Papa Francisc: Discurs adresat membrilor Asociaţiei "Voir Ensemble" (19 februarie 2022)
Iubiţi fraţi şi surori, bine aţi venit!
Vă salut pe voi toţi, membri ai Asociaţiei Voir Ensemble, care aţi organizat acest pelerinaj la Roma. Asociaţia voastră reuneşte numeroşi orbi şi cei cu deficienţe de vedere care vor să meargă împreună pentru a trăi în fraternitate bucuria Evangheliei. Îi mulţumesc preşedintelui pentru cuvintele sale respectuoase şi extind salutul meu la toţi membri din Voir Ensemble.
Pelerinajul vostru este semn al participării depline a credincioşilor care sunt în condiţie de dizabilitate la comuniunea Bisericii. În această perspectivă aş vrea să împărtăşesc cu voi o scurtă reflecţie bazată pe Cuvântul lui Dumnezeu: pe episodul lui Isus care îl întâlneşte pe orbul din naştere (cf. In 9,1-41) în acord cu numele asociaţiei voastre, Voir Ensemble.
Primul lucru de observat este că privirea lui Isus ne precedă, este o privire care cheamă la întâlnire, care cheamă la acţiune, la duioşie, la fraternitate. Isus ajunge la piscina Siloe: vede un om orb din naştere. Şi discipolii îl văd pe acel om, care nu cere nimic. Şi Isus vede în el un frate care are nevoie să fie eliberat, să fie salvat. Domnul ne cheamă să cultivăm duioşia şi stilul întâlnirii. La rândul lor, discipolii sunt blocaţi la privirea ca exista în acel timp asupra persoanelor născute oarbe, considerate ca născute în păcat, pedepsite de Dumnezeu şi prizoniere ale unei priviri de excludere.
Într-o cultură a prejudecăţii, Isus refuză în mod radical acest mod de a vedea. Pentru aceasta afirmă în faţa discipolilor că "nici el, nici părinţii lui" (v. 3) nu sunt motivul bolii sale. Este un cuvânt de eliberare, de primire, de mântuire. Din păcate, astăzi suntem obişnuiţi să percepem numai exteriorul lucrurilor, aspectul mai superficial. Cultura noastră afirmă că persoanele sunt demne de interes în funcţie de aspectul lor fizic, de hainele lor, de casele lor frumoase, de maşinile lor de lux, de poziţia lor socială, de bogăţiile lor. Aşa cum ne învaţă Evanghelia, şi astăzi persoana bolnavă sau cu dizabilitate, pornind de la fragilitatea sa, de la limita sa, poate să fie în inima întâlnirii: întâlnirea cu Isus, care deschide la viaţă şi la credinţă, şi care poate construi relaţii fraterne şi solidare, în Biserică şi în societate.
În al doilea rând, Cristos face pentru orb "lucrările lui Dumnezeu" (v. 3), dăruindu-i vederea. Se apropie de orb, îi aplică tină pe ochi şi îl trimite la piscina Siloe. Inima lui Isus nu poate rămâne indiferentă în faţa suferinţei. El ne invită să acţionăm imediat, să mângâiem, să alinăm şi să îngrijim rănile fraţilor noştri. Biserica este ca un spital de campanie. Câţi răniţi, câţi fraţi şi surori au nevoie de o mână întinsă care să îngrijească rănile lor!
Paradoxul este acesta: acel om orb, întâlnindu-l pe Cel care este Lumina lumii, devine capabil să vadă, în timp ce aceia care văd, deşi îl întâlnesc pe Isus, rămân orbi. Acest paradox străbate foarte des însăşi viaţa noastră şi modurile noastre de a crede. Saint-Exupéry, în cartea sa Micul prinţ, scria: "Nu se vede bine decât cu inima. Esenţialul este invizibil pentru ochi". A vedea cu inima înseamnă a vedea lumea şi pe fraţii noştri prin intermediul privirii lui Dumnezeu. Isus ne invită să reînnoim modul nostru de a vedea persoanele şi lucrurile. Ne propune o viziune mereu nou a relaţiilor noastre cu alţii, îndeosebi în familie, a fragilităţii noastre umane, a bolii şi a morţii. Ne invită să vedem toate acestea cu privirea lui Dumnezeu! Credinţa nu se reduce la o serie de credinţe teoretice, de tradiţii şi de obiceiuri. Ea este o legătură şi un drum în urmarea lui Isus, care reînnoieşte mereu modul nostru de a vedea lumea şi pe fraţi.
În sfârşit, noi, creştinii, nu ne putem mulţumi să fim iluminaţi: trebuie să fim şi "martori ai luminii" (cf. In 1,8). În timp ce conducătorii fariseilor, închişi în tradiţiile lor şi în rigiditatea lor, îl condamnă pe orbul din naştere ca un "păcătos", acesta, cu o simplitate dezarmantă, mărturiseşte credinţa sa: "Eu una ştiu: că eram orb şi acum văd" (In 9,25), şi devine martor al lui Isus, martor al lucrării lui Dumnezeu, lucrare de milostivire, de iubire care dăruieşte viaţa. Şi noi suntem chemaţi să-l mărturisim pe Isus în viaţa noastră cu stilul primirii şi al iubirii fraterne.
Dragi prieteni, vă mulţumesc că aţi venit şi vă încurajez să continuaţi pe acest drum, pe care deja mergeţi, în acest "a vedea împreună", "voir ensemble", făcând să dea rod carisma părintelui Yves Mollat. Lăsaţi ca Isus să vă vină în întâmpinare, să vindece rănile voastre şi să vă înveţe să vedeţi cu inima. Numai El cunoaşte cu adevărat inima omului, numai El o poate elibera de închidere şi de rigiditate şi s-o deschidă la viaţă şi la speranţă.
Vă încredinţez pe toţi mijlocirii Fecioarei Maria, ea ne introduce mereu la întâlnirea cu Cristos, îi cer să conducă paşii voştri şi vă dau binecuvântarea. Şi vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
