|
| © Vatican Media |
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Doresc să vă salut cu afect şi aş vrea să mulţumesc înainte de toate membrilor Dicasterului pentru Cler: aţi venit la Roma din cele patru colţuri ale lumii pentru a oferi contribuţia voastră importantă la reflecţia asupra slujirii primite prin hirotonire, şi cu voi sunt şi consultanţii Dicasterului. Mulţumesc pentru prezenţa voastră. Şi mulţumesc cardinalului prefect şi celorlalţi superiori şi oficiali ai Dicasterului, mai ales pentru munca pe care o desfăşuraţi în fiecare zi, adesea în tăcere şi în ascuns, în slujba slujitorilor hirotoniţi şi a seminariilor.
Cu această ocazie, aş vrea, înainte de toate, să transmit recunoştinţa mea, afectul meu şi apropierea mea preoţilor şi diaconilor din lumea întreagă. De atâtea ori am avertizat împotriva riscurilor clericalismului şi al mondenităţii spirituale, dar ştiu bine că marea majoritate a preoţilor se străduiesc cu atâta generozitate şi spirit de credinţă pentru binele sfântului popor al lui Dumnezeu, purtând povara atâtor trude şi înfruntând provocări pastorale şi spirituale care adesea nu sunt uşoare.
Adunarea Plenară a voastră se concentrează îndeosebi pe trei domenii de atenţie: formarea permanentă a preoţilor, promovarea vocaţiilor şi diaconatul permanent. Aş vrea să mă opresc pe scurt asupra fiecăreia dintre aceste teme.
Formarea permanentă. Este vorba de o temă despre care se vorbeşte mult în special în aceşti ultimi ani, şi care a fost deja amintită de Ratio fundamentalis din 2016. Şi preotul este un discipol în urmarea Domnului şi, de aceea, formarea sa trebuie să fie un drum permanent; acest lucru este cu atât mai adevărat dacă noi luăm în considerare că, astăzi, trăim într-o lume marcată de schimbări rapide, în care apar mereu noi întrebări şi provocări complexe la care trebuie să se răspundă. De aceea, nu ne putem înşela că formarea în seminar poate fi suficientă punând baze sigure o dată pentru totdeauna; mai degrabă, suntem chemaţi să consolidăm, să întărim şi să dezvoltăm ceea ce avem în seminar, într-un parcurs care să ne ajute să ne maturizăm în dimensiunea umană, să creştem spiritual, să găsim limbajele adecvate pentru evanghelizare, să aprofundăm ceea ce ne foloseşte pentru a înfrunta adecvat noile probleme din timpul nostru.
Îmi place să amintesc aici că Scriptura spune: "Vae soli - vai de cel care este singur, care cade şi nu este un al doilea ca să-l ridice" (Qoh 4,10). Cât de important este acest lucru pentru preot: drumul nu se parcurge singuri! Şi totuşi, din păcate, atâţia preoţi sunt prea singuri, fără harul unei însoţiri, fără acel simţ de apartenenţă care este ca o vestă de salvare în marea adesea furtunoasă a vieţii personale şi pastorale. A ţese o reţea puternică de raporturi fraterne este o misiune prioritară a formării permanente: episcopul, preoţii între ei, comunităţile faţă de păstorii lor, călugării şi consacratele, asociaţiile, mişcările: este indispensabil ca preoţii să se simtă "acasă". Voi ca Dicaster aţi început deja să ţeseţi o reţea mondială: vă recomand, faceţi totul pentru ca acest val să continue şi să aducă roade în lumea întreagă. Străduiţi-vă cu creativitate pentru ca această reţea să se întărească şi să ofere sprijin preoţilor. Voi aveţi un rol cheie pentru aceasta!
Îngrijirea vocaţiilor. Una dintre marile provocări pentru poporul lui Dumnezeu este faptul că, în tot mai multe zone din lume, sunt în scădere puternică vocaţiile la slujirea sacerdotală şi la viaţa consacrată, iar în unele ţări aproape că se sting. Dar este în criză şi vocaţia la căsătorie cu acel simţ de angajare şi de misiune pe care îl cere. Pentru aceasta, în ultimele Mesaje pentru Ziua Mondială de Rugăciune pentru Vocaţii, am voit să lărgesc privirea la ansamblul vocaţiilor creştine şi am îndreptat-o îndeosebi spre acea vocaţie fundamentală care este ucenicia, consecinţă a Botezului. Nu ne putem resemna cu faptul că pentru atâţia tineri a dispărut de la orizont ipoteza unei oferte radicale de viaţă. În schimb, trebuie să reflectăm împreună şi să rămânem atenţi la semnalele Duhului şi voi puteţi să duceţi înainte şi această misiune graţie Operei Pontificale a Vocaţiilor Sacerdotale. Vă invit să reactivaţi această realitate, cu modalităţi adaptate la timpurile noastre, eventual creând reţea cu Bisericile locale şi găsind practicile bune de pus în circulaţie. Aceasta este o operă importantă!
În sfârşit, diaconatul permanent. A fost reintrodus de Conciliul Vatican II şi, în aceste decenii, a avut o receptare foarte variată. Totuşi, şi astăzi se pune adesea întrebarea cu privire la identitatea specifică a diaconatului permanent. Aşa cum ştiţi, Raportul de Sinteză al primei Sesiuni a Adunării Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor, din octombrie 2023, a recomandat "să se efectueze o evaluare cu privire la realizarea slujirii diaconale după Conciliul Vatican II" (Raport de Sinteză 11 g) şi invită şi să se tindă, printre diferitele îndatoriri ale diaconilor, mai hotărât spre diaconia carităţii şi spre slujirea săracilor (4 p şi 11 a). A însoţi aceste reflecţii şi aceste dezvoltări este o misiune a Dicasterului vostru deosebit de importantă. Vă încurajez să lucraţi pentru asta şi să puneţi în teren toate forţele necesare.
Iubiţi fraţi şi surori, mulţumesc iarăşi. Lucraţi mereu pentru ca poporul lui Dumnezeu să aibă păstori după Inima lui Cristos şi să crească în bucuria uceniciei. Fecioara Maria, Mamă şi model al oricărei vocaţii, să vă însoţească. Şi eu vă însoţesc cu rugăciunea mea. Şi vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
