii voştri.
Puneţi în centru glasul celor care nu sunt ascultaţi. Mă gândesc la cei mai săraci care suferă faptul de a fi consideraţi ca o povară sau ca un deranj. Mă gândesc la cei care, adesea foarte tinerei, trebuie să părăsească ţara lor pentru un viitor mai bun. Îngrijiţi-vă de fiecare. Nu este vorba de numere, ci de persoane, de feţe, a căror demnitate trebuie să fie promovată şi protejată. Să renunţăm la cultura fricii pentru a deschide poarta primirii şi a prieteniei.
Ca un mare lac al Tiberiadei încredinţat îngrijirilor voastre, voi locuiţi pe malurile acestui mare bazin, care vă uneşte, ca o grădină frumoasă de cultivat. Păziţi spiritul de slujire în orice împrejurare, îngrijiţi-vă de fiecare creatură încredinţată mâinilor voastre.
Să ştiţi să mergeţi pe urmele martirilor voştri. Curajul lor este o mărturie vie care poate să inspire angajarea voastră în a rezista la toate violenţele care desfigurează umanitatea noastră, aşa cum a făcut la numai douăzeci şi doi de ani Fericita Maria Tuci.
Vă încredinţez Mariei, Maica Bunului Sfat, care din totdeauna îşi îndreaptă privirea sa maternă de iubire şi de durere spre evenimentele din ţara voastră. Învăţaţi de la Inima sa Neprihănită să fiţi pelerini neobosiţi ai speranţei şi să urmaţi semnele lui Dumnezeu, pentru ca Mediterana să regăsească faţa sa cea mai frumoasă: cea a fraternităţii şi a păcii.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
